Euro 2020. Simon Kjaer, salvatorul lui Christian Eriksen: „Adevărat căpitan”

Euro 2020. Simon Kjaer, salvatorul lui Christian Eriksen: „Adevărat căpitan”

Momentul meciului Danemarca – Finlanda, la Euro 2020, a fost, fără îndoială prăbușirea jucătorului danez Christian Eriksen pe teren și intervenția rapidă a căpitanului echipei, Simon Kjaer, care i-a acordat primul ajutor.

În minutul 43 al jocului de fotbal, în timp ce mingea se îndrepta spre el, danezul Christian Eriksen, s-a prăbușit inert pe gazon. Imediat colegii săi au reacționat și au solicitat intervenția paramedicilor.

Primul care aintervenit, însă, a fost căpitanul echipei, Simon Kjaer, care i-a acordat primul ajutor coechiperului său, într-o cursă contracronometru pentru salvarea vieții acestuia. Practic, Kjaer i-a salvat viața lui Christian Eriksen intervenind și împiedicându-l să-și înghită limba. După aceasta l-a așezat într-o poziție potrivită și a început manevrele de resuscitare, în timp ce medicii se grăbeau să ajungă.

În timp ce staff-ul medical îl ajuta pe coechipierul său să-și revină, Kjaer și-a chemat colegii să facă zid în jurul acestuia pentru a-l proteja de fotografii care încercau să surprindă aceste momente dificile. De asemenea, tot el a intervenit și a consolat-o pe soția fotbalistului căzut la pământ, aflată la marginea terenului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unele voci îl văd deja pe căpitanul lotului drept jucătorul campionatului şi un adevărat model de urmat, un „adevărat căpitan”.

 

În cele din urmă, Eriksen a fost scos de pe teren, pe targă, înconjurat de un zid de pături. Sportivul avea masca de oxigen pe faţă în momentul în care a fost scos de pe teren. Starea lui este stabilă, a informat UEFA.

UEFA a precizat pe site-ul său oficial că jucătorul a fost stabilizat şi a fost transportat la spital.

Kjaer și Eriksen rivali în campionatul italian

Colegi la echipa națională, Simon Kjaer și Christian Eriksen sunt rivali în campionatul italian. Kjaer este unul apărătorii lui AC Milan, în timp ce Eriksen joacă pentru rivala Inter Milano împreună cu care a câștigat titlul în Italia, în acest sezon.

Christian Eriksen evoluează la clubul Inter Milano în Serie A, pe poziția de mijlocaș. El a debutat la echipa națională de fotbal a Danemarcei în martie 2010, și a fost cel mai tânăr fotbalist de la Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud.

Danemarca a pierdut în fața Finlandei

Meciul a fost întrerupt, iar cele două echipe au plecat spre vestiare, în timp ce jucătorul, protejat de privirile spectatorilor şi de camerele de televiziune, a fost evacuat cu targa de pe teren.

Jocul a fost reluat după aproximativ două ore, cu ultimele patru minute ale primei reprize. Pauza a fost doar de cinci minute pentru a marca trecerea între cele două părți ale jocului.

Reprezentativa Danemarcei a fost învinsă cu scorul de 1-0, de selecţionata Finlandei, în meciul din grupa B a Campionatului European de fotbal.