Donald Trump, prima victorie contra lui Stormy Daniels. Decizia vine într-un moment critic pentru fostul președinte al SUA

Donald Trump, prima victorie contra lui Stormy Daniels. Decizia vine într-un moment critic pentru fostul președinte al SUASursa foto: Stormy Daniels, Facebook

Fosta vedetă a filmelor pentru adulți, Stormy Daniels a fost obligată să-i achite lui Donald Trump cheltuieli de judecată în valoare de peste 121.000 de dolari. Actrița a pierdut un proces de defăimare pe care l-a intentat fostului președinte. Judecătorul a decis în favoarea lui Trump, pe motiv că afirmațiile pentru care a fost chemat în judecată intră sub incidența Primului Amendament care acordă imunitate politicienilor pentru declarații politice.

Un judecător de la Curtea de Apel din California a respins cazul intentat de Stormy Daniels și i-a acordat lui Donald Trump cheltuieli de judecată în valoare de peste 121.000 de dolari. Procesul civil de defăimare nu are legătură cu cazul penal în care s-au formulat cele 34 de acuzații împotriva luI Donald Trump.

Deși ambele cazuri o implică pe actrița de filme pentru adulți, acuzația aduse de procurorii din New York se referă la o plată făcută către aceasta în timpul campaniei prezidențiale din 2016. Este vorba despre o sumă pe care Trump a plătit-o pentru a-i obține tăcerea cu privire la aventura amoroasă, dar care nu au fost înregistrată legal în dosarele contabile.

Stormy Daniels, al cărei nume legal este Stephanie Clifford, l-a dat în judecată pe Donald Trump din cauză că acesta a calificat o acuzație pe care i-a adus-o drept o „escrocherie totală”, într-un tweet din 18 aprilie 2018. În tweet, Trump a respins o acuzație a actriței potrivit căreia un bărbat necunoscut ar fi amenințat-o într-o parcare cerându-i să păstreze tăcerea în legătură cu presupusa ei aventură.

Donald Trump, protejat de imunitatea pentru discursurile politice

Cazul a fost respins după ce judecătorul Samuel James Otero, de la Curtea de Apel a 9-a Circumscripție, a stabilit că afirmațiile lui Donald Trump au fost protejate de Primul Amendament. Primul Amendament din Constituția Statelor Unite protejează, între altele, diferitele forme de discurs politic ale reprezentanților guvermanentali. În cazul de față, la momentul în care a transmis tweet-ul, Donald Trump era președintele Statelor Unite, deci sub protecția legii.

După proces, Stormy Daniels, în vârstă de 44 de ani, a fost obligată să plătească onorariile legale ale lui Donald Trump în valoare de 293.000 de dolari, potrivit CNN. Ea a făcut apel, susținând că onorariile legale erau prea mari, dar a pierdut.

Instanța a considerat că „argumentul ei conform căruia cererea de onorarii este nerezonabilă și excesivă nu este bine fundamentat”, a relatat CBS. Drept urmare, actrița a fost obligată să plătească alte 245.000 de dolari în taxe după ce a pierdut apelul.

Stormy Daniels, bună de plată

Iar marți - în timp ce Donald Trump era amprentat și dus într-o sală de judecată din Manhattan, Stormy Daniels a fost obligată să-i plătească cei 121.972 de dolari.

Avocatul lui Trump, Harmeet Dhillon, a sărbătorit sentința în California, tot printr-un mesaj pe Twitter.

„Felicitări președintelui Trump pentru această ultimă victorie a onorariului de avocat în favoarea sa în această dimineață. În mod colectiv, firma noastră a obținut peste 600.000 de dolari în onorarii de avocat în favoarea sa în litigiul lipsit de merite inițiat de Stormy Daniels”, după cum relatează BBC.

Ne puteți urmări și pe Google News