Emoji-uri noi în 2026. Ce simboluri vor apărea pe telefoanele iPhone și Android

Emoji-uri noi în 2026. Ce simboluri vor apărea pe telefoanele iPhone și AndroidEmoji pe telefon. Sursă foto: Pixabay

Nouă emoji-uri noi urmează să fie introduse pe smartphone-uri în cursul acestui an, iar unul dintre ele – castravetele murat – a atras deja atenția utilizatorilor de pe rețelele sociale, unde a generat numeroase reacții și glume, informează DailyMail.

Emoji-urile, dezvăluite înainte de lansarea oficială

Noile simboluri au apărut discret în arhivele publice ale Unicode la finalul anului trecut și au fost identificate ulterior de Emojipedia. Chiar dacă utilizatorii au în prezent la dispoziție peste 3.900 de emoji-uri, alte nouă vor fi adăugate în septembrie 2026, odată cu actualizarea Emoji 18.0.

Potrivit informațiilor publicate de sursa citată, lista include două noi gesturi ale mâinii – degetul mare orientat spre stânga și spre dreapta – dar și o figură care clipește.

Printre noile opțiuni se mai regăsesc un meteor, un far, un fluture monarh, o radieră și o plasă cu mâner. Emoji-ul care a stârnit însă cel mai mare entuziasm este cel cu murătura, unii utilizatori sugerând că acesta ar putea înlocui celebra vânătă, adesea folosită cu sensuri cu totul diferite de cel literal.

Emoji

Emoji. Sursă foto: blog.emojipedia.org

Val de reacții pe rețelele sociale

Comentariile de pe X (fosta Twitter) nu au întârziat să apară. Un utilizator a scris: „emoji-ul cu castravetele murat va fi un succes”. Un altul a comentat: „emoji-ul vinetei se clatină”, în timp ce o altă reacție ironică a fost: „emoji-ul murăturii este pe cale să trimită emoji-ul vinetei la plimbare”.

„În sfârșit, emoji-ul cu castravetele murat ajunge. Am așteptat ani de zile”, a scris un utilizator entuziasmat. Alt internaut a glumit: „Emoji-ul murăturii este cu siguranță contraponderea necesară a vinetei”. Iar o reacție sarcastică a fost: „Oh, wow, mă întreb cum va fi folosit emoji-ul murăturii. Cu siguranță în conformitate cu sensul său literal”.

Ce simboluri au atras atenția internauților

Singura față nouă din acest set este un emoji zâmbitor cu ochii mijiți, care s-a dovedit deja popular în mediul online. „O să folosesc atât de mult emoji-ul cu ochii mijiți, încât nici nu-ți dai seama”, a scris un utilizator.

Și cele două gesturi ale mâinii au fost bine primite. „Uitați-vă la emoji-ul ăsta”, a comentat cineva pe X, în timp ce alt utilizator a adăugat: „Trebuie să pleci!”.

Nu toate emoji-urile noi au fost întâmpinate cu același interes. Fluturele monarh, farul, meteorul, radiera și plasa cu mâner au stârnit reacții mai rezervate.

„Nu avem deja un meteor?”, a întrebat un utilizator, confundând probabil noul simbol cu emoji-ul existent al cometei. Altul a fost nedumerit de apariția fluturelui monarh: „Ce e cu fluturele? Avem unul în Unicode v9”.

Când vor apărea pe telefoane

Cele nouă emoji-uri sunt programate pentru lansare în septembrie 2026, odată cu actualizarea Emoji 18.0.

„Atât Unicode 18.0, cât și Emoji 18.0 rămân în formă de proiect și, prin urmare, pot suferi modificări”, a explicat Emojipedia într-o postare pe blog. „Până în septembrie 2026, Unicode va efectua mai multe revizuiri suplimentare ale acestor proiecte de emoji, ceea ce înseamnă că unele propuneri ar putea să nu fie aprobate în final”.

Dacă setul va fi aprobat, implementarea efectivă va depinde de fiecare furnizor în parte – Apple, Samsung și Google urmând să creeze propriile versiuni.

Procesul este însă de obicei lent. De multe ori există o întârziere considerabilă între aprobarea Unicode și apariția efectivă a emoji-urilor pe tastaturile iPhone sau Android, uneori de câteva luni sau chiar de până la un an, în funcție de platformă.