Drama lui Cristi Botgros îi unește pe părinți: Corneliu și Adriana își vorbesc, după 12 ani
- Julieta Savitchi
- 8 octombrie 2025, 21:55
Sursa foto: Facebook/ Cristian Botgros
Republica Moldova. Foştii soţi Corneliu Botgros şi Adriana Ochişanu au început să comunice după o pauză de 12 ani.
Ceea ce i-a făcut să comunice din nou a fost internarea în stare deosebit de gravă a fiului Cristi Botgros, în vârstă de 25 de ani. Acesta a ajuns în comă în urma unei supradoze de substanţe interzise. Peste o săptămână, Cristi Botgros şi-a revenit. Însă medicii i-au pus o diagnoză gravă - ciroză pancreatică.
Adriana Ochişanu: „Vorbim în fiecare zi”
Interpreta de muzică populară Adriana Ochişanu a declarat că disctă zilnic cu fostul soţ şi cu fostul socru, Nicolae Botgros. „Vorbim la telefon în fiecare zi. Îl sun eu sau mă sună fostul meu socru. Acum, cel mai important lucru pentru noi este copilul nostru - să-l vedem sănătos”, a declarat artista la emisiunea „Online Story”.
Artista nu i-a mai adus învinuiri fostului soţ pentru divorţul lor. „Acum nu-mi mai arde de trecut, de ce a fost, ce s-a spus, cine și ce a zis. Vreau doar să-l văd pe Cristi pe picioare, să-l văd sănătos. Cred că nu doar eu îmi doresc asta, ci și tatăl lui, și bunelul – cum spunem noi. Toți ne dorim să-l vedem sănătos, să-și vadă de viața lui și să ne bucurăm pentru el.
Sunt 12 ani de când nu mai vorbim. Așa a fost să fie. Fiecare greșim - cu cuvântul, cu fapta. Sunt ani de zile în care am avut zbucium interior și am trecut prin multe, pentru că toți judecau: „De ce te-ai despărțit?”, „De ce ai plecat?”, „Cine a fost de vină?”… Sunt mulți care se bagă în viața noastră fără să înțeleagă. Amândoi am fost de vină, nu doar unul. Așa a fost să fie. Ce să mai comentăm? Faptul e consumat deja, nu poți întoarce timpul înapoi”, a declarat Ochişanu.

Adriana Ochișanu/Sursa foto: Captură video
Corneliu Botgros a rupt tăcerea
De-a lungul anilor, violonistul Corneliu Botgros a preferat să nu răspundă la acuzaţiile fostei soţii. Cu o săptămână în urmă, artistul a rupt tăcerea în cadrul unei emisiuni TV. Corneliu Botgros a mărturisit că despărțirea de Adriana l-a afectat mult mai profund decât a lăsat să se vadă. El a mai spus că a fost nevoit să caute sprijin pentru a depăși momentul, ajungând chiar și la psiholog.
Violonistul nu a vorbit-o de rău pe fosta soţie, dar a dat de înţeles că regretă că nu a fost mai dur în familie. În opinia lui, uneori despărțirea poate fi chiar o soluție mai bună pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru copil.
„Divorțul nu este neapărat o problemă în viață. Poate fi o soluție – și pentru mine, și pentru ea, dar și pentru copil. Un copil nu ar trebui să își vadă părinții nefericiți. Este o lecție de viață care, cine știe, poate îi va schimba chiar și lui viziunea asupra cuplurilor.
Nu sunt supărat pe Adriana, chiar dacă la început au existat supărări. Am ales să rețin amintirile frumoase, pentru că nu poți să ștergi cu buretele 17 ani de viață împreună și un copil care este rodul iubirii noastre”, a mărturisit Corneliu Botgros.
Corneliu Botgros/ Sursa foto: libertatea.ro
Viaţa Adrianei Ochişanu şi a lui Corneliu Botgros după divorţ
Adriana Ochișanu s-a căsătorit cu violonistul Corneliu Botgros la vârsta de doar doar 17 ani. Cei doi au divorțat, în 2013, dar au împreună un fiu. După ce a divorțat, cântăreața a dezvăluit de mai multe ori că a fost bătută, umilită și înjosită atât înainte de căsnicie, cât și în timpul acesteia.
Artista l-a acuzat pe fostul soţ şi foştii socri că nu-i permit să comunice cu fiul.
În toamna anului 2016, Adriana Ochișanu s-a căsătorit cu procurorul Sergiu Zmeu, dar nici această căsnicie nu a durat. În ianuarie 2020, artista a anunțat că a divorțat, de mai bine de un an. Din a doua căsnicie, interpreta are o fetiță pe nume Mihaela, pe care a născut-o în februarie 2017.
Corneliu Botgros s-a recăsătorit în 2022. Iar în 2024, violonistul a devenit tată de fetiţă.