Social
Rupturi regionale în România. Cum se schimbă ocuparea, demografia și economia între București-Ilfov și restul țării
Aglomerația de Crăciun din mall. Sursa foto: Freepik.com
Din cuprinsul articolului
România are una dintre cele mai mari disparități regionale din UE. București-Ilfov depășește media europeană la PIB pe cap de locuitor și ocupare, în timp ce regiuni precum Sud-Est sau Sud-Vest Oltenia se confruntă cu depopulare, șomaj ridicat și salarii mai mici. Un tablou al dezechilibrelor interne.
București-Ilfov se detașează prin ocupare ridicată și un PIB apropiat de marile metropole europene
La nivel statistic, România pare, la prima vedere, un singur sistem economic. În realitate, țara arată ca un colaj de lumi foarte diferite, iar contrastul cel mai puternic este între regiunea București-Ilfov și restul țării. Datele recente ale organizațiilor internaționale arată că această regiune joacă aproape într-o ligă proprie. În 2023, rata ocupării în București-Ilfov ajungea la aproximativ 75,1% în rândul populației de 15–64 de ani, față de un minim de 57% în regiunea Sud-Est și o medie națională de 62,9%, diferența fiind una dintre cele mai mari din spațiul OECD.
La capitolul putere economică, prăpastia este și mai evidentă. PIB-ul pe cap de locuitor din București-Ilfov, exprimat în standardul puterii de cumpărare, ajunge la aproximativ 190% din media Uniunii Europene, în timp ce restul regiunilor românești se situează, în general, între 47% și 78% din această medie.
Diferențe uriașe între capitală și restul țării
Cu alte cuvinte, capitala și zona periurbană produc un nivel de valoare adăugată comparabil cu multe regiuni dezvoltate din Occident, în timp ce restul țării rămâne la nivelul unor regiuni considerate încă „în curs de dezvoltare”.
Tot aici se găsește și cel mai acut deficit de forță de muncă. Un raport recent arată că București-Ilfov are cu peste 200% mai multe locuri de muncă vacante raportat la numărul de șomeri decât media națională, ceea ce indică o piață a muncii extrem de tensionată, în care angajatorii se luptă efectiv pentru personal.
Aceste diferențe se traduc în salarii mai mari, mai multe investiții și un ritm de dezvoltare urbană accelerat, în contrast cu multe dintre județele țării, care abia reușesc să-și stabilizeze populația activă.
populatie / sursa foto: dreamstime.com
Regiunile mai sărace pierd populație și suferă de ocupare scăzută și sărăcie persistentă
Dacă în București-Ilfov problema principală este lipsa de personal pentru posturile disponibile, în sudul și estul țării dificultățile arată cu totul altfel. Regiuni precum Sud-Est sau Sud-Vest Oltenia au rate de ocupare mult sub capitală și salarii medii vizibil mai mici. Un raport al Comisiei Europene arată că sudul și estul țării concentrează cele mai mari procente de populație aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială, cu valori care urcă până la 50,3% în Sud-Est, față de circa 16,4% în București-Ilfov.
În aceste regiuni, migrația și natalitatea scăzută sapă încet baza demografică. Studiile demografice arată că România a pierdut aproximativ 17% din populație între începutul tranziției și recensământul din 2021, iar declinul nu este uniform: plecările sunt mai intense din regiunile sărace, în timp ce marile orașe atrag, încă, populație activă.
În Nord-Vest, de exemplu, populația totală a scăzut cu circa 1,8% în ultimul deceniu, însă centrele urbane precum Cluj-Napoca sau Oradea continuă să crească și să echilibreze în parte bilanțul regional.
