-Pune mâna pe carte dacă nu vrei să ajungi ca mine. Eu nu am avut posibilitățile tale, tata abia dacă știa să se iscălească, iar banii de meditații îi dădea pe băutură.

-Dar mie nu îmi place matematica, eu vreau să cânt. Toată lumea spune că am o voce frumoasă.

-Muzica e pentru curve și țigănci, o să-ți placă matematica pentru că așa am zis eu! Uită-te la maică-ta, un mediocru agent de pază la farmacie, care își petrece zilele văitându-se de spate și de hemoroizi. Așa vrei să ajungi ?

Tatăl Giuliei era angajat la un service auto ca electrician, dar în sufletul lui se simțea un inginer electronist care a avut ghinion în viață. Încercase de mai multe ori să intre la Politehnică, după care s-a însurat și și-a văzut de treabă.

La cât de priceput sunt, nici nu-mi trebuie școală, își spunea singur. Odată cu căsătoria a apărut și un copil-Giulia noastră care se visa cântăreață. Chiar învățătoarea încercase să convingă familia că fata avea talent și era păcat să-l irosească.

-Nici nu vreau să aud așa ceva, s-a răstit tatăl Giuliei. Vă rog să nu-i mai băgați în cap asemenea prostii.

Din puținii bani ai familei, erau plătite meditațiile săptămânale la matematică.

-Vreau să mi-o pregătiți pentru olimpiadă, îi ceruse tatăl profesorului de matematică.

-Va fi foarte greu domnule, fata nu are înclinații spre științele exacte. Mi-e teamă că o chinuiți în zadar, i-a mărturisit profesorulul, după câteva luni de meditații. Sfatul meu ar fi să o încurajați spre altceva. Omul vorbise cu bune intenții, dar tatăl Giuliei a fost adânc ofensat :

-Te-am înțeles, profesore, banii mei de muncitor nu sunt buni pentru dumneata. Probabil miros urât și nu poți coborî din sferele tale înalte să îmi meditezi fata.

-Domnule, m-ați înțeles greșit. Giulia nu va putea face performanță în matematică și veți descoperi și dumeavoastră acest lucru. Ajuns acasă, tatăl i-a cerut socoteală Giuliei :

-Ce s-a întâmplat la orele de meditație? Profesorul tocmai m-a trimis la plimbare. Ți-a făcut ceva, s-a dat la tine? Spune-mi adevărul că acum mă duc să-l reclam la poliție.

-Tată, nu s-a întâmplat nimic. Și-a dat și el seama că urăsc matematica.

De nicăieri o palmă grea a lovit -o peste gură, înroșindu-i buzele.

Avea treisprezece ani când când a primit prima bătaie de la tatăl ei.

A târât-o de păr prin toată casa și a lovit-o până ce nu a mai mișcat, după care a încuiat-o în casă, pedepsind-o pe vecie.

-De azi înainte nu mai ai voie cu prieteni, la televizor te poți uita doar două ore dumica. Anul viitor urmează examenul de admitere la liceu, iar dacă îl pici nu mai ai ce să cauți în casa mea.

Giulia a continuat meditațiile la matematică cu un alt profesor. Viața ei se schimbase complet de la acea primă bătaie.

Treptat, genul acesta de educație devenise un soi de obișnuință pentru tatăl ei, care credea că numai astfel o va putea determina să iubească matematica. A intrat la un liceu destul de bun, dar nu era cel la care tatăl ei visase.

-M-am răzgândit, nu mai dai la Politehnică, vreau să te pregătești pentru medicină, a anunțat-o în prima zi de școală a clasei a noua. Am vorbit deja să începi meditațiile.

-Dar tată, nu vreau să fiu doctor, nu suport sângele.

-Ascultă, Giulia, am înțeles că urăști matematica, dar cu medicina ce ai ?

-Tată, vreau să-mi fac și eu prieteni, colegii din clasă mă evită, se uită la mine ca la o ciudată. Niciodată nu am voie să fac ce-mi doresc!

-Habar n-ai tu ce să-ți dorești. La vârsta ta prietenii înseamnă alcool, sex și droguri.

Omul acesta era de neclintit în deciziile lui. Giulia nu era niciodată invitată la petrecerile colegilor, nu se vedea niciodată cu nimeni, nu văzuse vreun film la cinema. Marginalizată de cei de vârsta ei, arăta ca un copil bătrân, pe care părinții îl țineau închis într-o cușcă.

-Tată, am nevoie de un computer ca să-mi pot face temele la informatică. Toți colegii mei au laptopuri.

-Lasă că știu eu la ce vă trebuie vouă laptopuri, ca să vă faceți de cap pe rețelele de socializare. Am să merg să discut cu profesorul de informatică.

Așa a aflat că nu era o cerință obligatorie cumpărarea unui computer și că Giulia le putea folosi pe cele de la școală, dacă rămânea după ore să își facă temele.

-Lăsați că nici eu nu aveam așa ceva în copilărie, a concluzionat tatăl.

Din nou, Giulia și-a primit bătaia cuvenită pentru că îndrăznise să-și mintă părintele că era obligatoriu să primească un computer.

-La mine la atelier, toți proștii stau gură cască pe facebook și agață fete tinere și fără minte ca tine. Așa vrei să sfârșești ? Cu mecanic nenorocit și analfabet ?

