Prefectul municipiului București, Alin Stoica, a anunțat, astăzi, că, în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, urmează să se dezbată reîntoarcerea elevilor din clasele gimnaziale și liceale (cu excepția celor din anii terminali). În condițiile în care cazurile de infectare cu coronavirus vor înregistra scăderi, elevii ar putea reveni de săptămâna viitoare în bănci.

Elevii ar putea relua cursurile fizic

București a avut, astăzi, o rată de incidență de 0,94 şi „probabil că va scădea şi mâine”, potrivit prefectului Capitalei.

„Aşteptăm să vedem şi mâine că incidenţa este pe trend descendent în continuare. Dacă rămâne la incidenţă sub 1 la mie şi trend descendent, atunci de miercuri ar putea să se deschidă şcolile pentru toţi elevii. Sunt doar clasele care funcţionau online şi trebuie să revină”, a spus Alin Stoica.

În urma ședinței CMBSU care va avea loc mâine, dacă se va decide reluarea cursurilor în format fizic, acest lucru va putea intra în vigoare de miercuri, 19 mai, conform declarațiilor prefectului de București.

Câți elevi doresc continuarea cursurilor online

Alin Stoica a mai subliniat că 43 de elevi au fost confirmați cu infecția Sars-Cov-2. Alte 20 de cazuri pozitive au fost depistate în rândul personalului angajat. În 31 de clase din cadrul mai multor unități școlare cursurile în format fizic au fost anulate. 

Conform informațiilor prezentate de reprezentantul Prefecturii, în prezent, 157.143 de elevi susțin orele în format fizic, în timp ce alți 115.575 fac ore online. 

Din cauza unor aspecte legate de infrastructura unităților școlare, cinci astfel de instituții nu vor putea relua cursurile fizic, miercuri, dacă se va decide ca elevii să se reîntoarcă în bănci, conform lui Alin Stoica. În cazul de față, vorbim despre 2.922 de elevi care se află în situația de a continua orele online. 

Nu în ultimul rând, 7.794 de elevi au solicitat, potrivit prefectului Alin Stoica, să continue cursurile online, din motive medicale, notează romaniatv. 

Masca rămâne obligatorie în apropierea școlilor

Conform declarațiilor lui Alin Stoica, nu se are în vedere adoptarea unor alte măsuri restrictive în contextul în care, recent, prefectul a anunțat impunerea purtării măștii pe o rază de 50 de metri față de unitățile școlare. 

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că elevii și persoanele care se află la maximum 50 de metri distanță de o școală trebuie să poarte mască. Oamenii legii vor efectua controale în acest sens, pentru a se asigura de respectarea prevenirea răspândirii coronavirusului în zonele aglomerate.