Afaceri create pe o mincinoasă relație de rudenie cu Adrian Mutu. Fotbalistul face lumină în cazul copilului din clinica stomatologică
- Sandra Salagean
- 13 februarie 2020, 23:53
În urma incidentului de la clinica stomatologică Teddy Care din Pitești, acolo unde un copil de 4 ani a intrat în stop cardiorespirator după ce i-a fost administrat anestezic intravenos, numele lui Adrian Mutu a fost menționat în instituțiile abilitate să ancheteze împrejurările în care s-a produs tragedia. Cum a ajuns numele fotbalistului să fie implicat în această dramă e uluitor.
Clinica nu avea autorizație pentru această procedură și ancheta jurnalistică derulată de EVZ scoate la iveală tot mai multe artificii la care unul dintre patroni apela pentru a-și crește notorietatea.
În articolul publicat ieri, EVZ a relatat informații din surse oficiale care susțin că „Alin Mutu, reprezentant legal al SC Medical Tours Company SRL din Galeriile Praxis, este un om de afaceri. Alin Mutu este rudă cu Adrian Mutu, celebrul fotbalist, care și el a contribuit la afacere. Răzvan Savu este fondatorul Teddy Care, alături de ruda fotbalistului. Cei doi parteneri înglobează mai multe afaceri comune printre care și această clinică, sub pălăria Medical Tour Company”. Citiți mai multe AICI:
Patronul de la clinica stomatologică pretindea că e „ruda” fotbalistului Adrian Mutu! Copilul de 4 ani a murit. Anchetă EVZ
Din om în om, la Pitești mai toată lumea așa știa, că Teddy Care e clinica lui Adi Mutu
Au fost surse din oraș care au afirmat lucrul acesta.
Dacă iei un taxi în Pitești și spui că vrei să ajungi la Teddy Care, taximetristul va răspunde: „Da! Știu unde e! E clinica lui Adi Mutu!”, ne povestește un localnic, care știe că marele fotbalist e născut și crescut în Pitești, iar în oraș au rămas părinții și rudele sale.
De asemenea, am întrebat mai mulți reprezentanți ai autorităților dacă acest lucru se confirmă. Uluitor sau nu, în DSP Argeș toată lumea știa acest mic „cancan”, cum că acolo ar fi clinica fotbalistului.
Alin Mutu
După ce această informație a fost prezentată într-o anchetă a EVZ, și a început să aibă ecou ajungând și la urechile lui Adrian Mutu, fotbalistul ne-a contactat și ne-am ajutat reciproc să punem cap la cap întreaga situație, ba mai mult, fotbalistul ne-a facilitat, în mod indirect, o discuție cu Alin Mutu, unul dintre cei doi asociați de la Teddy Care.
Vă reamintim că cele mai mari suspiciuni pe care le-a trezit acest incident a fost felul în care clinica și autoritățile au protejat numele celor implicați, mai puțin numele anestezistului care era doar colaborator.
Așadar, în urma unei convorbiri cu fotbalistul Adrian Mutu, am reușit să descâlcim relațiile dintre el și patronii Teddy Care.
Declarații exclusive ale fotbalistului Adrian Mutu
„Nu sunt rude cu mine! Alin Mutu este fratele lui Sorin Mutu. Pe Sorin îl știu din vedere, pentru că e căsătorit cu sora prietenului meu bun, pe care îl cheamă tot Alin, Alin Mihai e numele complet, dar căruia i se spune Alin Mutu sau „Alin al lui Mutu”, prin prisma prieteniei noastre vechi. Eu sunt plecat de 20 de ani din Pitești. Nu am afaceri acolo și nici familia mea nu are afaceri în Pitești. Nu am dat bani nimănui și nu am absolut nicio legătură cu patronii sau cu clinica în care s-a întâmplat tragedia”, a explicat Adrian Mutu, realmente afectat de drama familiei copilului care a intrat în stop cardiorespirator pe scaunul de dentist, și el fiind părintele unui băiețel în vârstă de 3 ani.
Cum a ajuns numele lui în această tragedie? Ca-n proverbul „Când ești bun ești luat de fraier!”
Cel mai bun marcator din istoria naționalei României a rămas ancorat în realitate chiar și după ce a ajuns pe cele mai înalte culmi ale succesului. Fotbalistul a păstrat o realație de amiciție cu toți cei cu care a copilărit, iar părinții săi sunt oameni care dau „Bună ziua!” oricui.
