DEZVĂLUIRILE lui Victor Ponta trebuie VERIFICATE de autorități: „Informaţia este una demnă de Comisia SRI”

DEZVĂLUIRILE lui Victor Ponta trebuie VERIFICATE de autorități: „Informaţia este una demnă de Comisia SRI”

Consultantul Politic Cozmin Gușă a vorbit despre dezvăluirile făcute de fostul prim-ministru Victor Ponta, în legătură cu apropiații președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, din interiorul DNA. În acest sens, informațiile aduse de fostul lider PSD ar trebui verificate și folosite în anchetele comisiilor parlamentare specializate.

Cozmin Gușă este de părere că este o posibilitate ca informațiile oferite de fostul premier să fie reale.

 

„Da, se poate. Noi, cei care suntem de mult timp în stat, şi ştim multe, şi avem multe surse, ştiam despre aceste lucruri. Nu le aflam la moment pentru că nu eram niciodată în proximitatea puterii în ultimii ani, dar, mai devreme sau mai târziu, la câteva zile distanţă, aceste lucruri se află întotdeauna", a precizat consultantul politic.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Victor Ponta, după ce mult timp a minţit crezând că asta e calea în politică, învăţând prost de la predecesorii pe care îi admira, Băsescu, Năstase, în această ordine, a început, dintr-o dată, să spună adevărul, prea mult să spună adevărul”, a adăugat Cozmin Gușă.

Dezvăluirile făcute de Victor Ponta ar trebui luate în considerare de organele abilitate și comisiile parlamentare relevante, a adăugat consultantul politic..

„Informaţia este una demnă de fel de fel de comisii parlamentare şi de comisia SRI, dar am văzut că Ponta nu e invitat acolo deşi, prin ce a zis astăzi, ar putea să le ocupe câteva zile celor din comisia lui Manda, a lui Dragnea, de fapt. Faptul că Dragnea, cu rangul lui, avea oameni în DNA, atenţie, cu rang politic să ai oameni în DNA este un element de senzaţional care cred că va fi anchetat, pentru că asta este un lucru pe care trebuie să îl ancheteze CSM-ul, de exemplu, cum un om politic intermediar în acel moment, la vârf, dar intermediar, avea oameni în DNA. Ponta a mai spus un lucru în continuare: că cineva l-a anunţat pe Dragnea că se organizează un flagrant, cineva din DNA, bineînţeles, care ştia asta şi Dragnea a scăpat de acel flagrant, iar altora li s-a făcut dosar penal. Acestea sunt lucruri gravisime, care ne arată nouă că a existat un stat paralel că nu e chiar ăla, e şi ăla, dar nu e chiar ăla pe care îl indică Dragnea şi că el oricum făcea parte din acel stat paralel”, a adăugat fostul deputat.

Cozmin Gușă a explicat cum arătau relațiile dintre persoanele despre care a vorbit fostul prim-ministru.

„Ponta a explicat bine astăzi, (n.r. vineri) acolo erau nişte oameni care erau ai lui Băsescu, respectiv George Maior şi Florian Coldea, fosta conducere a SRI-ului şi, practic, prin ei se făceau aceste discuţii către Băsescu. Băsescu l-a considerat tot timpul pe Ponta nepericulos pentru sine. Îi plăcea că era un băiat tânăr şi inteligent, dar, în acelaşi timp, nu avea încredere în el, dar şi dorea să îl folosească mereu. Exista un grup de oameni pe care Ponta i-a şi enunţat astăzi, de la cei din SRI, până la Elena Udrea sau alţii, care erau cunoştinţe comune şi atunci comunicarea între Ponta şi Băsescu era una destul de clară şi cu o înţelegere tacită între ei doi, să se înjure foarte mult public, pentru ca să nu existe vreo bănuială că ar colabora. Direct, nu cred că au colaborat, eu ţin minte un singur episod, în 2008 când Ponta voia să candideze la primărie la Bucureşti şi s-a dus la Băsescu să îi ceară susţinerea. În acea perioadă, Ponta era mai mic în partid şi Băsescu l-a refuzat. Dar asta nu înseamnă că nu au existat aceste colaborări şi felul foarte precis şi cu elemente pe care eu le recunosc şi mi le amintesc, în care Ponta descrie această relaţionare, este un argument mult mai bun sau o sumă de argumente mult mai valoroase decât cele pe care le tot vântură Dragnea şi ai săi, argumentele lui Ponta, venind, într-adevăr, ca o lovitură de baros în capul lui Dragnea, descriind aceste elemente de complicitate pentru că Ponta mai face două lucruri astăzi (n.r. vineri): Ponta mai vorbeşte şi de o relaţie de prietenie a lui cu George Maior, care era naşul său de cununie şi de botez la copilul lor, dar vorbeşte, în paralel, la celălalt nivel, imediat următor, de o relaţie de prietenie foarte mare între Liviu Dragnea şi Florian Coldea”, a explicat Cozmin Gușă.

