După Boala limbii albastre, „ciuma” porcilor a ajuns la granițele României
- Petrisor Cana
- 16 septembrie 2014, 00:00
În timp ce autoritățile române se luptă să stopeze Bluetongue, în Ucraina au apărut focare de pestă porcină africană. Boala nu are leac, iar animalele trebuie arse.
Aproape 500 de animale s-au îmbolnăvit, în mai puțin de o lună, de Bluetongue sau, cum este denumită pe plaiuri mioritice, „Boala limbii albastre”. Mai grav este, însă, că în țările vecine au apărut focare de pestă porcină africană, o boală provocată de o căpușă, care nu are leac, un fel de ciumă a porcilor.
Oile, vitele și caprele au avut de suferit ca urmare a pătrunderii, pentru prima oară în România, a unor insecte hematofage, din familia Culicoides. Deși nu este p e r i c u l o s pentru oameni, virusul transmis de această musculiță poate fi mortal pentru animale și afectează bugetul ferm i e r i l o r pentru că Organizația Mondială a Sănătații Animalelor (OIE) interzice comercializarea oilor și vitelor vii din zonele în care au apărut focare de Bluetongue.
Exporturi de peste 280 de milioane de euro
Numai în Iordania, de exemplu, țară care a stopat importurile de la fermierii noștri, România exporta, anual, bovine și ovine în valoare de peste 53 de milioane de dolari. O altă țară care a interzis importurile de animale vii din România este Israelul.
Reprezentanți din conducerea Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că au fost alocate, până acum, trei milioane de lei pentru combaterea Bluetongue și pentru despăgubirea proprietarilor de animale. Dintre cele aproximativ 500 de viețuitoare afectate, 57 au murit. Păgubiților li se alocă 400 de lei pentru ovină și până la 800 de euro pentru bovină „Pierderile sunt greu de estimat acum. Însă, conform datelor oficiale, anul trecut exportul de ovine a însumat 149,5 milioane de euro, iar cel de bovine - 131 milioane de euro”, ne-a explicat președintele ANSVSA, secretarul de stat Alexandru Mănăstireanu. Țara noastră se va afla sub supravegherea OIE timp de doi ani.
Comerțul ilegal poate răspândi boala
Oficialii ANSVSA atrag atenția că „Boala limbii albastre” se răspândește atât din cauza migrației insectelor din familia Culicoides, cât și de la animal la animal. „Vânzarea și, implicit, cumpărarea unei oi, vite sau capre de pe piața neagră poate aduce cu sine îmbolnăvirea celorlalte animale”, atrage atenția directorul general în ANSVSA, Cristian Duicu, reprezentantul OIE în România.
Acesta a adăugat că fermierii cărora le mor animalele din cauza „Bolii limbii albastre” vor putea fi despăgubiți doar dacă au acte în regulă, cu aviz de la medicii veterinari.
Se negociază reluarea exporturilor din Ardeal
Bluetouge este o boală virală, sezonieră. Se caracterizează prin inflamarea membranelor mucoase, congestie, edem și hemoragii, dar cele mai multe dintre animalele infectate se pot recupera. În schimb, pesta porcină are grad de mortalitate de 100%, iar animalele trebuie arse pentru că nu există antidot. Focare cu temuta boală care ucide porcii sunt, deja, în țări precum Estonia, Lituania, Belarus și Ucraina. Insecta care provoacă „Boala limbii albastre” a ajuns în România, pe 22 august, pe ruta Grecia, Turcia și Bulgaria. Autoritățile au dispus interzicerea târgurilor de animale până pe 5 octombrie, deplasarea acestora și comerțul din cele 21 de județe afectate, până acum, în Moldova, Muntenia și Oltenia. Ferit de Munții Carpați, Ardealul e „zonă liberă de Bluetongue”. De aceea, autoritățile române negociază cu oficiali din Iordania și Egipt pentru reluarea exporturilor cu animale ce provin din acea parte a țării. Insecta nu supraviețuiește la temperaturi scăzute, iar răcirea vremii va conduce la stoparea răspândirii bolii. Totuși, ANSVSA a solicitat forurilor europene acceptul pentru vaccinarea animalelor. Costul acestei „operațiuni” se ridică la circa 25 de milioane de euro. Oficialii ANSVSA (foto) îi sfătuiesc pe deținătorii de animale să anunțe, imediat, medicii veterinari dacă observă semne clinice de îmbolnăvire. În zonele afectate se fac dezinsecții și se izolează gospodăriile sau fermele.