Guvernul înăsprește regulile. Ce decizii intră în vigoare de la ora 00:00

Guvernul înăsprește regulile. Ce decizii intră în vigoare de la ora 00:00

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise din tot judeţul Timiş, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit trei la mia de locuitori.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş, masca va fi obligatorie din 29 octombrie, ora 00,00, pe perioada stării de alertă, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.

Instituţia precizează că sunt prevăzute excepţiile reglementate la nivel naţional: masca poate fi îndepărtată pentru perioade scurte în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minimum doi metri faţă de alte persoane.

CJSU a mai decis să introducă în scenariul roşu zece şcoli şi în scenariul galben, 13 şcoli.

Conform Prefecturii, localităţile cu rata de infectare peste 3/1.000 locuitori sunt: Timişoara - 4,15; Buziaş - 3,50; Sânnicolau Mare - 4,11; Beba Veche - 3,23; Becicherecu Mic - 3,26; Bethausen - 3,13; Biled - 4,10; Dudeştii Noi - 6,36; Dumbrăviţa - 5,56; Fibiş - 4,60; Foeni - 4,57; Găvojdia - 3,41; Ghiroda - 6,92; Giroc - 5,44; Giulvăz - 3,08; Jebel - 4,49; Moşniţa Nouă - 3,51; Orţişoara - 3,58; Pesac - 8,14; Săcălaz - 4,89; Sânandrei - 4,79; Şandra - 3,19; Sânmihaiu Român - 3,47; Saravale - 3,29.

Ne puteți urmări și pe Google News

CJSU a decis şi o serie de măsuri pentru limitarea răspândirii Covid-19, majoritatea cu privire la modul de funcţionare a agenţilor economici care au activitate cu publicul, cum ar fi restaurante, terase sau alte localuri. În cazul celor aflate în localităţi cu o rată de infectare de peste 1,5 la mie, localurile nu pot depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, iar în cazul localităţilor cu rată de peste 3 la mie, activităţile sunt suspendate. Pentru localităţile cu rată mai mică de 1,5 la mie, activităţile se desfăşoară cu o capacitate de cel mult 50% din spaţiile pentru clienţi.

Măsuri similare au fost luate pentru cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte.

Situația Covid-19 în România

Pe teritoriul României au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.

Autoritățile au anunțat luni 2.844 cazuri noi de Covid-19 în România, din 8.709 teste efectuate.

Ultimul record a fost de 5.028 cazuri de Covid-19 în 24 de ore și a fost atins în data de 23 octombrie, scrie Agerpres.