Durata proceselor civile cu expertize și contraexpertize va fi redusă semnificativ. Senatul a votat un proiect de lege care impune termene scurte
- Mihai Soica
- 19 iunie 2023, 19:55
La inițiativa unui deputat USR de Cluj, senatorii au votat un amendament la Codul Civil, prin care experții judiciari vor fi numiți aleatoriu, printr-un sistem computerizat. În prezent, durata proceselor civile legate de exproprieri, partaje judiciare sau alte litigii legate de moștenire, durează chiar și cinci ani de zile.
Deputatul USR de Cluj, Oana Murariu a depus un proiect de lege, care să modifice Codul Civil, prin scurtarea termenelor de judecată în procesele civile, unde este nevoie de un expert judiciar.
În prezent, numirea unui expert judiciar se face de către judecător, după fixarea unui număr aleatoriu de pe listați experților autorizați. Ulterior, expertul primește o somație prin care i se aduce la cunoștință faptul că a fost desemnat într-un anumit dosar.
Oana Murariu explică că de acum înainte experții vor fi numiți direct, fără trecerea unor perioade de timp lungi, timp în care, în procese nu se întâmplă nimic.
„Faptele se prescriu de multe ori în procesele penale până să se ajungă la o decizie a instanţei. În civil, sunt situaţii în care părţile mor sau se schimbă atât de mult contextul procesului pe parcursul a ani şi ani de zile, că de multe ori nu mai contează rezultatul. Fără amânări repetate pe motiv că experţii au prea multe expertize în lucru şi nu s-au putut ocupa de expertiza în cauză. Fără procese interminabile pe motiv că expertizele judiciare durează prea mult. Noutatea propunerii e stabilirea algoritmului programului informatic astfel încât să se ţină cont de încărcătura experţilor. Cei care au mai puţine expertize în desfăşurare vor fi preferaţi celor extrem de încărcaţi şi astfel durata proceselor va scădea şi va creşte calitatea actului de justiţie”, a spus deputatul de la USR Cluj.
Se va întocmi o listă a experților disponibili
Noutatea acestui proiect de lege adoptat de Senatul României se referă, în principal, la întocmirea unor liste a experților disponibili.
De foarte multe ori, experții desemnați de instanțele de judecată refuzau să întocmească expertizele pentru motivul că au foarte mult de lucru și nu pot onora la timp aceste document care constituie principalele probe din dosar.
”Procedura va fi aplicată doar în cazul în care părţile nu cad de acord asupra desemnării unui anume expert judiciar, introducând, cu prioritate, criteriul disponibilităţii experţilor, în momentul repartizării cauzei, algoritmul programului informatic ţinând cont de încărcătura experţilor judiciari”, mai susțin cei de la USR.