Mugur Ciuvică și-a descoperit greu vocația. Admirația pentru Corneliu Coposu l-a determinat să se înscrie în PNȚ, iar de aici, din aproape în aproape, a ajuns ceea ce este astăzi.
Imediat după Revoluție a plecat în Italia, unde aproape a devenit un om de afaceri. Timp de trei ani de zile a „aprovizionat” România cu tiruri întregi cu „băuturi din alea negre, globale”.
Mugur Ciuvică a povestit în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, șocul pe care l-a avut în momentul în care a descoperit Milano, un oraș care părea de pe altă lume.
„După `90 am plecat în Italia, la prietena mea, cu pașaport de ăsta obișnuit. Am stat trei ani. Prietena mea e stomatolog, am mai ajutat-o pe ea un pic, m-am orientat, am învățat multe lucruri. Că m-am dus acolo cum eram, din altă lume. Eu am sta în Milano.
Ne puteți urmări și pe Google NewsDiferența dintre București și Milano și acum e mare. Dar pe vremea aia era de la cer la pământ. Adică te duceai în complet altă lume. Două orașe aproximativ la fel de mari, dar totul era diferit. Oamenii pe stradă, străzile, trotuarele, totul. Nu mai vorbesc de magazine, nu mai vorbesc de comportament. Totul era diferit. Mie cred că mi-a folosit. Trei ani am stat, una peste alta, în Italia. După care m-am întors.
Că eu în timpul ăsta, cu prietena asta a mea, mai făceam niște afaceri cu România, din alea din anii `90. Mai aduceam tiruri cu sucuri, înainte să vină băuturile astea negre, globale, în România. Nu am avut bani mulți. Niciodată nu am fost un om cu bani mulți.
După o vreme, am zis să mă întorc, să mă ocup cu..., că aveam o afacere cu un magazin aici. Era o afacere mică. Și acolo, iarăși, aveam două posibilități: o posibilitatea era să mai fac facultatea o dată și a doua posibilitate să mă angajez undeva, adică o activitate de asta de subordonat. Eu n-am avut șef în viața mea și n-avusesem nici până atunci, n-am avut nici până acuma, în afară de Emil Constantinescu, care a fost singurul meu șef, patru ani”, a declarat fostul șef de cabinet al președintelui Constantinescu.
„În România măcar fac ce mă duce pe mine capul și sunt propriul meu șef”
Mugur Ciuvică s-a înscris în PNȚ la începutul anilor 90, iar principalul motiv a fost admirația pentru Corneliu Coposu.
„ Am zis, „Mă duc eu să mă angajez aici” - aveam deja 30 și un pic de ani - „asta îmi trebuie mie? Hai să mă întorc în România, că în România măcar fac ce mă duce pe mine capul și sunt propriul meu șef. Eu mă înscrisesem în PNȚ, că mai veneam din Italia cu sucurile mele sau să îmi mai iau vize, că stăteam cu vize în Italia.
Și, odată când am venit, cred că prin 90 sai 91, m-am înscris la PNȚCD. M-am înscris și înscris am rămas. Motivele au fost cele clasice, cu domnul Coposu, în principal. Am fost impresionat de el. N-am fost șef de organizație în PNȚCD. Din 91 până în 95 nu am făcut nimic. În 95, m-a sunat cineva hodoronc-tronc, s-o fi verificat baza de date. și mi-a zis că dacă vreau să vin și eu, că sunt ședințe, la partid.
Și m-am dus, am cunoscut niște oameni și mă mai duceam pe la ei. Apoi au fost evenimentele alea din 95, două: unul urât, altul interesant. A murit Corneliu Coposu, și-atunci iarăși m-au rugat dacă pot să vin să-i mai ajut acolo, că a fost cu lume multă. Și tot atunci a fost congresul. Și iar m-au sunat, că eu eram la Organizația Muncitorească și m-am ocupat de asta”, a dezvăluit președintele Grupului de Investigații Politice.
„Mi-a făcut plăcere să lucrez pentru președintele Constantinescu”
Mugur Ciuvică a lucrat la campaniile electorale pentru Victor Ciorbea și pentru Emil Constantinescu.
„Și în 96 au fost campaniile electorale și am lucrat și eu în campania lui Ciorbea la primărie, în vară. Și atunci am cunoscut, iar, mai mulți oameni. Și în toamnă, m-au sunat de la FRD, de la Fundația președintelui Constantinescu, cea care se ocupa de campania lui, dacă vreau să vin în campanie acolo.
Am zis că da și am lucrat în campanie vreo două, trei luni, cât a durat treaba asta. După ce a câștigat, tot așa, m-a întrebat. Eu nu mă gândeam să lucrez în continuare, neapărat. Dar mi-a propus chestia asta, care a fost și surprinzătoare și onorantă pentru mine. Eu am fost șeful de cabinet, director de cabinet se chema. Eu, practic, eram, să spunem, ceva mai mult decât secretarul lui Emil Constantinescu. Eu nu eram un consilier, nu-l sfătuiam pe președinte. Ci țineam legătura cu ceilalți consilieri, țineam legătura cu diverse instituții care aveau treabă direct cu președintele.
Mi-a plăcut foarte mult. M-am și implicat foarte mult. A fost o chestie pe care am făcut-o cu plăcere, cu pasiune. Că era foarte mult de muncă, dar era genul de muncă interesantă. Chiar vorbeam, că atunci, eu nu știu de câte ori pe lună eu făceam mai mult de 10 pași pe trotuar. Adică, venea mașina, mă lua de-acasă, mă ducea la Cotroceni și mă-ntorceam noaptea. Mă culcam, a doua zi iar venea mașina, iar mă lua, iar mă ducea.
Cu domnul Constantinescu se lucra foarte bine. Prietenește, însă cu responsabilitate. (...) Era un om care muncea foarte mult și avea respect față de timp, în general. Adică, nu-și pierdea vremea ca să joace teatru, în niciun caz”,a mai spus Ciuvică.
Recomandările noastre
