DNA a găsit cele mai concludente probe în telefonul lui Daniel Florea. Cum a fost convins directorul CNAIR să ofere informații secrete

DNA a găsit cele mai concludente probe în telefonul lui Daniel Florea. Cum a fost convins directorul CNAIR să ofere informații secrete

Daniel Florea, director în cadrul CNAIR, a fost prins de anchetatorii DNA Timiș, la sfârșitul lunii octombrie, în timp ce primea mită. Ulterior, el a fost arestat preventiv timp de 30 de zile.

Un denunțător a fost cel care a informat DNA de faptele pe care le-a comis Daniel Florea în cadrul Companiei Naționale de Adminsitrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În dosar se arată că Florea ar fi fost destul de neglijent în ceea ce privește conversațiile sale telefonice. El ar fi vorbit cât se poate de deschis de traficul de infleunță pe care îl făcea.Daniel Florea îi transmitea prin mesageria electronică numeroase documente nedestinate publicității persoanei cu care discuta. El folosea chiar aplicația WhatsApp pentru trasmiterea de documente electronice, denumite „centralizatorul cantitativ al lucrărilor de estetică rutieră și scurgerea apelor” pentru SDN Deva, Caransebeș, Arad, Cunța - Ilia și Ilia – Remetea.

Ce discuta Daniel Florea pe WhatsApp

„Ți-am trimis alea, da?”, îl întreba Dascălu pe cel căruia i-a scurs documente nepublice. Procurorii DNA au precizat că au existat o discuție care viza o serie de documente. Conversația ar fi avut loc pe 17 iunie. În respectivele discuții persoana cu care vorbea Dascălu mărturisea inclusiv cât de mult l-au ajutat informațiile primite de la dreictorul CNAIR.

„Martor: Am înțeles. Na bine…ăă..dă caietul de sarcini am zis că…da……dacă nu sunteți la birou…vă sun luni?

Dascălu Florea: Suna-mă luni, da.

Ne puteți urmări și pe Google News

Martor: Că…cu acela, financiaru ăla m-o ajutat mult. Am reușit să le bag.

Dascălu Florea: Da.

Martor: Ăă…pentru caiet v-am sunat. Ați zis să vă reamintesc

Dascălu Florea: Ok. Ți-l trimit

Martor: Na bine, aștept,. Mulțumesc!”, se arată în mega dosarul de corupție în care este judecat directorul CNAIR.

Ce documente a transmis Daniel Florea

Daniel Florea a transmis, pe 20 iunie, tot prin intermediul aplicației WhatsApp, un fișier PDF de 78 de pagini. Documentul includea modelul caietului de sarcini pentru atribuirea acordului cadru pentru estetică rutieră, anul I-IV, avizat de CNAIR în data de 27.05.2022. De asemenea, erau precizate și prețurile unitare pentru diferitele lucrări, descrierea acestor prețuri unitare și listele cu cantitățile de lucrări pe diverse categorii de lucrări.

Procurorii DNA au susținut că aceste document trimise de Florea au fost analizate în timpul ședinței Consiliului de administrație al CNAIR din data de 24 iunie. De asemenea, în timpul acestei ședințe a fost discutată aprobarea demarării procedurilor de achiziție publică în vederea încheierii la DRDP-uri a unor Acorduri cadru pentru lucrările de întreținere curentă vară. Este important de precizat că decizia luată a fost de amânare a discutării acestui punct pentru că era nevoie ca valorilor estimate propuse să fie reanalizate.

Abonament la scurgerea de informații

Persoana cu care discuta Daniel Florea îl contacta frecvent pe directorul CNAIR. Așadar, se poate vorbi de un abonament la informațiile care nu erau destinate publicității. Informațiile scurse aveau drept scop asigurarea omului de afaceri că va câștiga toate licitațiile la care va participa. Procuroii au prezentat zeci de fragmente din interceptări în care omul de afaceri îl sună pentru a cere de la Florea Dascălu noi date:

„Martor: Știți de ce v-am mai sunat? Ăă.. am văzut că-n august s-au aprobat astea cu…estetica

Dascălu Florea: Ăhă. Da

Martor: Ăă..vi-am zis atunci că eu vreau să mă duc și pe alte DRDP-uri. Oare nu mă ajutați cu..

