Se numește Toni-Ann Singh, are 23 de ani, și este din Jamaica. Absolventă de Psihologie a Universității Florida și înscrisă în anul I la Medicină.

„Pentru fetița aia din St. Thomas, Jamaica, și pentru toate fetele din lume… Te rog să crezi în tine! Te rog să știi că ești demnă și capabilă să-ți îndeplinești visurile! Coroana asta nu e a mea, ci a ta! Ai un scop în viață”, a transmis Singh, pe Twitter, imediat după ce a fost încoronată.

Ovaționată de public după ce a ales să interpreteze piesa „I Have Nothing”, a legendarei Whitney Houston, și stăpână pe ea la întrebările „quiz” puse de jurnalistul britanic Piers Morgan, Toni-Ann Singh a declarat: „Cred că reprezint ceva special, o generație de femei care încearcă să schimbe lumea”.

În finală, informeaza CNN, reprezentanta Jamaicăi a trecut de Miss Franța și Miss India. Este pentru a patra oară când Miss World provine din țara lui Bob Marley, după 1963, 1976 și 1993.

Însă, pentru prima dată în istoria concursurilor de frumusețe, toate câștigătoarele celor mai cunoscute întreceri de gen din acest an (Miss SUA, Miss Adolescenta din SUA, Miss America, Miss Univers și, acum, Miss World) sunt femei de culoare!

Te-ar putea interesa și: