DOSARUL FRAUDELOR EUROPENE. Șpaga în pui revine în forță: “Pentru 70 de persoane. Vrea şi pulpe de pui şi piept de pui şi aripioare de pui”
- Ionel Stoica
- 28 august 2014, 21:44
Patru persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul privind fapte de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene în judeţul Braşov, urmând a fi prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al DNA, au fost reţinuţi doi oameni de afaceri, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei, acuzaţi de dare de mită şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; Florin Viorel Brezeanu, persoană însărcinată cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control şi Antifraudă (MADR-DGCA); Gabriel Potcovaru, angajat în cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov (OJPDRP Braşov), ultimii doi fiind acuzaţi de luare de mită şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Stenogramele
Potrivit referatului de arestare preventivă al procurorilor DNA, doi dintre afaceriști, Florin Macovei și Gheorghe Dudu, i-au dat unui funcționar, Manole Viorel Bucur, şef serviciu plăţi de la OJPDRP Brașov, 70 de porţii de mâncare, pentru petrecerea acestuia de pensionare. În schimb, funcționarul a omis să consemneze mai multe nereguli într-un raport.
Florin Macovei: Da mă nu-i problemă! Uite sunt cu Florin! Auzi, Florine, dimineaţă să luăm de la abator... Ce zici, ce tre’ să iau mă, că...
Gheorghe Dudu: Păi nu ştiu că eu .... Mă duc eu şi iau de porc ... Mai tre’ să-i luăm de pui, să-mi spui de unde dracu’ să i le luăm... Vedem cât costă şi le împărţim.
Florin Macovei: Da de pui sau de curcan?
Gheorghe Dudu: Pentru 70 de persoane. Vrea şi pulpe de pui şi piept de pui şi aripioare de pui, vrea ceafă de porc pentru... pentru grătar şi de curcan aperitive.
Florin Macovei: Deci bun, deci luăm... Da ce să iau la aperitive pentru 70 de persoane?
Gheorghe Dudu: Păi de unde să ştiu FLORINE că mi-a zis să ne gândim noi ...
Florin Macovei: Şi auzi pentru 70 de persoane d’ăstea de pui... Ce dracu’ trebuie?
Gheorghe Dudu: 70 de pulpe...
Florin Macovei: Da...
Gheorghe Dudu: Nişte aripioare şi nişte piept.
Florin Macovei: Da.
Gheorghe Dudu: Nu ştiu, spune-i lu’ Florin să ne facă...
Florin Macovei: Că nu merge 70 de pulpe şi 70 de piept.
Gheorghe Dudu: Mă FLORINE, mă pun eu de acord cu Florin dimineaţă şi mergem şi le luăm şi le...
Florin Macovei: Da.
Gheorghe Dudu: Vedem cum dracu’...
Florin Macovei: No bine, uite pune-te de acord cu el şi le ia el, se ocupă dimineaţă....
Gheorghe Dudu: Şi de pui? Şi de pui de unde să luăm?
Florin Macovei: Păi de pui iau de la Manole , nu-i problemă.
Gheorghe Dudu: No bine, no bine.
Florin Macovei: Le iau şi după aia mă duc şi le plătesc eu.
Gheorghe Dudu: Las’ că le plătim amândoi, nu... da tre’ să i le luăm omului.)
Precedentele „Caltaboșul” și “Ficățel”
Pe modelul „Dosarul Caltaboşul”- Decebal -Traian Remeș, pe scena politică a apărut în această primăvară „Senatorul Ficăţel”. În dosarul DNA s-a reţinut că, printre „atenţiile” primite de senatorul PSD, Nicolae Bădălău, se numără: 200 pulpe de pui, 200 bucăţi piept de pui şi 20 kg ficat de pasăre. În sarcina senatorului, procurorii DNA au pus infracţiunea de trafic de influenţă