Sudul și estul nu au însă aceiași poli urbani dinamici care să absoarbă tinerii. Rezultatul este un cerc vicios: tinerii pleacă spre capitală sau străinătate, baza de impozitare se subțiază, investițiile private se orientează către zone mai atractive, iar serviciile publice devin tot mai greu de finanțat. În timp ce Bucureștiul are un PIB pe cap de locuitor ce rivalizează cu capitale vest-europene, multe localități din Sud-Est sau Sud-Vest se confruntă cu depopulare și cu infrastructură învechită.
Demografia fragmentată creează o Românie urbană care se umple și o Românie rurală care se golește
Disparitățile regionale au și o componentă profund demografică. România este printre statele UE cu cel mai accelerat proces de depopulare, pierzând în medie, în ultimele trei decenii, echivalentul unui oraș mediu pe an.
Fenomenul nu lovește însă uniform. Regiunile cu orașe mari, universități și investiții industriale sau IT reușesc să atragă sau să rețină populație. Nord-Vest, Vest sau Centru au orașe care funcționează ca magnet: Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Sibiu, Brașov.
În schimb, comunele și orașele mici din zone rurale rămân tot mai depopulate și îmbătrânite. Tinerii pleacă spre poli de creștere sau peste graniță, iar cei rămași sunt tot mai puțini și mai vârstnici. Această polarizare demografică între regiuni și între urban și rural are efecte directe asupra pieței muncii, consumului și serviciilor publice.
Proiecțiile europene indică faptul că, în timp ce regiuni urbane din UE vor continua să crească ușor ca populație, țări ca România vor continua să piardă locuitori, în special în zonele rurale și periferice.
Această perspectivă pune presiune pe politicile de coeziune și ridică întrebarea dacă diferențele actuale între regiuni nu se vor adânci, în absența unor intervenții coerente.
Structura economiei regionale rămâne dezechilibrată între servicii avansate și sectoare cu productivitate scăzută
București-Ilfov concentrează, în bună măsură, sectoarele cu productivitate ridicată și cu valoare adăugată mare: servicii financiare, IT, consultanță, administrație centrală, centre de decizie ale companiilor. Restul regiunilor se bazează mai mult pe industrie prelucrătoare tradițională, agricultură și servicii locale, unde marjele sunt mai mici, iar salariile cresc lent.
Acest dezechilibru se vede în nivelul de inovare, în investițiile în infrastructură și în capacitatea administrațiilor locale de a atrage fonduri europene sau investiții private. Regiunile mai dezvoltate au administrații obișnuite cu proiecte mari și cu parteneriate public-privat, în timp ce zonele mai sărace rămân prinse între lipsa de expertiză, exodul personalului calificat și neîncrederea investitorilor.
Diferențele se observă și în structura ocupării: în București-Ilfov ponderea persoanelor cu studii superioare este vizibil mai mare decât în restul țării, ceea ce contribuie la tipul de joburi create și la ritmul de creștere a salariilor. Regiunile cu nivel mai scăzut de educație întâmpină dificultăți în atragerea investițiilor care cer competențe înalte, rămânând prinse în modele economice bazate pe muncă slab calificată sau sezonieră.
Politicile publice încearcă să reducă decalajele, dar rezultatele apar lent și inegal
În teorie, fondurile europene de coeziune și strategiile naționale de dezvoltare regională ar trebui să atenueze aceste diferențe. În practică, însă, decalajele mari de capacitate administrativă și de proiectare fac ca zonele deja dezvoltate să fie, paradoxal, și cele mai capabile să atragă resurse suplimentare. Regiunile cu probleme structurale grave ajung uneori să folosească mai greu exact instrumentele concepute pentru ele.
Raportările oficiale arată că sărăcia și excluziunea socială rămân mult mai ridicate în regiunile mai puțin dezvoltate decât în capitală și în vestul țării, iar acest lucru nu s-a schimbat radical în ultimii ani, în ciuda fluxului de fonduri europene. În același timp, piața muncii în București-Ilfov intră într-o etapă în care problema principală nu mai este lipsa locurilor de muncă, ci lipsa oamenilor care să le ocupe, în special în segmentele bine plătite.
