Echipa de fotbal a românilor din Anglia. FC România, uneori „mai presus de familie”
- Alexandru Toader
- 13 august 2016, 00:00
Din dragoste pentru fotbal, un grup de muncitori români stabilit în Londra a pus bazele echipei în 2006. Dorința de a face mișcare s-a transformat, cu timpul, în ceva serios, iar recent, FC România a evoluat pentru a treia oară în cea mai veche competiție din lume: Cupa Angliei
Totul a pornit în 2006, la inițiativa lui Ionuț Vintilă, atunci când a dorit, alături de alți compatrioți din domeniul construcțiilor, să se relaxeze după orele de muncă petrecute pe șantier, la câteva pase, prin cartierele londoneze. În scurt timp, grupul de muncitori români a prins contur, și astfel avea să prezică un viitor promițător pentru FC România.
Afiliată la forul englez
La început, „tricolorii” noștri s-au lovit de promisiunile unor persoane, de ai promova, de ai include în ligile de amatori din Albion, dar în zadar. Cum încercarea moarte n-are, Ionuț Vintilă a reușit, într-un final, săși înscrie trupa în liga a 17-a. Pe emblema formației are la loc de cinste și stindarul dacic, iar motto-ul este „Always Togheter”, în traducere „Mereu împreună”. Cu timpul, treaba a devenit cât se poate de serioasă, iar gruparea formată din muncitori români trecuse deja la statutul de semiprofesioniști, și să se bată cu englezii, chiar la ei acasă.
Echipa are statut juridic, fiind afiliată la Federația Engleză de Fotbal și este singura formație de fotbal din Albion cu nume de țară! „Am dorit să facem și noi mișcare, după atâtea ore de muncă. Am găsit un teren dotat cu instalație de nocturnă, cu toate necesitățile care se regăsesc în regulamentele impuse de forul din Anglia”, ne-a declarat Vintilă.
Sponsorul le-a oferit și locuri de muncă
Odată cu pasul făcut către „semi-pro” s-au ridicat și costurile. FC România a început rapid căutarea de sponsor, până în 2010 fiind finanțată de proprii jucători. „De 4-5 ani de zile avem și un sponsor stabil, o firmă condusă de un român, care ne oferă și locuri de muncă. Chiar și o companie de telefonie mobilă cu patroni indieni s-a numărat printre cei care ne-au mai ajutat financiar”, a punctat întemeietorul echipei.
În prezent, FC România se pregătește pentru al patrulea sezon în liga a 9-a engleză. Ionuț Vintilă ne-a mai spus că activitatea echipei nu afectează familiile jucătorilor. „Acum a devenit rutină. De exemplu, la mine au fost momente când FC România a fost mai presus de familie. Dacă soția mea nu mă înțelegea, nu mai exista această echipă. Sunt zile când lucrăm până la miezul nopții, iar a doua zi, la 5, o luăm de la capăt. Putem să le facem pe toate și să nu neglijăm nici antrenamentele. Dacă adun toate meciurile mele de aici, îl depășesc pe Dorinel Munteanu la numărul de selecții la națională (n.r. - 134)”.
FC România are un buget de aproximativ 40.000 de lire sterline pe sezon. În ultimii doi ani a transferat și jucători din Liga a 2-a din România.
Învinși în FA Cup
În prezent, gruparea numără 24 de jucători, iar printre aceștia se află un bulgar și un francez. Pe 6 august, FC România a jucat din nou în Cupa Angliei (FA Cup), cea mai veche competiție fotbalistică din lume. Românii au cedat, în final, cu 0-1, în fața celor de la Stanway Rovers. A fost a treia sa participare în celebra întrecere egleză, după cele din 2014 și 2015. Pe lângă Cupa Angliei, „lupii” vor evolua și în FA Vase, competiţia tip cupă organizată pentru cluburile din ligile 9, 10 şi 11 a cărei finală se joacă pe stadionul „Wembley”.
Huliți de manageri ai echipelor și ironizați în timpul meciurilor
În Anglia, te lovești ușor de xenofobie. Cu aceste probleme s-au confruntat, și se vor confrunta în continuare și jucătorii de la FC România. Ionuț Vintilă nu a negat acest aspect și ne-a mărturisit că „de-a lungul anilor am fost jigniți de mangerii anumitor echipe. Am fost luați la mișto de foarte multe ori. Nu răspundem provocărilor și încercăm să ne facem cât mai bine treaba în timpul partidelor. După Brexit, sincer să fiu, mă aștept să ia amploare jignirile. La noi în echipă nu există discriminare. Din organigrama clubului nostru fac parte și englezi”, a punctat Vintilă