Analize pentru toti.
Raluca Coroi: „Sunt asigurata, fiind salariata cu carte de munca. Automat, platesc darile catre statul roman. Este obligatoriu sa fac aceste analize? In cazul in care nu merg la medic pentru consult si analize, nu mai beneficiez de pachetul de asigurari de stat, si asa nedefinit si precar, la care oricum contribui, fie ca vreau sau nu? Adica, daca nu merg, toata viata mea, daca ma imbolnavesc, trebuie sa-mi platesc din buzunar orice serviciu medical, chiar daca de unele ar trebui sa beneficiez gratuit in baza asigurarii?” Ministrul sanatatii a declarat, initial, ca aceste analize sunt un criteriu obligatoriu pentru acordarea asistentei medicale gratuite in cazul internarii in spitalele publice. „Prin lege, oamenii nu sunt obligati sa faca testele obisnuite ale sangelui incluse in programul „Analize pentru toti romanii”„, spune Cristian Toma, presedintele Casei de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti. Chiar daca nu va pierdeti statutul de asigurat, renuntand la analize, medicii de familie va sfatuiesc totusi sa mergeti si sa efectuati aceste teste.