Starea de urgență, prelungită marți de Klaus Iohannis pentru alte 30 de zile, produce destule frisoane celor care înțeleg cât de cât Constituția României și valoarea de neprețuit a drepturilor și libertăților consfințite de ea. Cât de conștient ai fi de pericolul în care populația este pusă de Pandemie, nu ai cum să nu simți măcar o neliniște, atunci când parcurgi lista garanțiilor constituționale puse în paranteză. Mai nou, vedem cum dispare și respectul pe care autoritățile ar trebui să fie obligate să ni-l arate, în frunte cu președintele țării.

Libera circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, libertatea întrunirilor, dreptul de proprietate privată, dreptul la grevă și  libertatea economică, erau până recent literă de lege supremă. Starea de urgență, le-a așezat pentru o vreme, să dea Dumnezeu, cât mai scurtă, în debara. Cum spuneam, suspendarea câtorva dintre ele pare un coșmar, care te poate expune aproape în aceeași măsură în care o face și blestematul ăsta de virus. Inviolabilitatea domiciliului nu mai este în vigoare? Da! Asta înseamnă că niște unii pot intra peste mine, în casa mea, fără mandat de la judecător? Da, asta înseamnă! Nu mai am garantat dreptul la proprietate privată, adică la ceea ce este al meu, făcut cu mâinile mele, pot veni unii care să-mi ia munca? Da, asta înseamnă! Păi, este îngrozitor! Da, așa este, dar măsura este una temporară, este luată legal, și are deplină justificare în contextul combaterii unui situații care pune în pericol uriaș Cetatea. Așa ar putea suna un dialog cu întrebări cât se poate de firești și răspunsuri pe măsură de cinstite.

În mod clar, chiar și doar din perspectivă intuitivă, oamenii au înțeles că trebuie să accepte renunțările mai sus enumerate. Înțeleg de ce trebuie să iasă din case doar în anumite condiții, înțeleg de ce autoritățile procedează la verificarea acestor condiții, înțeleg și acceptă toate neajunsurile ca pe niște căi obiective de combatere a unui pericol serios.

Ceea ce este însă greu de înțeles și absolut imposibil de acceptat este tratarea cetățenilor cu lipsă de respect, care poate ajunge până la batjocură. Ce altceva este secvența în care o doamnă așezată în genunchi imploră un kapo de la Poliția Locală să nu o amendeze cu 2000 lei, pentru că își plimba cățelul fără declarație pe proprie răspundere, dacă nu batjocură pură?

De la milițianul care îi spune omului aflat cu treabă afară din casă „te amendez pentru că așa vreau eu!”, numai pentru că din declarație lipsesc câteva litere sau cifre și până la președintele României, care ne vorbește ca unor tâmpiți, românul resimte nemeritat un tratament care îi calcă în picioare demnitatea în forme din ce în ce mai grave. Dacă din motive care țin de sănătatea publică, pot înțelege suspendarea temporară a unor drepturi fundamentale, nu pot accepta sub nicio formă rațiunea în baza căreia să accept același lucru în privința demnității.

Nu înțeleg, în primul rând, ce anume îl face pe președintele României, Klaus Iohannis, să ne vorbească nouă, românilor, ca unor idioți? Când își formulează sfaturile către popor, cu care apare zilnic pe ecranele televizoarelor, ce anume îl face să ne vorbească superior-iritat, să ne facă cu degetul și să se răstească la noi, adresându-ni-se invariabil în afara normelor de politețe cu, citez dintr-o singură frază, „voi”, „vouă”, „voștri”, „voastre”, așa cum cei mai mulți dintre noi nu vorbim decât celor foarte apropiați și copiilor de grădiniță?

Drept pentru care, îi solicit public președintelui României un punct de vedere în care să își explice atitudinea absolut deplasată, pe care o afișează din ce în ce mai des și din ce în ce mai agresiv față de români.

Domnule președinte al României, Klaus Iohannis,

Aș vrea să aflu de la dumneavoastră care este motivul pentru care, atunci când vă adresați românilor, în toate ocaziile publice, oficiale, fără excepție, le/ne/îmi vorbiți cu „voi”. Este o invitație la tutuială, este o mostră de educație deficitară, este expresia unei incapacități de a vă controla aroganța, este un mod de a vă manifesta disprețul față de români, sau pur și simplu nu stăpâniți limba oficială a țării pe care o conduceți, nu doar ca fond lexical și pronunție, dar și din perspectiva adecvării modalităților de adresare, adică pur și simplu, nu sunteți în stare să folosiți pronumele personale de politețe?

PS Această solicitare o voi adresa mâine președintelui României și pe canalele oficiale. Sper să nu răspundă „de îndată”!