Editura Evenimentul si Capital

Din învăţăturile unui maghiar despre Ferentari

04-5pulay_VS
Autor: | | 175 Comentarii | 8512 Vizualizari

Vreme de un an şi jumătate, un antropolog din Budapesta a locuit în cel mai rău famat cartier al Bucureştiului, pentru a-şi documenta lucrarea de doctorat. S-a cufundat într-o lume fascinantă şi nu neapărat întunecată.

La două zile după discuţia redată mai jos, Gergő avea să plece de tot din Ferentari. Când a zis c-o să îi fie greu în altă parte, nu mi-am putut reţine un zâmbet. Dar Gergő nu glumea. Timp de un an şi jumătate a locuit într-un bloc scund de pe Aleea Livezilor, în cartierul acela despre care bucureştenii respectabili ştiu totul fără să-i fi călcat „graniţele”: ţigani, gunoi aruncat pe geam, furturi de curent, droguri. Lui Gergő însă i s-a întâmplat să cumpere dimineaţa lapte proaspăt de la un bătrân care locuia într-o curte, prin vecini. I s-a întâmplat să piardă timpul în stradă şi să nu se ia de el decât câinii. I s-a mai întâmplat să se simtă fericit, deşi chiria a fost cam scumpă. Gergő Pulay e un antropolog de 30 de ani din Budapesta, şaten, cu ochelari, care a citit într-o carte scrisă de istoricul Lucian Boia frazele următoare: „Marea obsesie de acum a românilor e legată de ţigani. Asta-i face să se simtă ca într-o cetate aflată sub asediu”. A vrut să ştie cum vine sentimentul ăsta, de „cetate sub asediu”. Acum îşi scrie lucrarea de doctorat despre Ferentari, la Facultatea de Sociologie şi Antropologie Socială din cadrul Universităţii Central Europene din Budapesta. A obţinut o bursă de la Fondul european „Marie Curie”, a primit apoi un sprijin din partea Institutului Cultural Român, aşa a reuşit să-şi termine documentarea.Desigur, toată chestiunea asta n-avea însă cum să rămână una pur ştiinţifică. Împreună cu reprezentanţii Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Ferentari, Elena Radu - mediator social şi profesor la Şcoala nr. 136 - l-a ajutat pe Gergő să se integreze în comunitate. L-a învăţat inclusiv s-o rupă pe romanes. „Acum, toată lumea se desparte de el ca de un membru al familiei. George (numele căpătat de Gergő în Ferentari, alături de câteva porecle rămase secrete - n.r.) zice că o să mai vină, dar oamenii ştiu cum vine treaba: e ca atunci când îşi dau câte o fată la măritat”, explică ea. Câteva notiţe Om de ştiinţă fiind, Gergő a venit la interviu cu o serie de notiţe. E vorba despre lucruri care nu trebuie scăpate din vedere, aşa că e bine să le trecem în revistă de la bun început.Observaţia 1: „E foarte adevărat că există o mare problemă cu drogurile în cartier. Dar se întâmplă să vină mulţi drogaţi de altundeva, pur şi simplu pentru că zona e cunoscută pentru asta. Deci mulţi dintre consumatori sunt şi locuitori, dar nu numai”. Observaţia 2: „Pozele care apar de obicei în presă au fost făcute de fapt pe două-trei străzi, dar astea nu sunt tot cartierul, care de fapt e un fel de mix între rural şi urban”. Observaţia 3: „Inclusiv între membrii organizaţiilor pentru romi există un fel de exagerare pe un fel de ideal al ţiganului tradiţional. (...) Mi se pare că pierdem din vedere tocmai imensa zonă gri, mijlocul. Care înseamnă de fapt mult mai mulţi oameni decât cei care apar ca ţigani exotici; înseamnă inclusiv amestecarea cu românii”. Observaţia 4: „Există «o ideologie» foarte puternică în cartier, potrivit căreia «noi nu facem diferenţe între ţigani şi români ». Mi se pare foarte mişto, în sensul că în cartier nu e aşa de clar cine e majoritatea şi cine e minoritatea. De exemplu, uneori există nişte dezbateri informale despre ce e mai bine: dacă eşti român sau ţigan. Fiecare are argumentul lui, e o negociere. (...) De exemplu, unii ţigani spun că «în familia mea nu se întâmplă ca tatăl să-şi bată copilul. Asta fac numai românii»”. Între notiţe am discutat pur şi simplu. „E clar că vorbesc un fel de limbă română standard. Când cineva vorbeşte aşa, în cartier poate fi perceput ca un semn de slăbiciune, înseamnă că «n-ai şcoala vieţii». Am vrut să înţeleg mai bine conceptul ăsta de «şcoala vieţii».”Gergő Pulay, antropologCĂUTĂRI„Am vrut să văd de ce românii sunt atât de obsedaţi de problema manelelor”EVZ: Uite ce am găsit pe Wikipedia: „Cartierul Ferentari din Bucureşti are o reputaţie proastă. Cunoscut drept locul preferat al bandelor de traficanţi de droguri, Ferentariul este singura zonă din Bucureşti care dispune de două secţii de Poliţie şi două secţii ale Jandarmeriei”. Cu experienţa ta în spate, cum poţi completa caracterizarea asta seacă şi negativă a cartierului?Gergő Pulay: În multe oraşe există o zonă sau nişte zone de felul ăsta, „internal Orient” – Orientul nostru, în oraş. Şi eu cred că Ferentariul are chiar funcţia asta în cazul Bucureştiului. Mereu a fost o mahala, exotismul ăsta a fost tot timpul acolo. Nuvela „La ţigănci”, de Mircea Eliade, a avut o mare influenţă asupra mea. Ai ajuns la textul ăsta înainte să fii interesat de subiect?Da. Înainte să vin aici, a fost foarte important pentru mine să văd de ce sunt românii atât de obsedaţi de manele, de ce e o problemă foarte mare. Din străinătate, asta e foarte ciudat.Românii o percep ca pe o poluare a societăţii. Acum parcă începe să se schimbe câte ceva. Inclusiv prin faptul că a apărut articolul acela în „Le Monde”, în care e menţionat Nicolae Guţă.Acolo e un pic de şmecherie. Albumul despre care e vorba în Franţa nu conţine aceeaşi muzică pe care Guţă o face aici. E un album din 1995 în care cântă muzică ţigănească tradiţională din Banat, e altceva faţă de ce face acum.Dar titlul e „Guţă în «Le Monde»”. Şi lumea are impresia că e vorba despre aceeaşi muzică. Mi se pare o greşeală... Ce nu ştiu e de ce n-a reuşit să-şi continue cariera în străinătate. Poate nu se simţea integrat în peisaj. Sau poate n-a avut nevoie de călătorii. Cu Taraful Haiducilor a fost un caz invers. Sunt foarte cunoscuţi în străinătate, dar în ţară aproape nimeni n-a auzit de ei, chiar dacă şi-au început cariera în 1991. Am vrut să înţeleg de ce se întâmplă asta. Când am venit în Bucureşti, am priceput că şi rolul cartierului e cumva similar cu cel al manelelor. O colegă româncă m-a întrebat despre lucrarea mea. Când i-am zis că lucrez în Ferentari, mi-a zis că „nu-i nevoie să-mi spui nimic despre cartierul ăsta, pentru că eu ştiu foarte bine ce se întâmplă acolo. Dar e adevărat că eu n-am fost în Ferentari niciodată”. Şi m-am gândit cum se poate aşa ceva. E ideea asta de intimitate, că e ceva foarte apropiat de noi şi în acelaşi timp vrem să arătăm că e departe de noi, că „ăştia nu suntem noi”. O consideri o chestie specifică românilor? Sigur sunt nişte chestii similare şi altundeva, dar eu n-am lucrat acolo, ca să pot spune. Într-una din cărţile lui, Lucian Boia scrie că „marea obsesie de acum a românilor e legată de ţigani. Asta-i face să se simtă ca-ntr-o cetate