Așa a făcut și el, ignorând gesturile copilărești ale foștilor prieteni de la bloc care se mai lăudă că sunt „ai lui Mutu” – fie verișori, neamuri îndepărtate etc. Iar printre acești prieteni sunt și patronii de la Teddy Care, care au răspândit atât de tare zvonul că sunt neam cu sportivul, încât mai tot Piteștiul știa că acolo e afacerea lui Mutu.
Astfel, un gest copilăresc dovedește cât de ușor se obține influența pe baza unei prietenii, fluturând un nume celebru care, în plus, îți mai apare și-n buletin!
În urma acestui scandal, situația a ajuns, din mai multe surse, și la urechile fotbalistului, că Alin Mutu s-ar folosi de numele său pentru a părea un om bazat, serios și reprezentat prin persoane publice.
„Nu e prima oară când se întâmplă. Am încercat cât am putut să împiedic acest fenomen. Unii se laudă că sunt rude, prieteni sau verișori cu mine. Clarific acum, nu este adevărat!”, a spus Adi Mutu, revoltat de situația în care s-a trezit fără a avea nicio vină, poate doar prin simplul fapt că a avut o atitudine civilizată față de cei rămași în trecutul său.
Afaceristul de la Teddy Care, Alin Mutu, a acceptat să discute cu noi, sunând chiar el pentru a clarifica situația jenantă.
Asta după ce Adrian Mutu a început să se intereseze prin orașul natal dacă numele lui este folosit în tot felul de „combinații” în care nu are nicio legătură.
Discuția a fost scurtă.
EVZ: -V-ați folosit de numele lui Adrian Mutu insinuând că sunteți rude?
Alin Mutu, afacerist: - Nu, din moment ce nu suntem rude, nu. Acum eu nu pot să opresc oamenii să se gândească tot felul de lucruri?!
Evz: - E prima oară când apare o astfel de confuzie în presă?
- Nu știu, probabil că or mai fi fost.
Evz: - De ce clinica nu avea autorizație?
- Nu, asta sunt informații eronate din presă…
Evz: - Cum adică? Este un comunicat oficial din partea Ministerului Sănătății care spune că nu aveați autorizație pentru a efectua acel tip de anestezie.
- Se fac toate cercetările și se va vedea ce avea și ce nu avea. O zi buna!
Sursele EVZ din instituții oficiale semnalează că pe baza prieteniei din copilărie cu unii și a coincidenței de nume cu alții, în Pitești s-a creat un adevărat cerc de influență, menit să faciliteze, să propulseze sau să protejeze diverse afaceri.
În urma situației dramatice petrecute în clinica de la Pitești, nu puțini sunt cei care se uită spre părinții lui Adrian Mutu cu dispreț, auzind și ei zvonurile că familia Mutu ar fi finanțatoarea acestei clinici. Ceea ce este fals. „Acum, foarte mulți din Pitești vor afla despre cutare și cutare că nu au de fapt nicio treabă cu Adi Mutu! Unele afaceri s-au clădit pe această minciună”, spune un piteștean.
Adrian Mutu: „Eu când am greșit, am plătit! Să plătească și ei dacă sunt vinovați!”
Adi Mutu a ținut să transmită familiei copilului un mesaj de condoleanțe. „Nu am nicio legătură cu această clinică sau cu patronii ei. Evenimentul petrecut acolo este regretabil și tulburător și nu vreau ca acei părinți să se gândească la mine în aceste momente foarte grele. Îmi imaginez durerea lor, și eu având un băiat cu vârsta apropiată de a copilului lor. Sincere condoleanțe!”, a transmis fotbalistul.
Patronii au emis un comunicat în care susțin că au autorizație, desi Ministerul Sănătății i-a amendat că nu au!
În comunicatul emis imediat după tragicul incident, „conducerea Teddy Care” a emis un comunicat către presă în care susține că dețin toate autorizațiile necesare pentru a efectua analgosedare. Nimic mai fals, au spus oficialii de la DSP Argeș, iar Ministerul Sănătății a amendat clinica cu 20.000 de lei și i-a suspendat activitatea. În acest comunicat, „conducerea” susține că în incinta clinicii s-au efectuat peste 400 de astfel de intervenții.
Între timp, piteștenii au început să furnizeze presei informații cu un impact puternic despre metoda prin care Alin Mutu se folosea de această coincidență de nume, ca să facă profit, de mai bine de 10 ani. Acum, în urma acestor anchete, imperiul clădit pe imaginea muncită a unui sportiv cu renume mondial se clatină.