Două mitinguri aviatice au fost anulate, după tragedia de săptămâna trecută

Două mitinguri aviatice au fost anulate, după tragedia de săptămâna trecută

Tragedia aviatică de zilele trecute, în urma căreia un pilot şi-a piedrut viaţa, a făcut ca două spectacole aviatice să fie anulate.

Flota MIG-urilor este în continuare consemnată la sol, în condiţiile în care recentul accident a avut loc tocmai cu un asemenea aparat de zbor.

Astfel, două mitinguri aeriene, programate în următoarele două week-end-uri, au fost anulate de autorităţi.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că au fost anulate Ziua Porţilor Deschise care ar fi trebuit să aibă loc pe 14 iulie la Baza 90 Transport Aerian Otopeni şi Ziua Porţilor Deschise de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, programată pe 21 iulie.

Aşa cum se ştie, sâmbăta trecută, în judeţul Călăraşi, un avion MIG 21 Lancer s-a prăbuşit în timpul unui miting aviatic.

Până când ancheta se va finaliza, descoperindu-se cauzele tragediei, toate avioanele din această categorie sunt consemnate la sol.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News