aflată sub asediu”. Şi mi s-a părut foarte interesantă „cetatea sub asediu”, ca sentiment. E un fel de „moral panic” (panică morală – termen introdus de Stanley Cohen în 1972, care descrie procesul în care „o condiţie, un episod, o persoană sau un grup de persoane sunt definite drept o ameninţare pentru valorile şi interesele societăţii” – n.r.), şi e tot timpul vorba despre ordine şi dezordine, ori despre poluare, cum spuneai tu.Aceeaşi chestie se întâmplă şi în cartier. Sunt oameni care spun: „Noi suntem civilizaţi, alţii sunt vagabonzi sau boschetari, noi nu suntem aşa”. Cel care vorbeşte este întotdeauna civilizat. Vinovaţi de „lipsa de civilizaţie” din jur sunt întotdeauna alţii. LUMEA. Blocul de pe Aleea Livezilor a fost deopotrivă obiect de studiu şi reşedință pentru antropologul maghiarFOTO: VLAD STĂNESCU INTEGRAREA„Numai cu câinii am avut probleme”O perioadă ai locuit în Pantelimon. Când te-ai mutat efectiv în Ferentari?În vara lui 2009. A fost mai complicat la început, pentru că am avut o garsonieră, dar acolo n-aveam apă caldă şi căldură şi a venit toamna şi am zis: „OK, antropologia e o treabă foarte frumoasă, dar n-o să fie nicio problemă dacă vine toamna şi avem căldură”. Şi atunci m-am mutat altundeva. Cum au fost primele zile, cu vecinii?În primul rând, când m-am mutat acolo, româna mea a început să se dezvolte mult mai repede decât înainte. Şi am fost foarte mulţumit că oamenii au vorbit cu mine. Aşa am început să înţeleg ce se întâmplă pe stradă. Spaţiul public e foarte important. Se întâmplă tot felul de lucruri pe stradă. Şi eu am făcut aceleaşi lucruri, am stat pe afară, am pierdut timpul, ca să zic aşa. În felul ăsta am învăţat nu numai limba română, ci şi viaţa din cartier. Ţi-a fost vreodată teamă de ce ţi se poate întâmpla? Ai fost ameninţat pe stradă?Numai cu câinii am avut probleme. Am fost muşcat de două sau trei ori. Circulă adevărate legende urbane. De exemplu, că nu te duce taxiul în Ferentari.Depinde de caz. Şi eu am întâlnit taximetrişti în centru care mi-au zis că nu merg. Sunt alţii care n-au niciun fel de problemă. Sincer, şi eu am dezvoltat metoda mea sau şmecheria mea, ca să spunem aşa. De obicei, noaptea, când mă întorc din oraş spun la început „Eroii Revoluţiei”. Şi pe drum încep să detaliez, că sunt student şi că stau în Ferentari. Mi s-a întâmplat deseori ca taximetriştii să înceapă să-mi predice, să mă atenţioneze: „Nu e bine că locuieşti acolo!” şi aşa mai departe.Evident că toată lumea de acolo ştie cum e văzut cartierul din afară... Când am zis: „Salut, băieţi, sunt din Ungaria, sunt student”, prima chestie a fost: „De ce-ai venit aici? E cel mai rău famat cartier. De ce n-ai stat în Transilvania, acolo e mai frumos, acolo sunt tradiţii...”. De fapt, în cartier nu mai e cum era acum trei-patru ani. Lucrurile se schimbă foarte repede şi acolo.În ce sens?Pur şi simplu: condiţiile, ce se întâmplă pe stradă. Românii rămân în general cu legendele astea. Poate ai auzit că la înmormântarea unui ţigan de acolo s-au împărţit droguri de pomană. Asta e imaginea care ajunge la restul bucureştenilor. Cu toate schimbările pe care le-ai observat, imaginea e aceeaşi.Aici e vorba de altceva. În teza mea, încerc să explic procesele în care sunt probleme. Cu maidanezii e un exemplu foarte bun. Mulţi din cartier spun că, de fapt, câinii nu sunt periculoşi, pentru că „noi îi cunoaştem”. Asta înseamnă „domesticire publică”: oamenii încep să se refere la câinii comunitari ca la câinii lor.Acolo e de fapt o problemă structurală: problema nu e a cartierului, ci a oraşului. În centru nu mai este aşa, nu mai sunt atât de mulţi câini cum erau când am fost prima oară în Bucureşti, în 2000. Dar în acelaşi timp în cartier au rămas o grămadă. E clar că a fost o acumulare. Avem o problemă comună şi pentru că nu vrem să ne ocupăm de ea, creăm un loc în care toate problemele sunt acumulate, undeva în afara noastră: „nu e treaba noastră!”.Un fel de coş de gunoi al problemelor oraşului. Da. O „groapă de gunoi a societăţii”. Oamenii de acolo trebuie să se descurce cu problemele astea într-un mod foarte personal. Pentru că e clar că există o ignoranţă socială. Şi dacă n-ai niciun fel de ajutor instituţional, atunci trebuie să faci tu ceva. Puţini pleacă definitivCei care au fost prin Spania, prin Italia s-au „contaminat” – ăsta e doar un termen – de ceva de acolo? S-au întors schimbaţi?Migraţia este o altă problemă. Se reflectă până la urmă asupra cartierului. Nu ştiu. Pot să vorbesc despre oameni pe care eu îi cunosc. Mulţi şi-au făcut planuri să meargă undeva, dar n-au reuşit. Sunt mulţi care vorbesc tot timpul despre „cum să ajung” în Italia, Spania, mai ştiu eu unde. Dar practic nu se întâmplă asta. În al doilea rând, sunt mulţi care pleacă doar pentru o perioadă scurtă: nişte săptămâni sau o lună şi vin înapoi. Pentru mine a fost foarte amuzant, pentru că şi eu am ştiut numai ce se scria în presă, cu tabere şi nu-ştiu-ce. Şi cineva mi-a zis: „o să plec în Spania”. „Aaa, ce rău că n-o să ne mai întâlnim, nu mai vii înapoi...”. Mi-a zis: „Eşti nebun? În două săptămâni sunt aici”. Şi aşa a fost.A mai fost ceva: treaba asta cu Sarkozy. Mare nebunie, au venit mulţi ziarişti din Franţa, din Germania, să facă reportaje în Ferentari. Mulţi au venit la mine, să spun ceva despre problema asta. Şi a trebuit să le explic: „Domnule, treaba asta cu migraţia nu e prea importantă în zona noastră. Dacă vreţi să găsiţi un astfel de oraş, mergeţi în Călăraşi”. Acolo există o mare comunitate care pur şi simplu a plecat, a dispărut din oraş. Dar aici nu e aşa, e un fel de ideal al unor ziarişti occidentali care zic: „Avem o problemă cu emigranţii aici, în Occident şi mergem în România sau undeva în estul Europei, să găsim un loc sărac”. Sigur că există o legătură între cele două, dar nu e neapărat necesară tot timpul.Poate au făcut-o din comoditate. Au zis: „Venim la Bucureşti, găsim un loc în care sunt ţigani şi stăm de vorbă cu ei şi gata, am făcut reportajul”. Ăsta e mecanismul prin care mass-media creează reprezentări greşite. „E clar că vorbesc un fel de română standard. Când cineva vorbeşte aşa, poate fi perceput ca un semn de slăbiciune. «N-ai şcoala vieţii». Am vrut să înţeleg mai bine conceptul ăsta de «şcoala vieţii»”.Gergő Pulay, antropologOBIŞNUINȚA„La un moment dat, n-am mai avut chef să vin în oraş aşa de des”Ce ai aflat despre istoria zonei? E percepută ca o zonă fără istorie. Da, asta e parte din mitul zonei ca „internal Orient”, că n-ar avea istorie. Dar am lucrat un pic la arhive. M-am întâlnit de exemplu cu un mare arhitect, care a lucrat în timpul comunismului la sistematizarea oraşului. A început interviul chiar cu treaba asta, că „de ce vrei să-ţi faci cercetarea pe Ferentari? E un cartier fără istorie”. E foarte interesant, pentru că şi relaţiile dintre Occident şi fostele