Președintele Donald Trump nu este singura țintă: simpatizanții săi cad și ei victimă valului de represiune și „purificare ideologică”.
Epurarea anti-Trump a trecut rapid de la persoanele de rând, care s-au trezut cu conturile blocate pentru că și-au manifestat simpatia față de președinte, la persoanele publice.
Casa de discuri Mexican Summer a rupt contractul cu muzicianul Ariel Pink. Motivul este participarea acestuia la mitingul pro-Trump de la Washington, urmat de asaltul asupra Capitoliului.
„Din cauza evenimentelor recente, Mexican Summer și personalul său au decis să pună capăt relației noastre de muncă cu Ariel Rosenberg, AKA Ariel Pink”, se arată într-un mesaj pe Twitter al casei de discuri.
https://twitter.com/MexicanSummer/status/1347692383622885380?s=20
Muzicianul a stârnit critici, după ce a apărut într-o postare pe Instagram într-o cameră de hotel la Washington, miercuri.
Alături de el, în imagine apăreau muzicianul John Maus și regizoarea Alex Lee Moyer.
„M-am întors la hotel”
Când urmăritorii de pe Twitter l-au criticat pe artistul de 42 de ani, el a recunoscut că a participat la miting. A precizat însă că nu s-a aflat printre cei care au pătruns în Capitoliu.
„Am fost în DC pentru a-mi manifesta în mod pașnic sprijinul pentru președinte. Am participat la mitingul de pe peluza Casei Albe, m-am întors la hotel și m-am culcat. Punct”, a scris într-o postare de răspuns Ariel Pink.
i was in dc to peacefully show my support for the president. i attended the rally on the white house lawn and went back to hotel and took a nap. case closed
— Ariel Pink (@arielxpink) January 7, 2021
Un urmăritor l-a acuzat pe Pink că „îi pune în primejdie pe alții, participând la o astfel de adunare masivă”. Muzicianul a replicat că participanții „știu la ce se expun”.
„Și-au asumat riscul, știind foarte bine ce li s-ar putea întâmpla. Manifestațiile BLM din ultimele 6 luni nu erau informați despre pandemie?.
all the people at these events deserve whats coming to them. they took the risk knowing full well what might happen. BLM protests over the past 6 months are not informed about the pandemic?
— Ariel Pink (@arielxpink) January 7, 2021
Unii fani au pretins că au dovezi foto și video de pe contul de Instagram al lui Moyer, acum privat, cu el la Capitoliu.
Și editurile epurează
Pink le-a răspuns: „Dovezi că am atacat Capitoliul? Păi, nu prea văd cum. Sugerați că clădirea Congresului are cazare cu mic dejun la care am avut cumva acces?”
Epurarea anti-Trump l-a lovit și pe senatorul Republican Josh Hawley. Acestuia urma să îi apară zilele următoare o carte despre președintele Theodore Roosevelt.
Editura Simon & Schuster l-a anunțat însă pe senator că a denunțat contractul, din cauza „rolului său” în „insurecția mortală” de la Capitoliu.
Canalul de televiziune ABC News a făcut public apel la „epurarea” simpatizanților lui Trump.