Everestul are tot mai puțină zăpadă, susține alpinistul Kenton Cool, care a cucerit vârful de 17 ori
- David Marinescu
- 20 mai 2023, 19:57
Everestul pierde din zăpadă şi devine „arid şi stâncos”, a declarat sâmbătă alpinistul britanic Kenton Cool, care a realizat săptămâna aceasta cea de-a 17-a ascensiune a sa pe cel mai înalt vârf din lume, un record pentru o persoană care nu este şerpaş,
Kenton Cool, în vârstă de 49 de ani, care a escaladat pentru prima dată vârful Everest, de 8.849 de metri, în 2004, a spus că muntele uriaş pare să aibă mai puţină zăpadă. "La începutul anilor 2000 era multă zăpadă", a declarat el pentru Reuters într-un interviu realizat la Kathmandu după revenirea sa din expediţia record, confirmată de oficialii nepalezi în această săptămână, relatează Reuters.
"O tendinţă generală a muntelui este să fie mai stâncos şi să aibă mai puţină zăpadă... Dar se schimbă de la an la an", a spus el.
Cool a declarat că nu a asistat niciodată înainte la căderile de pietre pe care le-a văzut pe versantul Lhotse de-a lungul traseului către vârful Everest. "Asta demonstrează cât de arid este acum muntele... Cred că este din cauza lipsei de precipitaţii, a lipsei zăpezii. (De vină) ar putea fi încălzirea globală, sau orice schimbare legată de de mediu", a spus el.
Temperatura pe Pământ a crescut cu aproape un grad
Potrivit climatologilor, temperatura de pe Pământ a crescut, în medie, cu 0,74 grade Celsius în ultimii 100 de ani, însă în regiunea Himalaya încălzirea a fost mai accentuată comparativ cu mediile globale. Conform datelor oficiale, temperatura medie în Nepal a crescut cu 0,06 grade Celsius anual, parţial din cauza amplasării sale între China şi India, doi dintre cei mai mari poluatori ai lumii.
Un nepalez a escaladat Everestul pentru a 27-a oară
Tot în această săptămână, un ghid nepalez în vârstă de 53 de ani, Kami Rita Sherpa, şi-a îmbunătăţit propriul record, după ce a escaladat Everestul pentru a 27-a oară.
Cool a spus că cea de-a 17-a ascensiune a sa ar putea să nu fie ultima, adăugând că va reveni pe acest munte anul viitor. Alpinismul a declarat, însă, că intenţionează să îşi ia rămas-bun de la Everest după doi-trei ani. El vrea să escaladeze Kanchenjunga din Nepal, al treilea cel mai înalt vârf din lume, de 8.586 de metri, şi Makalu, de 8.481 metri, al cincilea cel mai înalt vârf. (Sursa: Agerpres).