colonii exista tot timpul ideea asta, că sălbaticii n-au istorie. Pentru a crea istoria, e nevoie de o cultură.Am avut o colegă care m-a ajutat în munca la arhive. Şi am găsit nişte chestii despre arhitectură, despre cum s-a dezvoltat cartierul în sens urbanistic. În acelaşi timp, a fost mult mai greu să găsim ceva despre populaţie, despre oamenii care au locuit acolo. Şi nici acum nu e clar pentru mine cum a fost. Înţeleg câte ceva despre dezvoltarea cartierului, dar - cum am spus - într-un sens arhitectural: în termeni de case, blocuri, unde a fost graniţa oraşului. Pentru că, de fapt, totul a început de la gara Filaret. Şi în secolul al XIX-lea, apoi la începutul secolului XX, cartierul a început să se dezvolte pe lângă drumurile construite după gara Filaret. Înţeleg ceva despre treaba asta, am multe hărţi vechi. (...) Dar în termeni de populaţie nu prea. Bun, am vorbit cu nişte bătrâni, care spun că, de fapt, ţiganii au fost acolo înainte, iar românii au venit mai târziu. De obicei procesul e invers: sunt multe sate în care au fost români sau maghiari, iar ţiganii au venit mai târziu. Se poate, dar se poate şi ca ăsta să fie încă un mit. Despre „şcoala vieţii”Vorbeai despre oameni. Există eroi locali păstraţi în cântece?Da, sunt lăutari din cartier, mai sunt nunţi pe stradă, ilegale. Şi încă ceva: nu ştiu de unde vine ideea asta că e un cartier exclusiv ţigănesc. E absolut amestecat. Sunt inclusiv multe căsătorii mixte. <object width="560" height="445"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/7-Nu_JsoDZM?fs=1&amp;hl=ro_RO"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/7-Nu_JsoDZM?fs=1&amp;hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="445"></embed></object>Putem spune că sărăcia uniformizează?Şi asta e important: ce înseamnă sărăcie? Pot să zic că unii oameni sunt săraci, alţii nu. Există deci şi acolo categorii sociale clare.Da. Şi e foarte important că o distanţă foarte mică din zonă poate să arate ca una foarte mare: te plimbi o sută de metri şi acolo e o altă lume. De obicei, în zone care au un stigmat social atât de mare, cum e cazul Ferentariului, oamenii încep să fragmenteze spaţiul. Se întâmplă tocmai pentru că nimeni nu vrea să fie stigmatizat. Mai e ceva: când oamenii fac diferenţe între unul civilizat şi un vagabond, nu e o diferenţă mecanică, ca să spunem aşa. Nimeni nu este tot timpul civilizat. Uneori trebuie să fii „bandit”. Despre chestia asta cu „civilizaţie” şi „vagabonţeală” eu vorbesc ca despre o convenţie. Asta s-a întâmplat şi cu mine de multe ori. E clar că vorbesc un fel de română standard. Când cineva vorbeşte aşa, poate fi perceput ca un semn de slăbiciune. „N-ai şcoala vieţii”. Am vrut să înţeleg mai bine conceptul ăsta de „şcoala vieţii”. „Era clar că n-o să pot socializa foarte mult cu femei”Ai personaje bine conturate? Da, am nişte protagonişti. Fiecare antropolog are o strategie. În cazul meu, pentru că sunt singur - n-am familie, n-am nevastă - era clar că n-o să pot socializa foarte mult cu femei. Ai putut, probabil, să vorbeşti cu femeile doar după ce le-ai cunoscut bărbaţii şi le-ai câştigat încrederea. Uneori, da. Dar de obicei femeile nu stau afară aşa de mult ca bărbaţii. Într-un sens, există un fel de conflict între gospodărie şi stradă, între spaţiul public şi cel privat. Spaţiul public înseamnă şi multe resurse: informaţie sau – nu ştiu – poţi să ai datorie la magazin. Mulţi care au găsit un job care le-a oferit mai mult decât le-a oferit strada au dispărut de pe stradă. (...) Într-un sens, pot să zic că intrarea mea în cartier a fost strada. (...) La un moment dat, n-am mai avut chef să vin în oraş aşa de des.De ce? În primul rând pentru că m-am obişnuit acolo. Şi în al doilea rând pentru că uneori mi-a fost foarte greu: tot timpul când am venit în oraş, toată lumea îmi zicea: „Ce tare eşti!”