„Era acolo şi un fel de unitate, dar erau pe tabere, era un fel de concurenţă, care ni-l arată pe Dragnea, aşa cum l-am descris eu tot timpul, acel viclean copil de miliţian din Gratia, care făcea tot ceea ce-i stătea în putere ca să scape de dosar, să scape de acuzaţii, replicile pe care le sugera Ponta, de genul 'Da, vouă vă convine, nu trebuie să alergaţi cu şoriciul după Laura Codruţa Kovesi, că voi nu aveţi dosar, eu am, deci eu trebuie să alerg cu şoriciul după ea să o îmbunez'. Astea sunt elemente care ni-l arată pe Dragnea, aşa gol, fără haine, într-un fel şi nici nu pot fi contestate acele lucruri pentru că erau de notorietate. Plus restul episoadelor pe care le evocă Ponta şi care ne arată un mod defectuos de funcţionare a statului, atenţie, cu un Traian Băsescu la Cotroceni care era informat sau părea informat, şi cu alţii, apropiaţi ai lui care îşi asumau fel de fel de sarcini nelegale sau neconstituţionale, mergând până la episodul în care Ponta povesteşte astăzi (n.r. vineri) cum, chiar la el acasă, Elena Udrea şi Sebastian Ghiţă veneau fără să aibă nicio calitate, să negocieze punerea procurorilor şefi la Parchetul General, la DNA sau la DIICOT. Şi aşa am aflat şi de relaţia care a fost acuzată din punct de vedere public şi este parte din proces al lui Dragnea cu Alina Bica. Ponta a spus astăzi, foarte clar, că Alina Bica a ajuns în acea postură  din presiunile la care Dragnea era factorul intern din PSD care o susţinea”, a adăugat Cozmin Gușă.

Fostul deputat a vorbit despre ipotezele apărute în spațiul public cu privire la o posibilă suspendare a președintelui Klaus Iohannis, în cazul în care acesta nu ar accepta revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Acesta este jocul lor. Ei au nişte consultanţi străini şi nişte consultanţi români. Consultanţii străini ai lui Dragnea sunt obişnuiţi cu un joc de gherilă în care legea nu prea se respectă, în care contează doar forţa pe care ţi-o impui în dauna democraţiei şi trebuie să te duci cu buldozerul, cum ar veni. Consultanţii români, unii sunt jurnalişti, alţii sunt foarte slabi şi stau acolo să împuşte francul, să taie facturi în fiecare lună, de aceea sunt atât de uşor de developat în ceea ce ar putea să facă. De aceea am şi zis aseară (n.r. joi seară), despre acest plan, care astăzi (n.r. vineri) se confirmă, de suspendarea lui Iohannis, pe o motivaţie simplă. PSD-ul când îl suspendă pe Iohannis trebuie să aibă o motivaţie care se pricepe foarte bine la nivelul primarilor, care toţi sunt fricoşi sau sunt corupţi sau atinşi de fel de fel de dosare viitoare şi atunci, consultanţii aştia maeştri, în ghilimele, le-au spus ‘ca să aveţi şanse să îl suspendaţi pe Iohannis, chiar dacă nu mai are suficienţi susţinători, trebuie să aveţi voi suficienţi votanţi ca să faceţi raţia necesară pentru ca referendumul să fie validat. Trebuie să le spuneţi aşa: Iohannis trebuie suspendat pentru că o menţine în funcţie pe cea care v-a făcut, vă face sau vă va face dosare, respectiv Laura Codruţa Kovesi. De la asta, sigur o să înceapă o furtună în câteva zile, mai ales în momentul în care, în mod previzibil, Klaus Iohannis nu o va revoca din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi. Şi această doamnă sau domnişoară, nu o cunosc, care este un europarlamentar PSD, a dat astăzi (n.r. vineri) un semnal de confirmare, poate puţin prea repede, dar, oricum, focul se va atâţa în acest weekend în discuţiile pe care ei le au şi începând de săptămâna viitoare. Eu previzionez că vor dori să meargă până la capăt dintr-un motiv foarte simplu: Dragnea, ca să poată să fie el candidat, nu are cum să treacă de anul 2018. Anul 2018 va fi unul foarte prost la indicatorii economici, vom fi în scădere, vom fi cu o administraţie care va face din ce în ce mai grea viaţa românilor şi atunci cel care va deconta, pentru că în momentul  aceasta nu mai are vre-n paratrăsnet gen Tudose, va fi Dragnea şi e foarte greu să se prezinte la alegeri la termen, în 2019, cu o guvernare făcută praf, chiar dacă el îşi va menţine puterea parlamentară. Va vrea să facă totul pe repede înainte şi cred că va merge pe acest scenariu de forţare a suspendării, unde îl va avea ca partener pe un Călin Popescu Tăriceanu, interesat, la rândul lui, de funcţia de preşedinte, şi care astăzi, chiar dacă are un partid mic, este mult mai bine poziţionat din punct de evdere electoral decât Liviu Dragnea, dar Liviu Dragnea crede că poate recupera şi asta o încearcă în următoarele luni”, a încheiat consultantul politic.