Diplome de excelență pentru doi tineri din Constanța. Au capturat un bărbat ce tâlhărise o femeie

Diplome de excelență pentru doi tineri din Constanța. Au capturat un bărbat ce tâlhărise o femeie

Doi tineri din Constanța au primit diplome de excelență din partea Inspectoratului de Poliție Județean pentru spiritul civic de care au dat dovadă în capturarea unui individ care tâlhărise o femeie. După ce făptașul a fost pus la pământ și imobilizat, tinerii au sunat la 112 și l-au predat polițiștilor.

Tâlhăria a avut loc, în urmă cu două seri, în jurul orei 21,00, când un bărbat de 33 de ani a atacat o femeie care intra într-un bloc din cartierul Tomis Nord. I-a smuls poșeta și a fugit. Țipetele femeii au fost auzite de un vecin,  Marian, de 30 de ani, care nu a stat pe gânduri. “Am auzit o doamnă strigând după ajutor. Am văzut un individ fugind cu o poșetă sub braț, am încercat să îl imobilizez, nu am reușit singur, am strigat după niște prieteni care m-au ajutat și l-am prins. L-am pus la pământ, l-am prins cu mâinile la spate și am chemat poliția. Individul a spus că îi pare rău dar că a furat  pentru că încerca să facă rost de bani pentru medicamente”, a povestit, astăzi, Marian.

Cosmin de 28 de ani, prietenul lui Marian, nu este la prima intervenție. În urmă cu șase ani a contribuit la prinderea a trei bărbați care tâlhăriseră o femeie, smulgându-i poșeta. Chiar ieri s-a terminat procesul, spune tânărul. “Acum, eram la fața locului, prietenul meu m-a strigat. L-am urmărit pe individ. A încercat să scape dar nu  a reușit. Echipajele de poliție s-au mișcat repede, au sosit in câteva minute”. Șeful Poliției Municipale Constanța, comisar George Munteanu a explicat că “e prima dată la nivelul Poliției Constanța când este răsplătită intervenția unui cetățean în acest mod și am ales să-i premiem atât datorită gravității faptei cât și a modului eficient în care au intervenit. Pur și simplu l-au urmărit, l-au prins și l-au predat poliției. Au procedat ca la carte”.

Puține sunt cazurile în care  cetățenii se implică în prinderea autorilor unor infracțiuni. Cei doi constănțeni au contribuit decisiv la documentarea activității infracționale și ulterior au contribuit și la anchetă. Individul a fost arestat preventiv, ieri, pentru tâlhărie calificată. Este recidivist, fiind eliberat, toamna trecută, din pușcărie în baza legii recursului compensatoriu. “În diverse forme cetățenii înțeleg să se implice activ în descoperirea autorilor unor infracțiuni dar, fie manifestă reținerui ulterior la a participa la anchetă, ceea ce este un fapt determinant în succesul anchetei, fie se limitează la a da niște telefoiane la poliție sau a avansa niște sesizări pe care ulterior nu vin să și le susțină nici în instanță nici în fața procurorilor”,  a precizat comisarul George Munteanu, cel care le-a oferrit tinerilor diplomele de excelență.