. Eu n-am simţit aşa. Într-adevăr, capătă cumva o aură „cool” povestea asta cu Ferentariul. Poate asta să ajute cumva comunitatea?Şi aici e un proces foarte interesant, dar nu prea pot să vorbesc despre asta, pentru că e vorba despre cum gândesc locuitorii Bucureştiului despre zona respectivă. Când am ajuns acolo, am înţeles că stigmatul teritorial e aşa de puternic în cazul ăsta, încât există tentative de opoziţie în faţa primei tendinţe, cea de respingere. Ceea ce înseamnă că spunem cumva invers faţă de ceea ce s-a spus înainte. De fapt, tot timpul adevărul e undeva la mijloc. „CUM E CORECT?”Diferenţa esenţială dintre „sunt ungur” şi „sunt din Budapesta” Cum arată o zi trăită acolo? Depinde de prietenii mei. Dacă mergem undeva, dacă... După-amiaza, viaţa devine mai activă. Depinde. Pentru mine, prioritatea a fost să stau acolo, să petrec cât de mult timp printre oameni. Deci sunt zile în care munca de teren înseamna pur şi simplu să fii acolo, fără să faci ceva special, muncă de cercetare la modul concret.Da, aşa e de obicei. Cam asta este: locuim într-un loc pe care încercăm să-l înţelegem. Pe 23 (decembrie 2010 – n.r.) pleci. Ce-o să faci mai departe?Mă duc la Budapesta şi apoi la Londra, să scriu. Ai de gând să publici lucrarea în România?Dacă pot, da. Ar fi interesant, tocmai pentru că multă lume n-ar călca în Ferentari. Măcar să citească despre asta.Sigur că e interesant că un antropolog a stat acolo şi e ungur (râde). Nici românii n-au făcut asta.Ştiţi ce mare diferenţă e - şi nu vorbesc doar despre cartier – dacă spun că sunt ungur, sau dacă spun că sunt din Budapesta? Înseamnă cu totul altceva. Vorbesc acum despre oricine: taximetrişti sau aşa mai departe. Zic „ungur”: „Béla Markó”, „László Tőkés”, „secuii”, „de ce vreţi să luaţi Ardealul?”. Zic „sunt din Budapesta” şi mi se spune: „e un oraş foarte frumos şi curat, am fost acolo”. Se poate să fi fost mai uşor pentru mine decât pentru cineva din Ardeal, tocmai pentru că am putut spune că sunt din Budapesta. Înseamnă cu totul altceva pentru români. N-au fost probleme, au fost doar discuţii. E o relaţie foarte ciudată între percepţii: pe de o parte există un respect faţă de o ţară mai apropiată de vest, deci „mai civilizată”, şi de pe altă parte e ura asta pură faţă de unguri. Şi în cartier s-a făcut diferenţa asta că eu sunt din Ungaria şi „noi, aici, avem ungurii noştri”. (Râde) Aşa, ca despre nişte copii: „ungurii noştri”.

Rona Hartner, diagnosticata cu tumora pe colon: Rugati-va pentru mine! Imagini de pe patul de spital

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Anchete EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:45 Execuția procurorului general Tiberiu Nițu, victima DNA 14:59 Acuzații DEVASTATOARE! Un fost membru CSM aruncă BOMBA care cutremură Justiția. Cifrele care DESFIINȚEAZĂ DNA 11:40 Protestele magistraților, ILEGALE. Ce urmăresc Dănileț și Lăncrănjan prin ÎNCĂLCAREA legii 10:50 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news