În cadrul unui comunicat, conducerea Muzeului Național al Literaturii Române deplânge dispariția unuia dintre cei mai importanți oameni din istoria și literaturii române contemporane.

„Muzeul Național al Literaturii Române se alătură tuturor celor care deplâng dispariția celui care a fost Dumitru Micu. Acesta a plecat dintre noi duminică, 17 iunie 2018, la vârsta de 89 de ani.

 
Dumitru Micu s-a născut la 8 noiembrie 1928 la Bârsa, în județul Sălaj. Istoric și critic literar român contemporan important al generației postbelice, a predat la Facultatea de Litere a Universității din București, impunându-se prin prezența sa constantă în revistele literare publicate, cu precădere, înainte de 1989. A fost redactor al ziarului Scânteia. A studiat îndeaproape și a scris numeroase studii și sinteze despre poporanism, revista Gândirea, literatura modernă interbelică, monografii despre unii dintre cei mai importanți scriitori români – Tudor Arghezi, G. Călinescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, George Coșbuc –, și, nu în ultimul rând, o istorie a literaturii române – Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism (2000). Dintre scrierile sale amintim: Poporanimsul și „Viața Românească”(1961), Literatura română la începutul secolului XX (1964), Istoria literaturii române 1900 – 1918 (2 volume, 1964-1965), Opera lui Tudor Arghezi: eseu despre vârstele interioare (1965),Lirica lui Blaga (1967), Gândirea și gândirismul(1975), G. Călinescu: între Apollo și Dionysos(1979), Modernismul românesc (2 volume, 1984-1985), De la Alexandru Macedonski la George Bacovia (1984), De la Arghezi la suprarealism(1985), Limbaje lirice contemporane (1988). În ultimii ani, Editura Muzeul Literaturii Române a publicat volumele Critici prozatori, Sfârșit și început de mileniu, Studii, eseuri, articole (2 volume).
 
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”