Estimări financiare sumbre pentru 2024. Leul, sub presiune în fața euro

Estimări financiare sumbre pentru 2024. Leul, sub presiune în fața euro Sursa foto: Arhiva EVZ

Estimări financiare sumbre pentru România, în anul care va urma. Finanțiștii se așteaptă ca leul să se deprecieze față de euro, sub presiunea războiului din Ucraina. Evoluția monedei românești va fi influențată și de alți factori, politica monetară a BNR sau condiţiile economice globale.

Estimări financiare sumbre pentru moneda românească, în contextul războiului din Ucraina. O analiză a iBanFirst anticipează o uşoară depreciere în raport cu euro. iBanFirst este furnizor global de servicii de schimb valutar şi plăţi internaţionale pentru companii, cu o prezență în zece state. Conform finanțiștilor, anul viitor, leul se va afla sub presiune pe fondul conflictului din Ucraina. Evoluţia sa va fi influențată de politica monetară a Băncii Naţionale a României (BNR), dar şi de condiţiile economice globale. De asemenea, investițiile străine vor avea o influență asupra monedei românești, arată analiza.

„Leul românesc este o monedă relativ lichidă. Potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), rulajul mediu zilnic al leului pe piaţa valutară a fost de 9 miliarde de dolari în 2022. Acest lucru plasează moneda naţională printre primele 20 cele mai tranzacţionate şi mai lichide monede din lume”, afirmă Alin Latu, Country Manager iBanFirst România.

În raportul Foreign Exchange Market Outlook, iBanFirst prezintă principalele tendinţe anticipate pentru piaţa valutară (forex) în 2024. Scopul este de a ajuta companiile din România, în special cele care efectuează tranzacţii internaţionale, să-şi creeze o strategie solidă de gestionare a riscului valutar. Iar analiștii au estimări financiare nu tocmai optimiste pentru economia autohtonă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Deşi cursul EUR/RON are o tendinţă ascendentă, analiştii estimează că perechea valutară se va tranzacţiona sub valoarea de 5,00 în prima jumătate a anului 2024. Acest lucru se datorează faptului că BNR are o toleranţă limitată pentru deprecierea RON, mai ales având în vedere reformele bugetare în curs de desfăşurare, care ar putea avea un impact moderat asupra inflaţiei. iBanFirst estimează, de asemenea, o creştere a cursului EUR/RON de la 5,00 la 5,02 lei pentru un euro în cadrul prognozei pe 12 luni”, se arată în analiză.

Estimări financiare pentru evoluția euro-dolar

Analiza iBanFirst prezintă și evoluția euro - dolar pentru anul 2024, din perspectivă economică. Euro rămâne în continuare prea scump faţă de dolar. Iar în opinia analiştilor, valoarea corectă a monedei unice ar fi în jurul a 1,05 - 1,03 USD. Contrar consensului pieţei, iBanFirst exclude o depreciere semnificativă a dolarului american.

Opinia se bazează pe faptul că economia SUA continuă să performeze bine. Și cu toate că ar putea să încetinească ritmul, nu se previzionează o recesiune. Analiştii iBanFirst estimează că pauza de politică monetară va fi mai lungă decât se anticipa iniţial. Astfel se va menține atractivitatea randamentelor reale din SUA.

Estimări financiare. Deteriorarea economiei globale ar trebui să susţină, de asemenea, valoarea dolarului. Acestsa este considerat o monedă sigură în perioade de incertitudine.

Banca Națională a României lansare volume

Sursa foto: Arhiva EVZ

Evenimentele care vor influența piața financiară

Pe măsură ce se apropie finalul anului 2023, în ciuda incertitudinilor persistente din economia globală, există câţiva indicatori care pot oferi semnale cu privire la evoluţia pieţei valutare în anul următor. Estimări financiare pentru anul 2024. Astfel, finanțiștii au prezentat posibilele situații de criză care vor ar putea influența economia românească:

  • O nouă criză energetică, mai ales dacă situaţia geopolitică din Orientul Mijlociu continuă să se deterioreze. În acest moment, amploarea crizei nu este la fel de gravă ca cea de anul trecut.
  • Revenirea stagflaţiei în Europa, având în vedere că datele recente arată o creştere economică slabă şi rate ale inflaţiei mai ridicate decât se anticipa în ţări precum Germania şi Franţa. Situaţia din UK este, de asemenea, îngrijorătoare.
  • Riscul crescut de recesiune în zona euro, determinat de întârzierea redresării economice post COVID, de criza energetică prelungită şi de politica monetară restrictivă.