-Dar și tu ești mecanic și nu e o rușine. O nouă palmă i-a lăsat șanțuri adânci în obraji.

-Nerușinato, eu sunt electrician, mă compari cu unul care are patru clase?

Giulia nu a primit nici laptop și nici computer. Într-o zi, după o ceartă aprigă cu taică-său a ieșit afară și s-a ascuns în ghenă ca să poată plânge în voie. În familia lor lacrimile erau interzise și chiar pedepsite.

-Ce faci aici? Plângi?

A întrebat-o o voce necunoscută.

-Nu plâng, i-a răspuns fata și a dat să plece.

Băiatul i-a blocat calea pivind-o mirat :

-Tu ești Giulia, nu ?

-De unde știi ?

-Sunt Bogdan, locuiesc în bloc cu tine, ciudato! Ai niște ochi foarte frumos și e păcat să-i uzi cu lacrimi. Iar te-a bătut taică-tu? Să știi că eu într-o zi chem poliția să-l aresteze.

Giulia a lăsat privirea în jos. De câte ori nu se gândise și ea să sune la poliție, dar nu avea curajul necesar.

-Vrei să-ți dau ceva ca să-ți treacă supărarea? E gratis pentru fetele frumoase.

-Lasă-mă să plec.

-Ia pastila asta, o să-mi mulțumești mai târziu când vine ora de bătaie. Băiatul i-a strecurat în palmă o pastilă ce semăna cu o aspirină, a sărutat-o pe obraz și i-a șoptit la ureche:

-Să n-o arăți la nimeni.

Giulia a intrat în casă strângând pastila la spate.

-Unde ai fost ? a întrebat-o mama.

-Să duc gunoiul .

-Spală-te pe mâini atunci, ce mai aștepți.

Fata ezita, de teamă să nu -i fie văzută pastila, dar, în cele din urmă, a decis să o înghită.

-Spală-te, nu auzi ? A zis taic-tău să mergi să-ți faci lecțiile, mâine ai meditații.

-Dar e sâmbătă seara, vreau să stau și eu la televizor.

-Nu se poate.

Giulia a intrat în cameră și s-a trântit pe pat. Lacrimile îi alunecau în picături mari, pe care le îngițea printre suspine. Își ura viața și familia. Privea în gol, încercând să unească punctele imaginare de pe tavan. Avea forma unui cer plin de stele.

Dacă întindea mâna, le putea atinge, atât de aproape erau. Într-un colț, în spatele dulapului, se vedea un sfert de lună, galbenă și luminoasă ca în povești. Giulia plutea și, dintr-o dată, o stare de fericire cum nu mai trăise până atunci a cuprins-o. Lacrimile de adineaori se transformaseră în fluturi care îi mângâiau obrajii.

-Oare ce se petrece cu mine? Dacă întră tata și mă găsește pe tavan? De fapt, puțin îmi pasă, n-are decât să vină.

-Ce-i cu tine în pat? I-a întrerupt bărbatul visarea. Treci la învățat.

Giulia îl ignora, urmărind cu degetul un fluture imaginar albastru.

-Îl vezi cât e de frumos? Uite ce aripi are.

Tatăl o privea mirat, neînțelegând ce se petrece. A tras-o cu forța din pat, dar fata avea un echilibru atât de fragil, încât s-a prăbușit. Râdea și cânta în același timp.

-Parcă ai fi beată sau drogată! Ce e cu tine, Giulia?

Dar ea nu-l mai auzea, era captivă într-o lume pe care o credea mai bună, datorită acelei pastile miraculoase. Când s-a trezit a doua zi, nu-și mai amintea nimic. Știa doar că trebuia neapărat să-l găsească pe acel Bogdan și să-i mai ceară pastila fericirii.

-Mamă, la noi în bloc locuieste un băiat pe nume Bogdan ?

-E un golan, ce treabă ai tu cu el?

-Niciuna, doar că nu pune capacul la ghenă și miroase urât pe scară.

-Stă la etajul trei, nici nu înțeleg de ce aruncă gunoiul la noi. Vezi că e un drogat, să te ferești de el. Giulia a ieșit să arunce gunoiul și a bătut la ușa lui Bogdan.

-Mai vreau ce mi-ai dat.

-De data asta te costă.

Fata se pierdea pe zi ce trece în lumea imaginară pe care mintea ei o inventase – o lume fără mama și tata. Își epuizase toate economiile, iar în final a ajuns să fure din banii părinților, provocând mari certuri în casă. Niciunul dintre părinți nu o bănuia pe ea, se suspectau unul pe celălalt. Într-o noapte, maică-sa a pândit-o și a reușit să o prindă:

-Nu-mi vine să cred că tu ești hoața!

Giulia o privea cu ochi goi și pierduți. Nu i-a răspuns. A pus mâna pe un cuțit de bucătărie și i-a secționat artera carotidă. În liniște, pentru că în casă nimeni nu avea voie să țipe când tatăl dormea, lama rece i-a tăiat beregata femeii. La fel a procedat și cu cel care îi răpise copilăria și o transformase într-o umbră.

Au murit amândoi până să ajungă salvarea.

Te-ar putea interesa și: