Alegerea lui Donald Trump în dauna lui Hillary Clinton a fost una din cele mai mari surprize electorale din istorie. Trump și-a asumat magistral rolul cinematografic de șerif din Far West.

Regizorul, producătorul și scenaristul francez François Margolin descifrează pentru Le Figaro strategia de campanie a lui Donald Trump.

În Statele Unite, ficțiunea a fost dintotdeauna cu un pas înaintea realității. De aceea, Hillary Clinton a pierdut și Donald Trump a câștigat. Puținele seriale TV cu o femeie președinte au fost aproape toate niște eșecuri iar Hillary ar fi trebuit să aibă grijă. Dimpotrivă, Barack Obama, a cărui alegere a fost precedată de mai multe seriale (24 Hours etc) și filme (Al cincilea element, Deep Impact etc) în care președintele erau negru și toate au fost succese.

Donald Trump, în schimb, nu doar că a fost ani de zile eroul emisiunilor de reality-show, mai ales The Apprentice – al cărui producător era – urmărit de aproape 25 de milioane de americani, însă apariția sa brutală la începutul lui 2015 în cursa de învestitură a Partidului Republican, a fost cea a unui veritabil showman, a unui personaj cum doar Hollywood-ul poate crea. Inclusiv în ceea ce i s-a reporșat de la bun început: coafura abracadabrantă și gustul său pentru expresiile tranșante.

Dacă nu ar fi fost ales președinte al Statelor Unite, ar fi trebuit să primească Oscarul pentru cel mai bun actor: acest Oscar care nu este atribuit decât „performanțelor” actorilor, de la Dustin Hoffman în Rainman la Anthony Hopkins în Tăcerea mieilor, trecând prin Tom Hanks în Forest Gump și Daniel Day Lewis în My Left Foot.

Nu calitatea jocului este recompensată la Oscaruri, ci caracterul „senzațional” al prestației. Iar Trump, vreme de 18 luni, a avut așa ceva.

Rădăcinile Statelor Unite au fost create de cinema. Într-adevăr, Hollywood-ul nu este doar instrumentul puterii americane, așa cum cred mulți, el este fundamentul acesteia. Deopotrivă, deznodământ al unei cuceriri teritoriale, această Cucerire a Vestului, care nu putea merge mai departe – mai departe era imensitatea Pacificului – dar și simbol al nașterii unei culturi, amestec al tuturor culturilor venite din Europa, și mai ales din Mitteleuropa, care era teritoriul evreilor dar și al valsurilor vieneze și al succesului comediilor în trei acte de Labiche și Feydeau, compatrioții noștri care triumfau și la Budapesta și la Odessa.

Statele Unite nu aveau istorie, Hollywood-ul a inventat-o și a răspândit-o în toată lumea.

Westernul a fost principalul său vector și acestei nevoi de istorie îi datorează faptul că s-a răspândit vreme de treizeci de ani. Pentru că westernul este în primul rând cucerirea unui teritoriu: întotdeauna, de la Est spre Vest, ca toate marile valuri de imigrație. Un teritoriu imens, fără frontiere până atunci, unde singurele care avansează sunt turmele de vite și de bizoni, oprite uneori de gardurile de sârmă ghimpată instalate de un proprietar de teren corupt.

Indienii nu sunt cei „răi”, cum s-a tot repetat, care sunt masacrați din plăcerea de a ucide: totuși ei trebuie supuși pentru a fi absorbiți în noul teritoriu creat. Ca și ceilalți imigranți.

Progresul are viteza instalării căilor ferate care traversează țara, pentru a transporta oameni și materiale. Uneori sunt căutători de aur, în epoca „goanei după aur”.

Cowboyi nu încalcă neapărat legea: în schimb, ei fac să fie respectată Morala, cu M. Și luptă adesea împotriva nedreptății. Cu sau fără ajutorul unui șerif.

Westernul este mitologia americană și puțin importă că ficțiunea ocupă mult loc și că se uită multe din greutățile construirii Americii: masacrarea indienilor, rivalitatea cu francezii în Louisiana sau Florida, problemele cu mexicanii în Sud. Fără a mai vorbi despre rasismul față de negri, pe care doar revirimentul recent al westenului l-a ilustrat, prin Lawrence Kasdan (Silverado) sau Quentin Tarantino (Django, Cei opt odioși).

Tocmai această mitologie a fost folosită cu inteligență de Donald Trump în campania sa. Și-a propus să fie noul șerif al acestui mare teritoriu abandonat. Cel care va îndrăzni să-și pună steaua în piept, steaua pe care, spune el, Democrații și chiar mulți dintre Republicani au abandonat-o în ultimii zeci de ani – mai exact de când un actor adevărat a devenit președinte, Ronald Reagan – alegând în schimb să conducă lumea. O stea care de multe ori le-a fost smulsă și lor, ca și alcoolicului John Wayne în Rio Bravo, când s-au împotmolit în conflicte ca acelea din Afganistan sau Irak.

Așa că Trump a reluat toate aceste mituri, unul câte unul: cel al diligenței singuratice atacate de indieni – astăzi, mexicanii și musulmanii -, cel al luptei împotriva marilor proprietari corupți care-i condamnă la șomaj și la decădere pe sărmanii păzitori ai turmelor – astăzi muncitorii din Ohio sau Pennsylvania, dezgustați de bogăția familiei Clinton -, cel al frontierelor, care, ca bun comun, aparțin tuturor – astăzi faimosul zid care ar trebui să se înalțe la frontiera de sud -, în fine, desigur, mitul armelor, cele care sunt la originea însăși a Statelor Unite, cele care au permis eliberarea de opresorul englez și apărarea în fața a tot soiul de atacuri – astăzi faimoasa declarație a lui Trump despre atacul terorist al ISIS de la Bataclan:

„Credeți că dacă în rândul spectatorilor ar fi fost câteva persoane înarmate și antrenate lucrurile ar fi decurs la fel? Nu cred. I-ar fi ucis pe teroriști.”

Și această strategie i-a reușit: nu doar că a câștigat în state precum Texas – simbolul westernului însuși – dar și pe Coasta de Est, în multe locuri. I-au scăpat doar marile centre urbane și locuitorii acestora, care au uitat de mult această „Cucerire a Vestului” în favoarea unei lumi globalizate.

Trump înseamnă întoarcerea westernului în fața consolelor de jocuri și a infinitelor variante de adaptări de benzi desenate, foarte urbane.

Nu întâmplător, unul dintre singurii mari regizori actuali care îndrăznesc să se declare republican – la Hollywood, norma de decenii este să te afișezi la dineurile de binefacere alături de candidații democrați -  Clint Eastwood, s-a întors de mai multe ori, în ultima vreme, la western. Iar când nu a făcut-o, a fost doar pentru a reveni la alte mari mituri americane – prietenia și solidaritatea care se dovedesc mai presus de rasism – în Gran Torino, acest film premonitor turnat într-un orășel unde fabricile s-au mutat în străinătate lăsând în loc o mulțime de șomeri, dintre care unii decăzând în delincvență, dar și American Sniper, în care un simplu soldat, talentat la tir, încearcă solitar să redescopere măreția pierdută a Americii.

La final, Eastwood, va merge până acolo încât va amesteca imaginile reale de la înmormântarea soldatului adevărat, din viața căruia s-a inspirat, cu cele de ficțiune – mulțimea masată de-a lungul drumurilor, fiecare având în mână steagul înstelat – provocând o emoție puternică, în care realitatea și ficțiunea se amestecă.

Întreaga operă a lui Clint Eastwood constă în a-și ajuta țara să regăsească rădăcinile, inclusiv în jazz și în muzica neagră, așa cum a făcut-o în celebrul său film despre Charlie Parker, Bird.

O realitate pe care Democrații nu au înțeles-o, făcându-l pe Trump rasist, așa cum făcuseră adeseori și cu Eastwood, și care au crezut că America este o adunătură de minorități.

Trump ne întoarce la un cinema al originilor și tot ce se vorbește în zilele acestea despre „post-adevăr” și „informații false”, care ar dobândi întâietate în fața informațiilor presupuse „adevărate” este de neînțeles dacă nu înțelegem această legătură cu totul specială dintre americani și ficțiune.

Nu pot să nu cred că tot ceea ce Trump a produs în această campanie electorală nu a fost bine gândit, reflectat – chiar dacă, asemenea tuturor marilor actori, s-a inspirat puțin și din propriul personaj - și, fără îndoială, nu este o întâmplare că o mare parte din anturajul său provine din lumea cinematografului: de la Stephen Bannon, acuzat de rasism, dar care totuși a produs filmele lui Sean Penn și serialul Friends, la Steven Mnuchin, producătorul lui Mad Max.

În mediile cinematografice new-yorkeze, unde Trump se învârte de vreo treizeci de ani, și unde întâlnești adesea evrei și democrați, Trump este departe de imaginea care i s-a creat aici, în Franța. „Face parte din peisaj” și nimeni nu crede că ar fi rasist, de extremă dreapta, misogin și împotriva avorturilor.

Se crede despre el că spune deseori orice, mai degrabă ca un producător care încearcă să-și vândă viitorul vis unui om cu bani: un proiect de film în care crede.

Poate că despre asta este vorba: Make America Great Again, un vis care devine chiar mai real decât realitatea. Iar americanii au nevoie de așa ceva, pentru că au nevoie să creadă. Cu atât mai mult după ce teroriștii au copiat un celebru film de acțiune pentru atacul de la World Trade Center de acum 15 ani: un 11 septembrie, care a făcut ca America să piardă – să sperăm că doar temporar -  fundațiile, fundamentele sale.

Era nevoie de cineva care să-și asume sarcina de a le reconstrui, iar acest bărbat nu putea fi decât un antreprenor imobiliar: el se numește Donald Trump, fie că ne place, fie că nu.