Dascălu Florea: Da

Martor: ..cu anexa aia pe..

Dascălu Florea: Da

Martor: ..îî..pe Craiova și pe Sibiu?

Dascălu Florea: Da. Îhî. Ți le trimit

Martor: Na bun. Deci pe toate secțiile de acolo care îs, puii mei

Dascălu Florea: Da, da”, se arată în dosarul de mare corupție ajuns la instanța de judecată.

În acest context, Daniel Florea i-a transmis martorului două fișiere ân format PDF. Acestea erau intitulate Craiova.pdf și Brașov.pdf. Cele două documente cuprindeau listele cu cantități pe secțiile de la DRDP Brașov și DRDP Craiova. Primul fișier era format din cinci pagini, iar cel de-al doilea avea șase file.

Telefonul lui Daniel Dascălu, cea mai concludentă probă

În dosar se mai precizează că percheziția informatică asupra telefonului directorului Dascălu a fost cea mai importantă pentru a demonstra vinovăția directorului CNAIR. Anchetatorii DNA au găsit îm telefonul lui toate discuțiile pe care le-a purtat cu omul de afaceri și toate documentele pe care i le-a transmis. De asemenea, Daniel Florea, a declarat, în timp ce se afla la audieri, că știa că documentele pe care le-a transmis nu erau destinate publicității și că vizau licitații care urmau să fie organizate.

Procurorii DNA au reușit pe durata anchetei să dovedească acuzațiile pe care le-a adus denunțătorul. Așadar, ancheatorii au obținut dovezi clare despre cum directorul a cerut mită constând în partide de vânătoare dar și alte bunuri.

„Dascălu Florea: Vezi că am dat drumu la cererea aia a ta

Interlocutor: Da?

Dascălu Florea: Da

Interlocutor: Adică e aprobat

Dascălu Florea: Normal că e aprobat, dar urmează o procedură

Interlocutor: Am înțeles. Mulțumesc mult. Să trăiți. Ce să vă zic?

Dascălu Florea: Ce să zici? Să vii să ne vedem, să mai vorbim, să mai…

Interlocutor: Când doriți. Vă aștept cu drag pe aicea dacă vreți să veniți pe la mine

Dascălu Florea: Păi ți-am spus că vin, dar la o vânătoare, altfel nu vin…

Interlocutor: Păi facem și o vânătoare, ce… se găsesc soluții, păi da…”, se arată în dosarul transmis instanței de judecată de anchetatorii DNA.

La nici o zi distanță cei doi vorbesc din nou iar directorul din CNAIR își nuanțează și mai clar cererea privind „datoriile„ celui „ajutat:

„Dascălu Florea: S-o suni pă..Gabriela, directoarea adjunctă la DRDP Constanța..

Interlocutor: Da..

Dascălu Florea: Care ne-a ajuns cererea ta la el. La ea.

Interlocutor: Da?

Dascălu Florea: Sun-o acuma că i-am spus să se ocupe cu prioritate dă tine

Interlocutor: Gata boss. Mulțumesc frumos

Dascălu Florea: Hai

Interlocutor: Dator pă viață. Să trăiți

Dascălu Florea: Ești dator cu o vânătoare

Interlocutor: Cu dă toate. Nu mai contează

Dascălu Florea: Da. Sun-o acuma. Hai. Te pup„, se arată în actele dosarului aflat pe masa judecătorilor.

Cum a fost convins Daniel Florea să ofere informațiile din CNAIR

Omul de afaceri a fost și el audiat de DNA. El le-a precizat procurorilor DNA Timișoara că știa care este una dintre pasiunile directorului Dascălu, vânătoarea. Așadar, pentru a-l convinge să îi ofere informațiile de care avea nevoie el a organizat de trei ori partide de vânătoare, în județul Arad. În acest fel, a reușit să își mențimă relația apropiată cu acesta.

Mai mult decât atât, cheltuielile legate de cazare, masă, plata partidelor de vânătoare, plus trofeele dobândite de director, au fost suportate de omul de afaceri. „În unul din cazuri denunțătorul a arătat că trofeul a fost un țap în valoare de 2.000 euro sumă suportată de către acesta, dovedit prin facturile și chitanțele plăților efectuate în acest sens”, se mai arată în dosar, notează Stiripesurse.