Un al doilea vot negativ pentru România la aderarea la Spaţiul Schengen poate diminua competitivitatea IMM-urilor locale implicate în comerţul internaţional.

Estimări financiare pentru companiile românești

În acest an, 2023, România are ca principali parteneri comerciali ţări din zona euro a Uniunii Europene. Este vorba despre Germania, Italia şi Franţa. De asemenea, România are în dezvoltare afaceri și cu alte țări din Europa Centrală şi de Est, Polonia, Ungaria şi Bulgaria. China reprezintă un partener important pentru economia României.

În 2024, în contextul anticipării unei reveniri a volatilităţii valutare, cele mai mici fluctuaţii ale cursurilor de schimb pot avea un impact semnificativ. Marjele de profit ale companiilor românești ar putea fi influențate de cursul valutar.

Schimbările ar putea avea influență asupra performanței financiare şi a competitivității pe pieţele internaţionale. Prin urmare, devine esenţial pentru companiile de import-export să înţeleagă, să prevadă şi să se protejeze împotriva fluctuaţiilor valutare.

„Ne aşteptăm ca pieţele valutare să revină la condiţii volatile în 2024, pe fondul mai multor factori, precum conflictul din Ucraina, potenţiala criză în Orientul Mijlociu şi incertitudinea legată de inflaţie. Este important de subliniat faptul că fluctuaţiile valutare nu afectează doar marile corporaţii. Impactul se poate resimţi la nivelul întreprinderilor de toate dimensiunile, inclusiv IMM-uri locale implicate în comerţul transfrontalier.

Din acest motiv, antreprenorii, directorii generali şi directorii financiari ar trebui să rămână vigilenţi în privinţa factorilor care influenţează piaţa şi să ia decizii bine informate privind gestionarea riscurilor”, afirmă Johan Gabriels Director Regional pentru Europa de Sud-Est la iBanFirst.

Provocările pentru firmele românești de import-export

Estimări financiare pentru anul 2024. Pentru IMM-urile româneşti care fac comerţ internaţional, volatilitatea de pe piaţa valutară poate prezenta o serie de provocări:

  • Creşterea costurilor: fluctuaţiile monetare pot face dificilă estimarea costurilor pentru companiile de import - export.
  • Venituri reduse: Companiile de import-export ar putea înregistra venituri mai mici, ceea ce poate duce la o reducere a cotei de piaţă şi a profiturilor.
  • Creşterea incertitudinii: Aceasta poate complica procesul de luare a deciziilor privind investiţiile şi planificarea viitorului afacerii.
  • Impact asupra reputaţiei: Volatilitatea valutară poate afecta capacitatea companiilor de a-şi onora angajamentele contractuale şi, implicit, reputaţia lor.

Pentru a face față situației acestea trebuie să ia o serie de măsuri pentru a atenua impactul provocat de volatilitatea pieţei valutare. Iar aceste măsuri ar trebui să fie în conses cu aceste estimări financiare:

  • Monitorizarea periodică a pieţelor valutare pentru a fi la curent cu cele mai recente tendinţe. Această practică le va permite IMM-urilor locale să identifice riscurile potenţiale şi să adopte măsurile potrivite.
  • Dezvoltarea unui plan de gestionare a riscului valutar pentru diminuarea riscurilor asociate fluctuaţiilor valutare. Acest plan ar trebui să includă o strategie de hedging împreună cu alte instrumente de gestionare a riscurilor.
  • Consultarea unui specialist care să le ajute să elaboreze şi să pună în aplicare un plan eficient de gestionare a riscului valutar.