Două stațiuni „de pensionari” vor să bată Mamaia la distracție. Au tot ce le trebuie pentru asta. Dacă nu crezi, poți verifica de Paști sau 1 Mai

Două stațiuni „de pensionari” vor să bată Mamaia la distracție. Au tot ce le trebuie pentru asta. Dacă nu crezi, poți verifica de Paști sau 1 MaiSursa:Ștrandul Fără Fund, Ocnele Mari/ Facebook

Județul Vâlcea e înscris și anul acesta în cursa pentru titlul de „Destinația anului”, după ce anul trecut a câștigat la categoria „Localități turistice“, prin vestitul Brezoi de pe Valea Lotrului. Printre concurenții la titlu se află Mamaia, Rodna, Polovragi, Vama Buzăului și Săcuieu.

Astfel, două stațiuni din Vâlcea, anume Ocnele Mari și Călimănești sunt înscrise în acest an în competiția online de entități din turism cu sprijin guvernamental. De asemenea, Vâlcea este înscrisă și la alte categorii, precum „Orașe care inspiră“ (Râmnicu Vâlcea), „Atracții cultural-educative” (Live Music Summer Camp Brezoi) și unități de cazare în stil „Boutique” (Conacul lui Maldăr din Măldărești).

Cele mai importante atracții turistice din cele două stațiuni vâlcene

Printre cele mai importante obiective de vizitat în cele două stațiuni turistice se află Salina Ocnele Mari, Festivalul „Buridava”, Ștrandul Fără Fund, Ștrandul Alb-Albastru, Evantaiul (Râpa Evantai, denumită şi Râpa Corbilor) pentru stațiunea Ocnele Mari și miraculoasele ape minerale, Mănăstirea Cozia, parcurile acvatice, Parcul cu cai „Poiana lui Căliman”, evenimentele artistice pe care le găzduiește, plimbările cu barca pe Olt pentru stațiunea Călimănești Căciulata.

Sursa: Calimanesti Caciulata/ Facebook

Votul a început pe 1 martie și se va încheia pe 7 aprilie, iar până acum au votat 200.000 de persoane. Gala va avea loc pe 27 aprilie, unde câștigătorul va primi premii simbolice constând în acordarea de titlu și promovare.

Sarea a făcut ca în stațiunile vâlcene să existe izvoare terapeutice folosite chiar de daci și romani. Mai târziu, în urma prăbușirii plafonului unei caverne s-a format un lac în jurul căruia s-a creat cel mai cunoscut ștrand cu apă sărată din țara noastră, cunoscut azi sub denumirea de „Ștrandul fără fund”.

Sursa: Ștrandul Fără Fund, Ocnele Mari/ Facebook

Numele său vine de la adâncimea sa impresionantă, de 120 de metri. Ulterior a mai apărut un ștrand la Ocnița, cunoscut astăzi sub numele de Ștrandul Alb-Albastru.

Salina Ocnele Mari ascunde cea mai mare biserică subterană din țară

Salina Ocnele Mari este locul care ascunde cea mai mare biserică subterană din țara noastră, în care pe lângă faptul că se oficiază slujbe, se găsește o bibliotecă și un muzeu.

Sursa: Salina Ocnele Mari/ Facebook

Aceasta se află la 226 de metri față de nivelul mării și se întinde pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați. Oamenii pot veni aici pentru tratarea problemelor medicale, având de asemenea posibilitatea de a-și petrece timpul pe terenurile de fotbal, baschet, tenis, biliard sau în locurile de joacă pentru copii, fie în magazinele pentru suveniruri sau la restaurant, potrivit Adevărul.

Ne puteți urmări și pe Google News