După Brexit, Biserica Angliei se pune la colț: „Am deteriorat imaginea lui Dumnezeu”
- Tudor Borcea
- 12 februarie 2020, 21:20
Reunită pentru un sinod general, Biserica Angliei a votat „în unanimitate” o moțiune prin care își „cere iertare pentru rasismul conștient și inconștient suferit de nenumărați anglicani negri”.
Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al anglicanilor, a declarat, în cadrul acestui sinod, că biserica era „profund și instituțional rasistă”: „Am adus atingere Bisericii, am deteriorat imaginea lui Dumnezeu și, cel mai important, le-am făcut rău celor pe care i-am victimizat, adesea inconștient”.
Reunită în acest sinod general, Biserica Angliei a votat , „în unanimitate”, pentru o moțiune pentru „a-și cere iertare pentru rasismul conștient și inconștient suferit de nenumărați anglicani negri, asiatici și alte minorități etnice în 1948 și în anii care au urmat, în timp ce aceștia căutau un cămin spiritual”, se arată într-un comunicat de presă citat de de Le Monde.
În iunie 1948, pachebotul Empire-Windrush a adus aproape 500 de cetățeni ai Commonwealth-ului, în special din Caraibe, pe insula Marii Britanii, marcând începutul generației „Windrush”.