Eminescu, dramatismul dispariției sale pământești. Despre ultimele zile din viața marelui poet s-au scris mii de pagini, poate mai mult decât despre opera sa poetică.

Eminescu este un simbol cultural asumat, este poetul nepereche. Destinul său dramatic i-a sporit aura de tragism. Uneori, opera sa a fost deturnată de interese meschine. Extremiștii s-au folosit de ea „drapându-și nula” cum prevăzuse Eminescu într-o poezie a sa. Și totuși, ca om, dincolo de genialitatea lui, poetul a murit într-o zi de 15 iunie 1889.

Eminescu - controversele ultimilor 6 ani din viață

Eminescu a avut prima manifestare a bolii în vara lui 1883. Au fost atâtea teorii, de la otrăvire, la alienare mintală sau rele tratamente medicale. Până la urmă toate aprecierile medicale au fost făcute indirect și la ceva timp după moartea sa. De la rude, la prieteni, la medici și pasionați, mulți au scris enorm.

Eminescu a încercat tratamente diverse în România, în Austria, ba chiar o vreme a încercat chiar să mai lucreze. În 1889, înainte de a fi internat în Sanatoriul doctorului Șuțu de pe Strada Plantelor, locuise în București, în apropiere de Teatrul Național de pe Calea Victoriei (unde astăzi este Novotel).

Deși având o afecțiune gravă care o împiedica să meargă fără un exosschelet metalic, Harieta, sora poetului l-a îngrijit în ultimii săi ani de viață.

A fost sau nu Eminescu lovit cu piatra?

Un prieten frizer, un prieten doctor, Harieta Eminovici vin cu versiuni diferite despre episod. S-ar fi întâmplat cu 2 luni sau cu două săptămâni înainte de deces. Făptuitor ar fi fost un bolnav internat acolo, fie un fost tenor, fie un fost profesor. Nimeni nu știe exact. S-a încercat să se găsească o legătură între decesul subit din dimineața de 15 iunie 1889 și acea lovitură.

Se mai știe că Eminescu ar fi spus că se simțea sfârșit, epuizat fizic. Ar fi primit, conform cererii sale un pahar cu lapte în ultima seară pământească. În buzunarul său ar fi fost găsit un mic caiet unde el ar fi scris versuri.

Ultimul drum

Depus în Biserica Sf.Gheorghe Nou, la kilometrul 0 al Capitalei, Eminescu a fost privegheat de bucureșteni fiind înhumat la Bellu (Șerban Vodă) pe 17 iunie 1889. Parcela 9 de la Bellu avea locul străjuit de un tei unde a fost depus marele poet. Presa a scris pe larg despre cât de mult a însemnat el pentru literatura română.

Poate cei mai sincer îndurerați au fost Veronica Micle, fosta sa iubită și Ion Creangă. Prima, se va sinucide două luni mai târziu. Al doilea a plâns zile întregi cu volumul antum al poetului, la Iași, la Bojdeucă. Șase luni mai târziu, avea să moară și el.