Dragnea a făcut un greu să plece din PSD. Şi Ponta e implicat, atenţie! Dezvăluiri
- Daniel Teodoreanu
- 6 noiembrie 2020, 15:33
Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat şi al Camerei Deputaţilor, Lviu Dragnea, a fost ţinta unui atac lansat de europarlamentarul Mihai Tudose, care în ianuarie a revenit la PSD 2020, după aproape un an în Pro România.
Într-o intervenţie la Realitatea Plus, în cadrul emisiunii „Legile Puterii”, fostul prim-ministru al României a vorbit despre motivele plecării din Pro România. Cu această ocazie, Mihai Tudose l-a comparat pe Victor Ponta cu Liviu Dragnea, închis la penitenciarul Rahova după condamnarea la 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Actual vicepreședinte al PSD a explicat astfel că Victor Ponta începuse să facă politică la fel cum o făcea şi Liviu Dragnea. „Când omul (n.r. – Victor Ponta) a luat-o razna complet, am plecat. Era un fel de Dragnea. Totul se întâmpla numai când i se năzărea lui.”
Mihai Tudose a rămas fidel doctrinei
În continuarea intervenţiei de la emisiunea „Legile puterii”, Mihai Tudose a dorit să sublinieze că nu se mai simţea confortabil în mediul politic în care Dragnea o susţinea pe Carmen Dan în fruntea Ministerului Afacerilor Interne. „În fiecare zi avea câte o epifanie, avea câte o revelație (n.r. - Ponta).
Uitați-vă la declarații. Eu am plecat din PSD, am spus-o foarte clar atunci, pentru că nu mai pot să stau într-un loc unde erau Liviu Dragnea, Carmen Dan și compania. Nu pot. Eu nu am renunțat la doctrină, nu am plecat pe doctrină, am plecat din cauza unor oameni și am spus clar.”
Cum l-a convins Ponta pe Tudose
Explicând şi modul în care după demisia din PSD (n.r. -29 ianuarie 2019) a acceptat să se alăture Pro România, formaţiune condusă de Ponta, Tudose a precizat: „Ponta atunci s-a jurat, a făcut cruce. «Domnule, m-am schimbat, am învățat din greșelile trecutului, sunt alt om.» Și-a ținut respirația, și-a supt burta până după europarlamentare, când s-a văzut cu doi saci în car. După aia, și-a revenit perfect.”
Fostul premier n-are nici un dubiu în privinţa faptului că Ponta este un mitoman prin definiţie, aspect care, la un moment dat a fost scos în prim-plan şi de fostul preşedinte Traian Băsescu, prin celebra formulare „unii spun că Ponta minte cum respiră”.
„El intră la dumneavoastră în studio, cu bannerul de pe stradă și spune „eu, eu vreau cu PSD, noi împreună stânga». Domnule, e ceva de… Se uită la tine și spune că nu e acolo, tu uitându-te la el”, a mai spus Mihai Tudose despre preşedintele Pro România. Formaţiunea condusă de Ponta a obţinut la alegerile locale din 2020 sub 5% la primării (n.r. - 4,45% 331.878 de voturi).
Când s-au certat Tudose şi Ponta?
În ianuarie 2020, când şi-a prezentat demisia din Pro România, Tudose declara: „Nu cred că am greşit când am plecat din PSD, am greşit că am plecat la PRO România pentru că, după ce l-am cunoscut pe domnul Ponta, am început să îl regret pe Dragnea.” De de s-a ajuns la acea ruptură?
Tensiunile dintre Mihai Tudose şi Victor Ponta s-au adâncit decisiv odată cu votul de susținere acordat guvernului Orban la învestire de 5 dintre parlamentarii grupului Pro Europa. Tudose a fost deranjat că s-a ajuns aici deși la moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă au votat toți parlamentarii din acest grup format în Camera Deputaților.
sursa: realitateadebucuresti.net