E bine sau nu să bem cafeaua pe stomacul gol. Răspunsul neașteptat al specialiștilor
- Ramona Rotaru
- 22 ianuarie 2023, 18:59
Cafeaua este una dintre cele mai populare și iubite băuturi din lume. În unele țări, consumul ei este situat pe locul al doilea, după apă. Beneficiile sale sunt multe, însă specialiștii ne avertizează cu privire la modul în care o consumăm. Este indicat sau nu să o bem pe stomacul gol?
Primul gând al dimineții este, pentru majoritatea persoanelor din lume, la o ceașcă de cafea aburindă, cu mirosul său îmbietor inundând toate simțurile. Beneficiile consumului de cafea sunt cunoscute, iar ea este servită dimineața pentru a avea doza de energie necesară unui început de zi.
Consumul echilibrat de cafea este benefic organismului, iar studiile au arătat că cea filtrată nu provoacă boli ale inimii sau moarte prematură. Chiar dacă nutriționiștii încurajează consumul de cafea, situația se schimbă atunci o bei pe stomacul gol. Acest obicei este unul nociv, susțin ei, și pune în pericol sănătatea.
Numeroase cercetări au fost efectuate pe consumul de cafea, în urma cărora s-a demonstrat că pot exista efecte adverse asupra persoanelor care preferă să consume licoarea maronie pe stomacul gol. Poate provoca probleme digestive și crește nivelul de stres.
De ce nu este recomandat să bei cafeaua pe stomacul gol
Cercetătorii de la Harvard au arată faptul că amărăciunea unei cești de cafea poate stimula producția de acid gastric. Poți simți arsuri la stomac, greață, balonare, stări de vomă sau indigestie. Consumul de cafea pe stomacul gol poate cauza probleme serioase ale tractului intestinal, inclusiv ulcer sau sindromul colonului iritabil. Consumată pe stomacul gol, băutura dublează riscul de a dezvolta cancer de colon.
Persoanele care suferă de gastrită pot prezenta stări de rău atunci când consumă cafeaua înainte de masă. Pe lângă vărsături, pot apărea și durerile abdominale. Crampele la nivelul mușchilor abdominali pot fi resimțite mai accentuat dacă ați băut licoarea maronie pe stomacul gol.
Personale care servesc cafea la primele ore ale dimineții, înainte de micul dejun, sunt sfătuite de specialiști să renunțe la acest obicei. Atunci când băutura este servită pe stomacul gol, nivelul de cortizon crește, iar organismul are nevoie de mult timp pentru a-l readuce la normal.
Un alt motiv pentru care specialiștii nu recomandă consumul de cafea pe stomacul gol este din cauza creșterii hormonului de stres.
„A bea cafea înainte de a consuma alimente ne poate provoca mai mult stres, deoarece majoritatea dintre noi suntem deja agitați la începutul zilei”, spune Meg Gerber, specialist în medicină funcțională, potrivit She Finds.