O admiram la televizor si nu putem trece cu vederea bunul-simt care o caracterizeaza sI obisnuinta, izvorata din disperare, de a spune lucrurilor pe nume.

Marie Rose Mociornita, descendenta unei familii renumite, este o voce care merita cu siguranta ascultata.

EVZ TV: Cand ati luat contract cu televiziunea romaneasca moderna? Marie Rose Mociornita: Am fost un mare devorator de televiziune, am inceput cu pasiune in anul ‘97, cand veneam o luna-doua si ma uitam la talk-show-urile politice care durau toata noaptea. Era palpitant! Se vindeau ziare, era un fel de efervescenta, ma duceam la chioscul de ziare si ii dadeam ceva vanzatorului ca sa-mi pastreze ziarele, la ora 8.00 nu mai gaseai nimic. Explozia aceea de ziare era ceva nou pentru oameni.

Acum ziarele aproape ca nu se mai vand daca nu se da si un CD, o carte, altceva. Cred ca piata s-a schimbat, pentru ca exista internetul, scandalurile au devenit o normalitate a vietii noastre imi aduc aminte scandalul cu firul rosu, tigareta... Dezvaluirile incendiare din presa au efectul unei ploi mici marunte de toamna sau al unui mariaj cicalitor si lipsit de lustru si epilog. In rest, dieta de telenovele a avut grija sa aduca nivelul cititorului la o tabloizare repetitiva si banala.

Zece ani mai tarziu de la acest moment, la ce va uitati?  Am urmarit talk-show-urile politice mai ales in vremea referendumului, pentru ca erau mai vii. Toata lumea fusese adormita ca in «Frumoasa din padurea adormita», dar a venit un fel de criza politica, s-au trezit, au iesit in strada, s-au animat politicienii, caci aveau ceva de aparat, au devenit patrioti, masinaria propagandei s-a pornit, milioane de euro au inceput sa curga, consultantii din afara si-au facut bagajele si au gasit iar Bucurestiul pe harta…  deci, cat de cat oala a inceput sa fiarba.

In clipa in care fiecare si-a regasit postul caldut, ne-am intors la aceeasi neutralitate, la aceiasi moderatori obositi, la invitatii repetitivi, care nu mai cred nici ei in ceea ce spun. Asa cum il vedem in acest moment,  formatele de televiziune sunt foarte obosite si apatice, ca noi toti, de altfel.   Care credeti ca e arma principala a unui om de televiziune? Sinceritatea. Mie rar mi se mai intampla sa mai aud pe cineva la televizor in aceste interminabile palavrageli care sa-mi mai atraga atentia. Iar asta ma duce cu gandul la lucrul urmator: publicitatea in Romania chiar e facuta sa vanda produsele? Pentru ca publictatea adevarata, care se judeca pe randament in consum, nu subventioneaza programe care nu fac audienta.

Exista in Occident o batalie pentru publicitate cruda, la diverse ore din zi si din noapte. Eu de multe ori ma intreb cine subventioneaza toate posturile astea care nu fac decat sa fie un megafon al unor interese grup. Ori vor muri incet, ori se vor indobitoci la rand cu noi.

Care ar fi solutia? Cred ca “self-help”-ul, adica ajutorul personal. E vorba de o combinatie intre bussiness si psihologie. In strainatate, oamenii care au provocat o schimbare au un ceea ce se numeste «life coach», cineva care ii ajuta sa porneasca din punctul de impotmolire. Nu poti sa-i ceri unui om sa lucreze 14 ore pe zi, sa aduca dividende mari, sa fie sot bun, sa faca sport, sa tina diete, sa nu bea, sa nu fumeze, e imposibil, e prea mult. M-am gandit ca cel mai bun lucru ar fi sa avem o televiziune care ar promova life-style-ul, cu adevarat.

