Norica Nicolai a ales să facă parte în continuare din grupul ALDE la data de 7 iulie, motivând la acea vreme că a luat această decizie deoarece a candidat sub acea siglă, iar voturile au fost obţinute în calitate de candidat al ALDE.

Cu toate acestea, liberalii europeni nu au răsplătit-o cu aceeaşi poziţie ca în mandatul precedent, aceea de membru al Comisiei pentru Afaceri Externe, al Subcomisiei  pentru Securitate şi Apărare sau pentru Drepturile femeii egalitatea de gen, fiind repartizată în acest mandat în Comisia pentru Pescuit.

"Deocamdată, în ALDE, sunt pe comisia pe care am avut-o la Partidul Popular European şi pe care nu am cerut-o. Este vorba de Comisia de pescuit. Luni voi clarifica situaţia şi voi avea şi alte comisii. Nu mă deranjează Comisia de pescuit şi nu am cerut această comisie, ci am cerut să lucrez în continuare pe comisiile pe care le-am avut. Aşa a crezut de cuviinţă delegaţia română, să merg la Comisia de pescuit", a declarat europarlamentarul, pentru ziarulring.ro.