Două denunțuri făcute de blonda lui Coldea, Marina Pandarof
- Cristi Buș
- 13 decembrie 2025, 12:43
Marina Pandarof. Sursa foto: FacebookApar informații noi în dosarul de trafic de droguri instrumentat de DIICOT în care este inculpată Marina Pandarof, o tânără din Slatina cunoscută din anturajul unor personaje publice.
Potrivit unei mărturii video transmise de vloggerul Marian Ceaușescu, Pandarof ar fi recunoscut faptele de care este acuzată în fața instanței și ar fi formulat două denunțuri, fără ca până în acest moment să fie cunoscută identitatea persoanelor vizate.
Declarațiile apar într-un context judiciar extrem de sensibil, dosarul fiind unul aflat deja pe rolul instanței, după ce DIICOT a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați pentru infracțiuni grave legate de droguri de mare risc.
Ce a declarat Marina Pandarof despre faptele imputate
Potrivit informațiilor Flux24.ro, Marina Pandarof ar fi admis în instanță implicarea în faptele pentru care a fost trimisă în judecată. În același timp, aceasta ar fi depus două denunțuri, ale căror conținut și destinatari nu au fost confirmați oficial de autorități.
Mărturia video, realizată în afara cadrului oficial al comunicării judiciare, nu este dublată, deocamdată, de un comunicat al procurorilor sau de informații furnizate de instanță cu privire la utilitatea sau consecințele procesuale ale acestor denunțuri.
Un dosar instrumentat de un procuror aflat sub protecție
Cazul capătă o dimensiune suplimentară prin faptul că ancheta a fost coordonată de un procuror care, potrivit informațiilor apărute anterior în spațiul public, ar fi fost vizat de o tentativă de asasinat atribuită unei grupări de crimă organizată de origine albaneză.
Această legătură a fost menționată în relatările media fără a fi, însă, detaliată în documentele judiciare publice referitoare strict la dosarul Marinei Pandarof.

Florian Coldea și Marina Pandarof. Sursa foto Facebook
Acuzațiile formulate de DIICOT în rechizitoriu
Conform rechizitoriului emis de DIICOT la data de 31 iulie 2024, procurorii Structurii centrale – Secția de combatere a traficului de droguri au dispus trimiterea în judecată a trei inculpați, cercetați în stare de libertate, pentru trafic de droguri de mare risc, deținere ilegală de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și cumpărare de droguri de mare risc.
Din actele de urmărire penală reiese că, la 23 februarie 2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant în Sectorul 1 al Capitalei, având asupra sa 2,38 grame de cocaină, ambalată în trei punguțe. Substanța ar fi fost preluată, conform anchetatorilor, de la o inculpată din dosar, în baza unei înțelegeri prealabile, pentru a fi transportată către un alt inculpat, care a și achitat contravaloarea drogurilor.
Droguri de mare risc găsite în locuința inculpatei
Cercetările DIICOT mai arată că, la 6 octombrie 2022, Marina Pandarof ar fi deținut în locuința sa cantități de droguri de mare risc destinate consumului propriu. Este vorba despre 0,31 grame de cocaină și 0,57 grame de cocaină în amestec cu substanțe precum alpha-PHIP, cofeină, fenacetină și benzocaină, toate încadrate legal în categoria drogurilor de mare risc.
Aceste elemente au fost incluse în materialul probator care a stat la baza trimiterii în judecată.
Acuzații grave vehiculate în spațiul public
În paralel cu datele oficiale din dosar, în spațiul public au apărut relatări potrivit cărora Marina Pandarof ar fi organizat întâlniri private în care s-ar fi consumat droguri de mare risc, la care ar fi participat persoane influente din mediul politic, de afaceri sau din structuri ale statului.