Doi traficanţi de droguri au fost reţinuţi

Doi traficanţi de droguri au fost reţinuţi

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti au reţinut joi două persoane acuzate de trafic de droguri şi deţinere de droguri pentru consum propriu.

Traficanţii au fost descoperiţi în urma unei percheziţii domiciliare efectuate joi la adresa inculpatului E.G.D. Acesta împreună cu inculpatul G.A. deţineau, în vederea vânzării, o pungă din plastic cu 1.300,9 grame canabis şi o folie din staniol cu 10,40 grame cannabis, potrivit unui comunicat al DIICOT. 

De asemenea, inculpatul G.A. a vândut inculpatului N.A.C. cantitatea de 199,6 grame canabis cu suma de 3.700 lei, găsită în urma percheziţiei, urmând să mai primească încă 3.300 lei, conform Agerpres

Inculpaţii E.G.D. şi G.A. au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.