Diplomația lui Ceaușescu între mituri urbane și lăcomia diplomaților comuniști. Se știe că la Nicolae Ceaușescu nu conta ce pregătire aveai.

El visa la activistul-revoluționar care să fie trimis acolo unde decide partidul. În cazul comuniștilor români, partidul erau el și consoarta lui de la finalul anilor 70 ai secolului XX. Asta făcea ca misiunile diplomatice românești din lume să fie cu unele excepții doar unele sinecuri pentru nomenclatura de partid.

Ceaușescu și reprezentanțele diplomatice din capitalele lumii

Ceaușescu avusese un ascendent internațional de prin 1968 și până prin 1978, când a defectat generalul Pacepa. A fost deceniul când se tamponau avioane de demnitari străini pe Otopeni ca să caute prietenia lui Ceaușescu. Evident, SUA știau apetența Cârmaciului și Savantei pentru onoruri și diplome. În schimbul serviciilor de tot felul, mai ales contra sovieticilor, le primeau.

Ceaușescu acreditase ambasadori masiv în Africa și America de Sud sau Asia de Sud-Est. Ambasadele erau înțesate de agenții DIE, adică ai Direcției de Informații Externe. De la Atașații economici, la cei culturali și de presă, toți erau „acoperiți”. Prin Africa ajunsese, la insistențele Elenei Ceaușescu un fost iubit al fiicei celor doi, Zoia. Savanta îl voia departe și poate chiar mort pe cel ce atentase la fiica Marelui Cârmaci și a Savantei, Maica Națiunii.

Evident, dacă în marile capitale ale lumii, erau oameni competenți, prin alte părți ajungeau unii pe care Nea Nicu îi voia departe. De exemplu, oameni destoinici erau Vasile Patilineț la Ankara (1980-1986, când a murit asasinat sub impresia unui accident de mașină), fost responsabil în CC al PCR cu reorganizarea Armatei, Securității și cu reforma administrativă. La Paris, a fost scriitorul Petre Gigea Gorun (și-a încetat mandatul în 1989). Prin state sud-americane mergeau și activiste ca Aneta Spornic. Ea fusese Ministrul Învățământului până în 1982.  După aceea, a devenit Ambasador la Caracas, Venezuela.

Ceaușescu: „rupeți avioanele cu bagajele și mobila voastră”

Ceaușescu avea un defect. Dacă el crescuse în lipsuri, voia să aibă doar el lux. Ambasadorii și liota lor de rude profitau de „ieșiri” și „diurne” să cumpere masiv bijuterii, blănuri, mobilă, băuturi și țigări fine. Ceaușescu se cam prinsese și prin ședințe de CPEx se cam rățoia ca pe câmpul de la Scorniceștii de obârșie: „Rupeți avioanele cu bagajele și mobila voastră! Ce vor zice străinii că noi nu producem nimic în țară?”

Ștefan Andrei și Corneliu Mănescu erau cunoscuți diplomați chiar performanți. Dar se cam dedulciseră la ce văzuseră la „dușmanul de clasă”. Se știa că Andrei comanda masiv ca Ministru de Externe diverse bunuri pentru familie prin curierii diplomatici ai ambasadelor, prin securiștii care voiau posturi prin ambasade și le obținuseră: „Dragă, când vii la mine, deschizi ușa cu piciorul!” era vorba lui Andrei.  A fost în această demnitate 7 ani din 1978 până în 1985. Rapoartele despre excesele lui apar de prin 1979 chiar!

Corneliu Mănescu a dat afară un ambasador pentru că nu a găsit whisky în frigider!

Corneliu Mănescu a fost mai-marele Externelor în perioada 1965-1972. Când a ajuns la o ambasadă românească de prin Africa, aranjând o vizită de top a lui Ceaușescu a vrut după o zi istovitoare să bea whisky la reședința din ambasadă cu apropiații săi. Cum nu a găsit, i-a aplicat un set de „vorbe de cele sfinte” ambasadorului. I-a strigat diplomatic că îi va aplica un picior în partea dorsală pe care de obicei se stă pentru a ateriza direct la București și de acolo, pe unde s-o nimeri. Evident, s-a ținut de cuvânt.