De ce nu va plac emisiunile de stil de la noi? Problema mea cu emisiunile de lifestyle din Romania e ca se refera doar la pantofi si sunt destul de limitate. Reproduc intr-un fel ceea ce au facut si emisiunile politice: daca aduc cucoane sunt mereu aceleasi. Daca aduc psihologi sunt mereu aceiasi, vedetele sunt mereu aceleasi. Le-am auzit povestile. Nu stiu care e postul acela care are destula viziune sa riste sa aduca un esicher de fete complet noi.

Provocarea mare e sa fi vital, alert, proaspat, conectat, indiferent de ce varsta ai sau cum arati. La noi, reinoirea are o data de expirare si o firma de haine. Mi-as dori sincer sa vad ca exista un grup de media strain care ar deschide un post TV in Romania si ar risca sa ofere stiri informative. Sa ocupe o felie noua, cu multa informatie, usor de transmis la multi oameni, cu profesionisti    care ofera solutii adevarate, care sa ne invete sa comunicam mai bine.

In toata marea asta de angajati, analisti si consilieri, dumneavoastra cum v-ati recomanda? Ce sunteti, de fapt? Pentru simplul fapt ca nu am niciun titlu si nicio functie, eu am incercat sa-mi apar drepturile de om deposedat si batjocorit. Asta va ramane semnatura mea intotdeauna. Provin dintr-o familie veche care nu a avut decat palme si insulte incepand din 1948 pana in 2007 pentru ca au fost oameni. Este un mesaj de la cei care au fost persecutati catre cei care i-au furat si continua sa o faca.

Ati simtit raliere la eforturile dumneavoastra? Pe parcurs, spre uimirea mea am vazut ca sunt multi care nu au nimic de recuperat, dar care sunt oameni crescuti sub comunism si care sufera aceleasi nedreptati, la alt nivel. Sunt purtator de cuvant al oamenilor indignati de frauda si nedreptatile cotidiene din tara noastra. E absurd ce se intampla. Nu poti sa ai un om acuzat de genocid in Senatul Romaniei.

Nu poti sa arati cu degetul o clasa sociala care a fost condamnata si sa le spui ca tu continui sa ii penalizezi pentru ca spitalele si drumurile nu pot fi reparate din cauza lor atunci cand in afara de ei ai mai furat si o tara intreaga. E o rusine, e aceeasi oprimare tacita care continua. Nu poti sa-i tratezi cetatenii din aceiasi tara ca si cum fac ar face  parte din doua categorii: unii cu drepturi si unii fara drepturi.

A fost greu sa va integrati in lumea televiziunii, sa va adaptati la limbajul uneori desuet? Si acum mi-e greu! Eu am venit aici formata deja si sunt deformata de faptul ca am trait anumite etape in alte tari si mi-as dori sa nu se intample aici. De exemplu, cred ca reality-show-urile sunt o forma de exhibitionism pentru niste oameni care au o nevoie disperata sa fie validati, sa fie bagati in seama.

Va simtiti confortabil in platoul de televiziune?Am ales emisiunile la care particip cu foarte multa grija, nu am mers niciodata intr-o emisiune de divertisment. Alegandu-mi emisiunile cu grija, am avut parte de interlocutori inteligenti, precum Emil Hurezeanu, Gabi Vranceanu Firea, Turcescu…

Daca ati spune «prezent» si la emisiuni de divertisment, nu ar ajunge cuvintele dvs. la mai multi oameni? Nu se uita toata lumea la «Garantat 100% » sau la talk-show-uri. Daca as face eu emisiunea, da. Altfel, nu. In primul rand, as alege un sistem de suport foarte bun, cu raspunsuri reale. La problemele de job, de greutate, de adolescenti, de moarte, de viata, de doliu… indiferent de tara in care traim, ele exista. Daca vrei sa transmiti ceva cu impact real.

