Dosarul accidentului din Apuseni, în pragul clasării

Dosarul accidentului din Apuseni, în pragul clasării

Asociația „Aura Ion”, care poartă numele studentei la medicină moartă în accidentul aviatic din Apuseni de pe 20 ianuarie 2014, anunță, printr-un comunicat, că, la ultimul termen al ședinței de judecată din 17 aprilie 2019, avocatul familiei a solicitat punerea în mișcare a acțiunii penale față de Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI - Șef Departament Situații de Urgență, Dorel Grădinaru, șef al Inspectoratului General al Aviației MAI, și Mircea Dușa, ministrul Apărării.

Primii doi sunt acuzați că au trimis în căutarea victimelor un elicopter SMURD, deși cunoșteau că aparatul nu era dotat pentru intervenție în condiții de vreme severă.

„De cinci ani, familia mea se luptă în justiție, pentru a-i face dreptate Aurei Ion și a afla vinovații. În momentul de față, dosarul ce vizează intervenţia autorităţilor pentru localizarea şi salvarea victimelor se află la Înalta Curte, care va decide în această săptămână, dacă va fi sau nu clasat, din lipsă de… vinovați!”, declară Mariana Ciucă, sora Aurei Ion și vicepreședinta Asociației.

Asociația mai reclamă că avocatul familiei nu a avut acces la probe, datele sunt în continuare secretizate, probele au fost alterate, iar plângerile penale, cât și cererea de recuzare a judecătorului Valentin Horia Șelaru au fost respinse.

Ne puteți urmări și pe Google News