Exclusiv. Cu sportul românesc la psiholog. „Au eșuat pentru că au o mentalitate păguboasă”

În ultimii ani, fotbaliștii români au eșuat atunci când au ajuns în Vestul Europei. Exemple sunt nenumărate. Credeți că este și o problemă ce ține de mentalitate? Un complex de inferioritate? Psihologic, cum vă explicați aceste eșecuri? 

Au eșuat pentru că au o problemă legată de mentalitatea păguboasă pe care și-o însușesc în perioada în care sunt instruiți în România. Gandiți-vă că în momentul de față niciun fotbalist român nu joacă titular într-unul din cele 5 campionate de top din Europa ( Anglia, Spania, Italia, Germania, Franța). În plus și prin campionatele de nivel 2 valoric, stăm foarte prost ( Belgia, Olanda, Portugalia).

Și asta nu se întâmplă pentru că nu ar avea valoare tehnică ci pentru că au carențe mari în ceea ce privește educația și mentalitatea. Atunci când un club precum Anderlecht, de exemplu, plătește aproximativ 13 milioane de euro pe 2 jucători (Stanciu și Chipciu) o face pentru ca identifica în ei un potențial sportiv care poate fi exploatat. Problema apare când jucătorii trebuie să se adapteze altor rigori și valori și cedează repede.

Cei mai mulți jucători români care fac obiectul unui transfer afară ajung fie să stea pe bancă și să fie împrumutați ulterior, la echipe cu un nivel valoric inferior, sau să fie dați afară. Acest aspect este consecința unei mentalități greșite cu care ei pornesc la drum. Fotbalistul roman este un răsfățat al societății, care în loc să valorifice orice oportunitate de ordin sportiv, are vocația eșecului și renunță când trebuie să dea dovadă de perseverență și încredere.

Dușurile zilnice pot face mai mult rău. Greșelile pe care le facem, explicate de un medic

Valea Oltului, închisă din nou. Anunț de ultimă oră

La nivel de copii și juniori, există psihologie sportivă? Mă refer la orice sport practicat în România? Pentru că știu că se lucrează prost, în general, și la nivel mental.

Nu știu ce este mai grav, faptul că se lucrează prost sau faptul că de cele mai multe ori nu se lucrează deloc, lăsând loc instalării unor patternuri de comportament păguboase? Nu doar că se poate lucra și la nivel juvenil, dar este chiar recomandat ca formarea și pregătirea pentru viață a viitorului sportiv de performanță, să se facă de la cele mai fragede vârste.

Iar revin asupra acestui aspect și spun că afară există cluburi care pun accent pe pregătirea psihologică încă de la vârsta de 10 ani. Cele mai multe exemple vin din țările nordice și din Germania, Olanda și Belgia.

Răspunderea situației de la noi aparține deopotrivă antrenorilor de la copii și juniori, care sunt, în cele mai multe cazuri, lipsiți de preocupare și de simț pedagogic, apoi vin părinții, care ușor, ușor se tranformă într-o anexă a antrenorului, erijându-se în așa-zis specialiști și în ultimul rând, responsabilitatea aparține și psihologilor, care preferă să asiste la competițiile sportive din canapea, nu printre sportivi, pe teren sau în sala de sport.