Elena Udrea: Din cauza incompetenței lui Ponta, România este foarte aproape de a intra din nou în recesiune
- Andreea Udrea, consultant politic
- 14 august 2014, 11:36
România este foarte aproape de a intra în recesiune, a scris liderul PMP, Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook, după ce PIB-ul din trimestrul II al lui 2014 este cu 1% mai mic decât cel din primul trimestru.
"Din cauza incompetenţei lui Victor Ponta, România este foarte aproape de a intra din nou în recesiune! PIB-ul din trimestrul II al lui 2014 este cu 1% mai mic decât cel din primul trimestru. Avem de-a face cu un strigăt disperat din zona economică: "Demisia, Ponta!" Această contracţie economică pe trimestrul al doilea s-a întâmplat pe fondul scăderii cu 32,8% a cheltuielilor cu investiţiile, a reducerii cu 10,8% a încasărilor din fonduri europene (ca urmare a reducerii cu 46,2% a cofinanţărilor) şi a scăderii cu 10% a investiţiilor străine", a afirmat Udrea.
Președintele PMP a adăugat că
"Puhoiul de taxe şi impozite al lui Victor Ponta, printre care creşterea accizei la combustibili împotriva căreia PMP s-a bătut şi taxa pe stâlp, au lovit economia ca un baros în moalele capului. Iată de ce noi credem că reducerea CAS, deşi o măsură în principiu bună, nu este sustenabilă bugetar în acest moment şi credem că un eventual nou vot în acest sens poate reprezenta un risc major ca România să intre din nou într-o criză profundă. Incompetenţa economică dovedită a lui Ponta ne arată că este extrem de important ca, după prezidenţiale, să avem nu numai un Preşedinte care să apere statul de drept, Justiţia şi să lupte pentru depolitizarea instituţiilor, ci şi un Executiv nou care să poată pune România pe un drum bun", a mai spus Elena Udrea.