Efectele nebănuite ale pandemiei. România pierde câte o comună în fiecare săptămână

Efectele nebănuite ale pandemiei. România pierde câte o comună în fiecare săptămânăSursa foto: EVZ

România pierde, în fiecare zi de pandemie, câte un sat, din cauza deceselor provocate de COVID-19. Un important medic, directorul spitalului Universitar din București, a atras atenția asupra depopulării și a subliniat că singura soluție este vaccinarea.

Estimarea îi aparține medicului Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar din Bucureşti. Potrivit spuselor sale, la un număr de 400-500 de decese pe zi, se poate spune că România pierde zilnic câte un sat.

În acest context, Cătălin Cîrstoiu a făcut apel către toți românii care nu s-au imunizat, până în prezent, împotriva COVID-19 să o facă. Medicul a arătat că, având în vedere numărul mare de decese, se poate spune că săptămânal, România pierde câte o comună.

„Sunt 400-500 de decese pe zi. Un număr mare, foarte mare, mai mare decât valurile precedente. Gândiţi-vă că România astăzi, la 400-500 de decese pe zi, pierde în fiecare zi un sat. 400 - 500 de oameni înseamnă o comunitate. Într-o săptămână, România va ajunge să piardă o comună, 3.000 - 3.500 de oameni şi aşa raţionamentul merge mai departe”, a declarat Cătălin Cîrstoiu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă în cadrul Maratonului Vaccinării din Capitală.

Evenimentul se desfășoară în acest final de săptămână în București, în mai multe locații și este menită să ducă la imunizarea unui număr cât mai mare de cetățeni, împotriva COVID.

Medicul Lucian Burlea avertizează: Rețineți! La ce tensiune este acum în societate, în scurt timp vom ajunge la război civil

Sursa: Arhiva EVZ

Medicii fac eforturi pentru a menține în viață pacienții COVID

Medicul a atras atenția asupra situației dificile din sistemul medical. El a arătat că colegii săi facă eforturi foarte mari pentru a trata pacienții din secțiile de terapie intensivă.

„Cred că e bine să ne aducem aminte ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi cam acesta vreau să fie mesajul celor care apără sănătatea. Gândiţi-vă că medicii fac eforturi să trateze pacienţii în secţiile de Terapie intensivă, în UPU, în integralitatea unui spital. Şi eforturile astea presupun un consum fizic, energetic, presupun un efort. Ei o să îl facă în continuare, cu siguranţă, dar aş vrea să ne aducem aminte ce se întâmplă în ultimele săptămâni”, a mai spus medicul Cătălin Cîrstoiu

Managerul Spitalului Universitar din Bucureşti a făcut un apel pentru vaccinare. El a precizat că doar astfel poate fi oprit procesul de depopulare.

„Cum oprim raţionamentul acesta? Îl oprim prin vaccinare. Momentul să realizăm că această depopulare prin necunoaşterea unor adevăruri ştiinţifice trebuie să ia sfârşit. Trebuie să susţinem vaccinarea ca o modalitate de a ne bucura cu cei din jurul nostru. Cred că e momentul să realizăm că vaccinarea este singura dovadă de a fi un bun cetăţean”, a mai declarat Cătălin Cîrstoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News