Evaluarea Naţională 2021. Proba la Matematică. Ce subiecte au picat

Evaluarea Naţională 2021. Proba la Matematică. Ce subiecte au picat

Absolvenții clasei a VIII-a susțin joi, 24 iunie, proba scrisă la Matematică, din cadrul Evaluării Naționale 2021. Evaluarea Naţională a început marți, cu proba la Limba română.

Generația care a terminat clasa a VIII-a în acest anul acesta numără 147.650 de copii, dar dintre aceștia, de la Evaluarea Națională 2021 vor lipsi 16.473 de elevi, care nu s-au înscris la examenul de capacitate, pentru că în cea mai mare parte sunt corijenți. Este, în parte, și o consecință a școlii online, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

La proba de Limba și literatura română s-au prezentat 123.563 elevi dintre cei 131.177 înscrişi, reprezentând 94,2%. Elevii care nu se pot prezenta la examen din cauza infecției cu Covid-19 pot susține proba în sesiunea specială din luna iulie.

Trebuie spus că această generație de elevi, care susține anul acesta evaluarea națională, este prima care a făcut clasa pregătitoare și și-a petrecut, practic, nouă ani la școală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proba scrisă la Matematică

Proba scrisă la Matematică va avea loc joi, pe 24 iunie, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ștampilată pentru ciorne. La probele scrise ale Evaluării Naţionale din acest an candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe la Matematică este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidați şi vor secretiza caseta. Candidații trebuie să aibă la ei un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.

Ce reguli trebuiesc respectate

Intrarea elevilor în sala de examen se va realiza până în ora 8,30, depozitarea bagajelor urmând a se face în sala special destinată, monitorizată audio-video. Toate sălile în care se desfăşoară activităţi specifice Evaluării Naţionale vor fi supravegheate audio-video şi vor avea pe uşă anunţul privind monitorizarea.

Se interzice candidaţilor să aibă asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, pentru comunicarea cu alte persoane.

De asemenea, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Subiecte Matematică

subiecte-matematica-evaluare-nationala1

subiecte-matematica-evaluare-nationala2

subiecte-matematica-evaluare-nationala3

subiecte-matematica-evaluare-nationala6

subiecte-matematica-evaluare-nationala7