Evenimentul Zilei > Actualitate > EXCLUSIV. Copil ucis la dentist. Anestezia, cauza morții micuțului! Primele rezultate INML
EXCLUSIV. Copil ucis la dentist. Anestezia, cauza morții micuțului! Primele rezultate INML

EXCLUSIV. Copil ucis la dentist. Anestezia, cauza morții micuțului! Primele rezultate INML

Un copil a intrat în stop cardio-respirator, pe 10 februarie, în timp ce se afla pe scaunul medicului dentist. La 45 de minute după ce i-a fost administrat anestezic intravenos, deși clinica nu avea autorizație pentru a efectua acest tip de proceduri, inima micuțului a stat, Petru a murit după trei zile în care organele i-au cedat pe rând, în ciuda eforturilor supraomenești ale medicilor de la spitalul Gr. Alexandrescu din București de a-l salva.

Raportul autopsiei de la Institutul de Medicină Legală București a fost eliberat, vineri la prânz, părinților îndurerați, care acum se pregătesc să-și înmormânteze copilul.

Medicii legiști au notat pe fișă faptul că micuțul nu avea probleme de sănătate, iar stopul cardio-respirator a fost provocat de analgo-sedare. În acest moment nu se cunosc dozele care au fost administrate copilului, deoarece testele toxicologice vor fi gata în câteva săptămâni.

„Stop cardio-respirator resuscitat cu encefalopatie anoxic ischemica. Analgo-sedare in regim ambulator pentru tratament stomatologic”, se arata in certificat.

Clinica Teddy Care, locul în care micuțul și-a găsit sfârșitul, nu avea autorizație pentru a efectua aceste proceduri de analgo-sedare, conform unui comunicat emis de Ministerul Sănătății. DSP a suspendat activitatea clinicii în momentul în care a fost declarat decesul băiețelului.

CITEȘTE ȘI Afaceri create pe o mincinoasă relație de rudenie cu Adrian Mutu. Fotbalistul face lumină în cazul copilului din clinica stomatologică

Familia a avut încredere în medicii acestei unități medicale private din Pitești, știind că anestezistul, medicul primar dr. Adrian Dinescu se recomanda cu o vastă experiență în aceste proceduri, iar clinica, așa cum se arată și în comunicatul oficial, a efectuat peste 400 de analgo-sedări.

CITEȘTE ȘI Patronul de la clinica stomatologică pretindea că e „ruda” fotbalistului Adrian Mutu! Copilul de 4 ani a murit. Anchetă EVZ

Totodată, Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, a anunțat că în perioada următoare va fi verificat felul în care se fac anesteziile în cabinetele stomatologice.

El a mai precizat că propofolul, care s-a folosit și în cazul băiețelului decedat, este un produs foarte puternic şi a amintit că din cauza acestuia a murit şi Michael Jackson. „Acest medicament trebuie folosit numai într-un cadru care poate fi monitorizat corect”, a explicat ministrul. „Mai precis, astfel de anestezii trebuie făcute doar în spital, unde există echipamente speciale pentru astfel de situații.Substanța se folosește exclusiv intraspitalicesc, nu putem folosi într-un cabinet stomatologic fără sistem de monitorizare, fără toate circuitele de substanțe de acest tip”, a spus Costache.