Exclusiv. Fost șef al Casei de Sănătate, la pușcărie. Cum sifona banii publici
- Georgeta Petrovici
- 6 iulie 2020, 14:48
Fostul șef al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș a fost condamnat, luni, cu executare. El va intra la pușcărie pentru patru ani, după ce a fost acuzat că ar fi avut legături cu mafia decontărilor fictive din Sănătate.
Călin Cristian Careba controla, din umbră, firme pe care le înființase pe numele unor cunoscuți, iar acestea făceau contracte directe cu instituțiile pe care el le conducea, sau pe care, din postura funcției, le putea controla.
Călin Cristian Careba a fost șef al mai multor instituții de sănătate din Timiș, iar din umbră patrona firme care livrau servicii și echipamente acestor instituții. El a intrat în colimatorul procurorilor DNA în 2014, prin declinarea unui dosar ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorii aveau informații potrivit cărora Careba efectua operațiuni comerciale ca acte de comerț, deși era funcționar public cu atribuții de control, încălcând astfel dispozițiile legale și obținând pentru sine diverse foloase. Tot Careba, din poziția de coordonator al echipei desemnate să efectueze în același an controale la anumite societăți comerciale, în calitatea sa de șef al CJAS Timiș, îi informa în prealabil pe administratorii acestora, pentru a obține beneficii.
Din cercetări au reieșit că, în perioada 2007 - 2014, Careba a prestat servicii în domeniul IT, precum și vânzări de consumabile IT, produse de papetărie și birotică, prin intermediul unei firme înființate de el, în anul 2007, prin persoane interpuse, dar și prin intermediul unei alte firme, tot creația sa, în aceeași modalitate, în mai 2011.
Unchiul lui Ștefan cel Mare, pus de Domn să aibă grijă de cetate. Hotin, alt județ pierdut
Caz șocant! Afaceri cu morți, dezvăluite de un „cioclu”. Serviciul de Ambulanță, implicat!
Anchetatorii au descoperit și că în perioada februarie 2010 - iulie 2012, a aprobat achiziția de bunuri de către CJAS Timiș de la cele două firme pe care le controla prin interpuși, el fiind, la momentul respectiv președinte – director general al instituției publice de sănătate. Astfel, cercetările au fost extinse și cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.
4.101 operațiuni financiare ca acte de comerț, în valoare de aproape 10 milioane de lei
Firmele pe care le controla Careba ofereau CJAS Timiș, instituție pe care el o conducea, de la servicii de consultanță medicală, servicii de întreținere și reparații calculatoare, imprimante și telefonie, până la furnizarea de echipamente informatice, imprimante, consumabile, produse de birotică și papetărie.
Din perioada respectivă, în care conturile i-au fost alimentate cu profitul obținut de cele două firme, Careba s-a ales și cu mai multe autoturisme: un Opel Vectra, un Hyundai Santa Fe, precum și un Audi A8, mașini pe care oamenii legii le-au găsit cu ocazia perchezițiilor în curtea și în fața casei lui (deși acestea fuseseră achiziționate de cele două societăți comerciale).
DNA mai arată că, în perioada 2010 - 2012, în perioada în care Careba a fost președinte director general al CJAS Timiș, ar fi încheiat cu firmele pe care el controla contracte pentru produse și servicii în valoare de aproximativ 43.000 de lei. El se ocupa de activitățile curente ale celor două firme, inclusiv în timpul programului de lucru, chiar în biroul său.
Afacere pusă la punct cu ani înainte
Activitatea infracțională ar fi fost pusă la punct din toamna lui 2006, mai arată procurorii. La momentul respectiv, fostul consilier în cadrul Serviciului de Informatică și Biostatistică Medicală al DSP Timiș a înființat o firmă pe numele unui apropiat, al cărei obiect de activitate era întreținerea și repararea mașinilor de birou, de contabilizat și a calculatoarelor.
Tom Hanks, mărturii despre viaţa de după Covid-19
„Libertate” în Vama Veche. Distanțarea fizică, o glumă acceptată de autorități
Profitând de poziția sa în cadrul DSP Timiș, mai arată DNA, Careba a obținut pentru firma pe care o controla comenzi și contracte directe de prestări servicii și livrări de bunuri pentru mai multe spitale de pe raza județului Timiș: Spitalul de Psihiatrie din Jebel, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul de Psihiatrie Gătaia, spitalul din Jimbolia, Spitalul de Obstetrică Ginecologie ”Dumitru Popescu”, dar și Direcția de Sănătate Publică Timiș.
Primele contracte, atrag atenția procurorii DNA, au avut loc la o lună de la înregistrarea societății, în februarie 2007, într-un moment în care firma nu avea nici măcar un singur angajat. După ce a ajuns șeful CJAS Timiș, firma controlată din umbră de Careba și-a extins clientela la Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, cabinete medicale și alte entități publice și private.
În iunie 2011 a înființat, după același model, o altă societate comercială care se ocupa cu comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare. Aceasta a ”prins” contracte cu alte unități medicale și instituții din sistemul sanitar, dar și cu o serie de instituții publice - Prefectura, Penitenciarul Timișoara, Poliția de Frontieră, Finanțele Publice, ITM, Inspectoratul Școlar Județean, primării și unități de învățământ.
Mărturii cutremurătoare: ”După încheierea unei ture la ATI Covid, medicii au nevoie de...”
Țepe cu subiectele la Bacalaureat. Caz uluitor. Detalii în exclusivitate
Procurorii DNA au constatat că cifrele de afaceri au intrat în declin după ce Careba nu a mai deținut funcție la CJAS Timiș. Imediat însă ce a devenit comisar superior în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor pe Regiunea Vest, afacerile au putut fi repornite cu succes.
Soția unui liberal condamnată și ea la închisoare
Călin Cristian Careba a fost trimis judecată în toamna anului trecut. A fost judecat în primă instanță la Tribunal Timiș pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani bunuri ori alte foloase necuvenite și conflict de interese în formă continuată.
În 4 martie 2020 a fost achitat, dar cum sentința nu a fost definitivă, cazul a fost rejudecat. Luni, Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat pe Careba la 4 ani de pușcărie, cu executare. În plus, există un sechestru asigurător pe jumătate din vila sa de la Becicherecul Mic, plus o poprire pe conturi până la concurenţa sumei de 590.000 de lei.
Legat de acest dosar și soția unui cunoscut liberal din Timiș a ajuns după gratii. Diana Nicoară, patroana clinicilor SC Selfmed și SC Selfmed Clinique, a fost condamnată, în decembrie anul trecut, la 4 ani de închisoare, cu executare, și plata către CJAS Timiș a sumei de 753.765 lei, într-un dosar în care apare și numele fostului șef al instituției, din perioada în care se decontau pacienți fictivi.
Sursa foto: Secunda-tv.ro