Elena Udrea pusă în așteptare de ÎCCJ. Instanța amână din nou judecarea căii extraordinare de atac

Elena Udrea pusă în așteptare de ÎCCJ. Instanța amână din nou judecarea căii extraordinare de atac Sursa: Facebook / Elena Udrea

Elena Udrea se află în arestul din Bulgaria de 46 de zile. Ea a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, iar acum luptă pentru a-și demonstra nevinovăție. Cei trei avocați care o reprezintă susțin că fostul ministru al Turismului a dat o declarație în Bulgaria și că nu mai dorește să fie audiată prin videoconferință de judecătorii români. Judecătorii ICCJ au decis luni, 23 mai, să amâne, din nou, judecarea căii extraordinare de atac.

UPDATE: Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis luni, 23 mai, să amâne, din nou, judecarea căii extraordinare de atac în dosarul „Gala Bute”. Avocații Elenei Udrea au cerut insistent începerea dezbaterilor pe cereri și pe fondul acestui dosar, însă instanța a decis amânarea până pe 20 iunie.

În fața celor cinci judecători, avocații Veronel Rădulescu, Silvia Uscov și Dan Chitic au cerut să se stabilească faptul că procedura citării clientei lor este îndeplinită și că se poate trece mai departe în proces.

Instanța nu a fost convinsă de susținerile celor trei avocați. La decizia ICCJ a cântărit extrem de mult faptul că Elena Udrea a cerut să nu fie prezentă permanent în cadrul procedurilor din dosarul de cale extraordinară. În acest context și motivat de lipsa altor documente care să stabilească mai clar situația de prezență a Elenei Udrea, instanța a stabilit refacerea ordinului european de anchetă și amânarea dezbaterilor pentru 20 iunie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a fost prezent luni, la instanța supremă pentru a participa la discuțiile publice din dosarul în care fostul ministru și Rudel Obreja contestă pe cale excepțională decizia definitivă din mega-dosarul de corupție Gala Bute.

Știre inițială: Cererea formulată de Elena Udrea de suspendare a executării pedepsei este judecată luni, 23 mai, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul ministru al Turismului a primit o condamnare de șase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”.

De 46 de zile, Elena Udrea se află în arest la Sofia. Ea a transmis, prin avocații săi, că nu mai dorește să fie audiată prin videoconferință de judecătorii români în cadrul procesului în care încearcă printr-o cale extraordinară de atac să scape de condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul "Gala Bute", potrivit stirilekanald.ro.

Elena Udrea este optimistă înaintea verdictului de astăzi, susține Veronel Rădulescu, avocatul său. Acesta a dezvăluit că fostul ministru al Turismului speră să primească un răspuns favorabil din partea judecătorilor.

Elena Udrea, primul mesaj după arestare. Sistemul judiciar din România, aspru criticat

Fostul ministru al Turismului a preferat să nu ofere prea multe declarații presei atunci când era dusă în fața judecătorului din Bulgaria. Duminică însă, Elena Udrea a postat un mesaj pe rețelele de socializare care a surprins pe toată lumea. În timp ce se află în arest preventiv în Sofia, ea critică dur sistemul judiciar din țara noastră.

„Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ. Decizie prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar mie dintre toate dosarele similare (Sova, Pop, Nită, Valcov, Bâca, etc). Mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul „Gala Bute”.

Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi evident în libertate. (…)”, a scris aceasta pe Facebook.

Reamintim faptul că Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Gala Bute” la începutul lunii aprilie. Când autoritățile au mers la ea acasă pentru a o aresta, aceasta plecase deja din țară. A fost prinsă câteva ore mai târziu de poliția de frontieră din Bulgaria.

Curtea de Apel din Sofia a amânat pentru data de 8 iunie dezbaterile în procesul de extrădare a fostului ministru al Turismului. Avocații Elenei Udrea au depus o serie de documente şi plângeri în care se susține că, în România, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.