Dragoste în vreme de criză

Dragoste în vreme de criză

Criză ori ba, Capitala nu uită de americanul Valentin.

De Ziua Îndrăgostiţilor, alegeţi cadouri simbolice de la târgurile de profil sau petreceţi deghizaţi în Bonnie şi Clyde! TÅRGURI

  • În centrul oraşului sunt deschise, săptămâna aceasta, două târguri cu daruri pentru „jumătăţi“. La Sala Dalles, dar şi la Teatrul Naţional de Operetă, găsiţi, până sâmbătă inclusiv, bijuterii, albume şi obiecte de artă, cărţi şi muzică pe alese, dar şi inimi pluşate şi dulciuri cu dichis! Târgul de la Dalles e deja deschis, iar cel de la Operetă vă aşteaptă de mâine încolo. Ambele pot fi vizitate, gratis, de la ora 10.00 la 20.00.
  • Cadouri 100% „hand made“ găsiţi la Green Fair. Târgul se ţine în grădina de la Green Hours (dacă plouă, pe artişti îi găsiţi în club), sâmbătă şi duminică, de la 10.00. Pe tarabe: haine pictate, genţi, obiecte din lemn, tot soiul de accesorii lucrate manual.

ANTI-VALENTIN

  • My Grandma’s Backyard profită de 14 februarie ca să-i invite pe bucureşteni la un eveniment anti-Valentin: „Moartea lui Cupidon în două acte“. În cele două zile de weekend, vizitatorii vor petrece 2.880 de minute de interacţiuni artistice şi neconvenţionale, fiind aşteptaţi să se bucure de un mix de modă, fotografie, muzică şi delicatese siciliene. Îşi vor prezenta colecţiile Rozalb de Mura, George Enache, Zasha, Coca Zaboloteanu şi Fandacsia, se va da din cap pe ritmuri de pop, indie şi electro, iar ochii se vor clăti cu fotografii erotice semnate Cristian Crisbăşan. „Moartea lui Cupidon“ se petrece la The ARK, vizavi de Piaţa de Flori „George Coşbuc“. Tarif de intrare: 15 lei.

BAL

  • Pe principiul dacă-i îndrăgosteală, bal să fie, la Ramayana Café (zona Gara de Nord) se petrece cu mască. Cuplurile trebuie să se deghizeze în personaje celebre din Biblie, din filme sau din realitate. Celor care nu-i găsesc jumătatea lui Adam sau lui Bonnie, le este recomandată o mască de Othello. La platane va sta Levish, iar la bar vă aşteaptă o ofertă de neocolit: pentru fiecare cocktail cumpărat, mai primiţi unul gratuit. De 15 lei - cât daţi la intrare, puteţi să şi probaţi, pentru o zi, un certificat de căsătorie.

TEATRU

  • Amorezii se pot culturaliza la Masca. De la ora 20.00, în teatrul din Militari se joacă „Îndrăgostiţii“, de Michele Modesto Casarin, iar perechile primesc două bilete la preţul unuia. Spectacolul, o veritabilă commedia dell’Arte, îi aduce pe scenă pe Arlecchino, Pantalone şi Il Capitano, cu toţii în costume veneţiene.
  • Cine nu are drum până în Militari să treacă pe la metrou: sâmbătă, la 12.30, la Unirii 2 se poate vedea gratis „Fior d’amor in Bucuresci“.

MUZICI

  • Florile, şampania şi ritmurile sunt din partea casei, nu trebuie decât să aduceţi de acasă un partener pentru o seară specială. La Taverna Viilor (Strada Viilor, nr. 95), petrecerea începe la ora 20.00, iar rezervări se pot face pe www.tavernaviilor.ro.
  • Şi Rin Grand Hotel a pus la cale o seară romantică: responsabili cu „O dragoste ca-n filme“ sunt artiştii Direcţia 5, Andra, Tibi Scobiola. Tarife de petrecere: 290 de lei/persoană, 790 de lei/cuplu - camera inclusă, 890 de lei/cuplu - apartament inclus.

Ne puteți urmări și pe Google News