Dosare penale și amenzi uriașe pentru taximetriști

Dosare penale și amenzi uriașe pentru taximetriști

Polițiștii Brigăzii Rutiere au dat iama în taximetriștii care activează în afara legii, principalele aspecte urmărite de oamenii legii în urma controalelor efectuate în perioada 4 – 6 ianuarie 2019 vizând verificarea deținerii documentelor de transport de persoane în regim de taxi, a stării tehnice a vehiculelor de transport, reducerea numărului de accidente rutiere și impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie.

Fără permis și autorizație la 65 de ani 

Acțiunea în forță a polițiștilor care au verificat nu mai puțin de 170 de taxiuri a avut ca urmare aplicarea unui număr de 96 de sancţiuni contravenţionale, al căror cuantum depășește 39.000 de lei. Au fost întocmite 2 dosare de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Au fost identificați, de asemenea, 17 conducători de autoturisme care nu dețineau autorizaţie taxi valabilă, dispunându- se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reținerea certificatului și plăcuțelor de înmatriculare. Unul dintre cele mai șocante cazuri depistat a fost cel din urmă cu două zile, când un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost descoperit la volanul taxiului, fără a deține autorizaţie de taxi valabilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Colac peste pupăză, șoferul avea permisul de conducere suspendat!