Aveti trac?Sigur, am fost foarte nervoasa inainte sa intru in direct, pentru ca nu vreau sa devin repetitiva, nu apartin niciunui partid politic, am venit sa vorbesc despre niste principii si valori care poate ne-ar indrepta spre o viata mai sanatoasa, in care stresul nu ne impinge sa sarim la bataie la cea mai mica atingere accidentala si unde sansele sunt egale pentru toti.

Ce face ca mesajul dvs., despre bun-simt, in general, sa ajunga la oameni?   Nu trebuie sa abordezi un subiect prea serios, dar depinde de unghiul in care o faci si aici elementul informativ  este vital. Pana la urma, este vorba de o profesie si excelenti sunt aceia informati, treji si obiectivi si nu obligati sa citeasca un script care le sufoca creativitatea. Intr-un mediu sanatos e o meserie care te devoreaza, iti impinge limitele, curajul, inteligenta. Ma gandesc la Cristianne Amampour, Paula Zahn, regretatul Peter Jennings. Ideea e ca, atunci cand ai inchis aparatul, ai invatat ceva.

Fiul dvs. la ce se uita, va urmareste la televizor? Fiul meu e un baiat care ma vede ca pe mama lui, si este mai interesat de comportamentul ei cu el. Nu stiu ce sa le raspund oamenilor de pe strada canmd vin la mine sa-mi spuna ca ma apreciaza; nu pot decat sa le fiu recunoscatoare. Din punct de vedere al evenimentelor, fac un triaj, ies numai in locuri care, consider eu, au o anumita clasa si cu oameni cu care pot sa  am o conversatie pe unda mea. Eu am venit aici pentru familie, nu mi-am facut un scop din a aparea la televizor. Cand imi voi termina «mandatul» o sa ma duc sa fac exact ce stiu eu ca trebuie sa fac cu restul vietii mele.

Si ce vreti sa faceti? Sa calatoresc cu baiatul meu, sa ii arat lumea, sa scriu o carte, sa ajung in Orientul Mijlociu, mai ales, sa vizitez Iordania, Siria, Israelul, Maroc… Cred insa ca Dumnezeu a fost bun cu mine pentru ca mi-a dat sansa sa revin in numele familiei mele dupa o soarta foarte nedreapta si sa ma prezint onorabil in fata unor oameni care au vazut ca sunt un fel de ambasador al unei lumi care ar fi trebuit sa fie a noastra, daca nu ar fi fost distrusa brutal. Daca asta a fost interventia mea in istoria tarii mele, eu ma simt un om satisfacut de acest capitol. 

Cand se va termina acest mandat de care vorbiti? Nu stiu, pentru ca viata e un lucru foarte fluid si imprevizibil. Atunci cand voi ajunge la capitolul urmator, oricare ar fi acela, totul este doar o continuitate fireasca in functie de maturitatea si alegerile pe care le integram in noi.

V-ar fi fost mai usor daca erati barbat? Ati fi fost mai ascultata? Poate mi-ar fi fost mai usor sa fiu barbat la nivelul negocierilor mele personale cu avocati, cu contractele… traim totusi intr-o societate cu radacini serios fanare. In negocierile de natura comerciala, probabil ca, daca as fi fost mai agresiva si cu obrazul mai gros, as fi fost mult mai castigata pana acum. Dar, ca tuturor oamenilor cu o oarecare educatie, discutia despre bani nu-mi place si… trebuie sa invat sa o fac mai bine.

Vazuta din culise, cum vi se pare generatia actuala de jurnalisti? S-a schimbat foarte mult. E mult mai putin incarcata de un bagaj afectiv, nostalgic. Problema e una a libertatii de expresie motivata mai mult de partea comerciala, dar nu vulgar, decat de cea ideologica si, apoi, de deschidere la lume. Ma uit la Larry King, la Jay Leno… Pai, oamenii astia de 20 de ani se aseaza seara de seara si trebuie sa fie interesanti. Si cred ca, in 8 cazuri din zece, reusesc, ca altfel imediat lumea schimba canalul. E mare stresul. Nu degeaba a facut Larry King cinci infarcturi.