Dramă în Ţara Galilor. Chemat să intervină, un pompier şi-a descoperit fiica moartă

Dramă în Ţara Galilor. Chemat să intervină, un pompier şi-a descoperit fiica moartă

Pompierul Adrian Smith a fost solicitat să intervină la locul unui accident rutier înregistrat lângă oraşul Haverfordwest (Ţara Galilor), dar când a ajuns la faţa locului a trăit cea mai cruntă experienţă a vieţii: una dintre victimele care îşi pierduse viaţa şi era scoasă dintre fiarele contorsionate era chiar fiica lui.

Dramă în Ţara Galilor. Chemat să intervină, pompierul Adrian şi-a văzut fata moartă. Ella Smith avea 21 de ani şi se întorcea de la mare alături de iubitul ei, care a fost rănit grav. Smith a văzut multe accidente teribile în carieră, dar nimic nu s-a comparat cu imaginile în care fiica lui era scoasă din maşina foarte avariată din cauza impactului violent cu alt autoturism. Pompierul era de serviciu duminică seara, zi care îl va bântui toată viaţa.

Poliţia a confirmat că celelalte trei persoane implicate în accident au fost rănite. Oamenii legii cred că maşina, un Ford Ka, s-a răsturnat şi apoi a fost lovită de un alt vehicul în care se aflau un bărbat şi o femeie.  „Trebuie să fi fost un coşmar pentru Adrian să descopere că fiica lui este victima. Ella era o fată minunată. Ei sunt o familie minunată. Toată lumea este în stare de şoc şi devastă”, a declarat o persoană apropiată familiei.

Pompierul Adrian şi-a văzut fata moartă

Ella ocupa locul pasagerului şi chiar acolo a fost lovită maşina. Smith, Maria (mama victimei), fratele și sora ei sunt „devastati” din cauza acestei tragedii și sunt susținuți de psihologi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ella Smith

La câteva ore de la accident, pompierul a postat o fotografie pe rețelele sociale cu el și Ella dansând la o petrecere de familie. Ella lucra în panificaţie şi era foarte apreciată şi respectată de toţi cei care au cunoscut-o. Moartea ei a generat un val uriaş de compasiune, Ella Smith fiind descrisă drept „cel mai bun suflet pe care l-ai putea întâlni”.

Prietena ei, Chloe Kinsella, a spus: „Încă o altă persoană superbă luată de la noi, lumea este atât de crudă. Mi-a plăcut fiecare minut în care ți-am vorbit Ella, nu ai eşuat niciodată să mă faci să râd. Una dintre cele mai bune.”

O altă prietenă, Sarah Studley, a reacţionat: „A fost într-adevăr cea mai dulce fată care a existat vreodată. Doar o fată frumoasă, frumoasă, de care ne va fi atât de dor.” În prezent, anchetatorii încearcă să analizeze imaginile de pe camerele de supraveghere instalate pe maşinile şoferilor care au circulat în zonă.

„Suntem absolut devastati de când am pierdut-o pe iubita noastră Ella. Era o fiică, o soră și o nepoată mult iubită și grijulie. Am dori să mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat în acest moment oribil. A însemnat atât de mult pentru întreaga familie”, a fost mesajul familiei, conform The Telegraph.