Statele Unite ale Americii sărbătoresc mâine, 4 iulie, 239 de ani de la adoptarea Declarației de independență, actul fondator al unei națiunii încă tinere care, în doar două secole, a ajuns să dețină supremația mondială.
În Istorie, perioadele de unipolarism au fost rare. Cea pe care o trăim astăzi a început odată cu sfârșitul Războiului Rece. La acea vreme, Francis Fukuyama proclama exaltat „sfârșitul ideologiilor”, victoria democrației liberale asupra comunismului și, odată cu ea, eliminarea oricăror surse de conflict, care ar fi putut duce la un nou război mondial.
Războaiele nu au dispărut dar nu au depășit stadiul de confruntări regionale. Dominația militaro- economică a Americii a inhibat tendințele belicoase ale altor state. Datorăm SUA ultimii 70 de ani în care omenirea nu a fost angajată în conflagrații la scară planetară. Din fericire niciun alt stat nu este astăzi suficient de puternic pentru a înfrunta SUA. Câtă vreme această realitate geopolitică va fi menținută, pacea mondială nu va fi pusă într- un real pericol. George Friedman, cunoscutul expert în geopolitică al Agenției Stratfor, consideră că America a creat un „imperiu neintenționat”. Sintagma poate fi bănuită de ipocrizie, dar adevărul este că majoritatea războaielor declanșate de SUA au avut un caracter profilactic. Americanii au intervenit, încă de la nivel regional, împotriva statelor care au încercat să strice echilibrele de putere. Au fost conștienți că o astfel de situație poate degenera și, în timp, poate afecta securitatea globală și, implicit, securitatea SUA. Fie că vorbim despre Războaiele de îngrădire împotriva URSS, sau despre Războiul contra terorismului dus în Orientul Mijlociu sau Asia Centrală.
S-a întâmplat așa de la bun început. Din 2 decembrie 1823, când președintele american James Monroe a lansat doctrina potrivit căreia orice agresiune a puterilor europene la adresa fostelor colonii din America Centrală și de Sud, care tocmai își căpătaseră independența, era considerată o agresiune la adresa intereselor de securitate ale SUA. Din acel moment, America s-a proclamat partenera națiunilor democratice, sau a celor care visau să-și câștige libertatea. Nu a fost vorba de mesianism, ci de pragmatism. Politicienii americani au înțeles că niște popoare libere nu vor accepta niciodată să fie subjugate de dușmanii SUA, iar acest lucru garantează Americii propria securitate. Este adevărat că nu întotdeauna pretextul implicării militare întro anumită regiune a fost convingător. Esențial a fost faptul că oficialii de la Washington i-au avut în spate pe americanii de rând, care au susținut cu tărie dreptul indivizilor la viață, libertate și căutarea fericirii.
Dincolo de faptul că sunt inconștienți, cei care propovăduiesc în România prăbușirea Americii mai au de așteptat. SUA rămân o redutabilă forță, nu doar militară, ci și economică. Actuala recesiune a afectat, dar nu a destabilizat economia de peste Ocean. Ea contribuie în continuare masiv la PIB-ul global. Desigur, creșterea economică a Chinei este seducătoare pentru cei care visează la declinul Americii, dar Beijingul mai are mult de recuperat. Ce se va întâmpla când China va fi suficient de puternică pentru a contesta supremația economico-militară a SUA? Foarte puține lucruri bune. Existența a doi poli de putere va face Lumea un loc mai puțin sigur. Competiția pentru resurse se va intensifica, tensiunea va crește și va putea degenera într-o conflagrație majoră.
Românii trebuie să fie pragmatici, nu emoționali, când se raportează la SUA. Să fie conștienți că în politică nu există prieteni sau dușmani, ci doar interese. Să înțeleagă că americanii sunt prezenți militar în România, ne sprijină în consolidarea statului de drept pentru că au un interes direct. Pentru că, de securitatea României depinde securitatea SUA. Pentru că vor să domolească expansiunea Rusiei spre Vest. Moscova este interesată în consolidarea Eurasiei, proces care, din nefericire, este în plină desfășurare.
Relațiile Rusiei cu Germania sau Franța sunt tot mai strânse, Uniunea Europeană este tot mai șubrezită de criza economică, NATO este o alianță din ce în ce mai amorțită, iar aceste lucruri subminează interesele SUA. Sir Halford Mackinder, unul dintre părinții geopoliticii, numea Eurasia „Inima Lumii” (Heartland). „Cine stăpânește Inima Lumii, stăpânește Lumea”, scria el. Americanii sunt conștienți de asta și, în consecință, sunt direct interesați în consolidarea militară, economică și politică a României pe termen mediu și lung. Interes care, din fericire, coincide cu interesul național al României.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
