Eugen Tomac spune că România nu va intra în Schengen nici în 2024

Eugen Tomac spune că România nu va intra în Schengen nici în 2024Schengen. Sursa foto: Arhiva EVZ

Eurodeputatul este de părere că țara noastră nu mai are nicio șansă de a intra în Schenghen. Eugen Tomac susține că prioritatea pentru anul 2024 rămân alegerile europarlamentare, nicidecum alegerea noii Comisii Europene.

Eugen Tamac este convins că România nu va intra în Schenghen în 2024. Eurodeputatul subliniază că aleșii politici au făcut o serie de greșeli, motiv pentru care țara noastră nu va putea obține o astfel de reușită.

Eugen Tomac susține că România nu are șanse pentru Schengen

Eurodeputatul face parte din grupul Partidului Popular European din Parlamentul European. Acesta a punctat un aspect esențial vizavi de aderarea României la Schengen.

Oficialul a preciza că pe ordinea de zi provizorie a JAI din 17 noiembrie era inclus și un posibil vot privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.  Eugen Tamac susține că mențiunea respectivă lipseşte din documentul final adoptat pe 1 decembrie.

Pe ordinea de zi adoptată pe 1 decembrie, subiectul respectiv apare la secțiunea activități nelegislative. În dreptul punctului „Decizie a Consiliului privind aplicarea deplină a prevederilor acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria” este notată mențiunea „state of play”, respectiv discutarea stadiului acestui context.

Greșeli făcute de statul român

Eurodeputatul susține că statul român a făcut mai multe greșeli, iar  acestea ar fi influențat aderarea la Schengen. Eugen Tamac nu crede că România are vreo șansa să intre în spațiul de liberă trecere în 2024.

„După votul umilitor dat anul trecut pe 8 decembrie, toţi decidenţii - Preşedinte, liderii PSD şi PNL, conducătorii de atunci şi de azi ai guvernului - au susţinut cu tărie că România va intra sigur în Schengen în 2023. Iată că se încheie anul cu ultimul Consiliu JAI şi observăm că România, cu cei 20 de milioane de cetăţeni români, este încă în afara frontierelor UE”, a transmis eurodeputatul.

Oficialul a precizat că Guvernul României ar fi trebuit să dea în judecată Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

De altfel, acesta susține că România si Bulgaria ar fi trebuit să aibă o abordare comună în ceea ce privește seria negocierilor pentru Schengen.

„ Lipsa de coordonare în cele mai mici detalii i-a permis lui Nehammer să fie şi mai radical în poziţia absurdă împotriva României”, a adaugat acesta.

Eurodeputatul amintit de momentul în care Traian Băsescu a obținut o decizie a Consiliului European, vizavi de acest context. În 2012, țara noastră a primit inclusiv un calendar de intrare în spațiul Schenghen.

Eurodeputatul Eugen Tomac. Sursa foto: Facebook

România în Schengen. Eugen Tomac, acuze la adresa lui Iohannis

Eurodeputatul susține că președintele României a fost complet absent în drumul spre aderarea la Schengen. Eugen Tamac a precizat că șeful statului ar fi trebuit să impună subiectul pe ordinea de zi a Consiliului European.

„Este membru în Consiliul European, acolo unde trebuia să impună pe ordinea de zi acest subiect. Extinderea Spaţiului Schengen nu mai este demult un subiect bilateral, ci o problemă europeană”, a mai afirmat el.

Eurodeputatul a amintit de momentul în care Traian Băsescu a obținut o decizie a Consiliului European, vizavi de acest context. În 2012, țara noastră a primit inclusiv un calendar de intrare în spațiul Schenghen.